Noi 4, într-o dimineață însorită / Mă numesc Toma
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi-4-intr-o-dimineata-insorita-ma-numesc-toma/

Era aproape dupa-amiaza în această fotografie in care aparem toţi 4 dupa întâlnirea cu Papa Francisc. Lui tata nu-i prea place sa fie prins în poze, se fereşte mereu, de aceea avem puţine instantanee impreuna.

Un articol de |22 februarie 2019

Bumba, lipita de mama, bombănea că de obicei și ne înnebunea cu matematica ei: „Tati, cat fac 70 + 5? Îmi spui? Când imi spui? Dar 70 cu cât e mai mare decât 60? De ce nu-mi spui? Vrei sa număr din 10 in 10 până la 100? Dar când mă înveți sa număr și din 5 in 5? Poți să mi spui?”

Eu, in brațele lui tata, sprijinidu-mi capul pe umărul lui, par un pic obosit și căzut pe gânduri. Momentul de gratie s-a încheiat. Ne întoarcem la chimioterapie și la atmosfera vesela de la Peter Pan,

la Lorenzo, plecat weekendul asta la Napoli cu părinții sai, la Santiago, aflat de câteva zile, ca și mine, la Bambino Gesu – Clarisa, tanara si simpatica lui mama, are tatuat pe gat, discret, numele său cu litere caligrafice -, la Andrei, băiețelul de 3 ani din Valea Jiului, născut în aceeași zi cu Bumba, la Elisabeta, care se uită toată ziua la NetFlix în camera de relaxare împreună cu maica-sa, țigancă sadea, care le învață pe mamicile italience înjurăturile de baza ale etniei, la Jasmine si mama ei Daniela, o italianca genul Anna Magnani, la adolescentul Andrea – maica-sa, Maria, o italianca supla și încruntată, mai are doi copii mici acasa -, la Gabriel și Mikea, cei doi frați albanezi (tata ar sari acum ca ars cu un titlu din opera lui Ismail Kadare) ai căror părinți cleptomani au scandalizat întregul stabiliment (nouă ne-a dispărut doar un încărcător de telefon săptămână trecută și o caserola goals de la Ikea zilele astea) și, desigur, la draga mea Teodora,

Bumba cea de toate zilele: „Tati, știi cum poți scăpa sa nu mi mai spui poveste in seara asta?” Cum?, intreabă tata exasperat. „Să mi dai sa fac niste exerciții de matematică…”
–––––––––––
ANTE SCRIPTUM

La trei zile după Crăciun, mergeam cu băiețelul nostru, Toma, la Marie Curie pentru o presupusă infecție a mandibulei. O infecție care nu ceda în fața antibioticelor. Rezultatul ecografiei, după vreo 7 ore de așteptat pe holurile reci, a fost necruțător: tumoare! Au urmat zile cumplite pentru noi, pentru cei din familia noastră, pentru prietenii și cunoscuții noștri, zile în care speranța și deznădejdea se succedau de la o oră la alta. În cele din urmă am aflat că era vorba despre un neuroblastom cu metastaze multiple, un cancer care avansa rapid. (…)

Citiți în Ziarul Metropolis >

Eu sunt Toma

Conturile deschise de părinții mei:

Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
BOLOZAN Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
BOLOZAN Claudiu Sorin

 

14
/01
/15

Supravieţuitorii de la săptămânalul de satiră Charlie Hebdo au publicat, astăzi, primul număr de după atentat, pe a cărui primă pagină apare un Mahomed cu lacrimi în ochi, în urma atacurilor armate care au bulversat Franţa, o ţară care a intrat în "război împotriva terorismului"

13
/01
/15

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu marchează ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu şi Ziua Naţională a Culturii printr-o serie de recitaluri de poezie programate pe tot parcursul lunii ianuarie, în mai multe spații publice ale Sibiului (Librăria Habitus, ArtCafe), în licee și școli generale.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

13
/01
/15

Documentarul "Lumea lui Geo Saizescu", de Dan Doroftei, despre viaţa şi creaţia cineastului prezentate prin poveşti spuse Maia Morgestern, Sebastian Papaiani şi Ileana Stana Ionescu, va fi proiectat pe 14 ianuarie, de la ora 19.30, la Cinema Union din Bucureşti.

13
/01
/15

Liam Neeson a restabilit ordinea în box office-ul românesc, week-end-ul trecut, şi s-a impus ca lider absolut al încasărilor, generând venituri de peste 1.500.000 RON şi un număr de aproximativ 80.000 spectatori, odată cu premiera filmului ,,Taken 3: Teroare în L.A.” pe marile ecrane din România.

13
/01
/15

Smart Change este un centru cultural-educativ, non-convențional, în care se combină atmosfera caldă și prietenoasă, reciclarea creativă, conexiunea cu natura pe care o transmit mobilierul și decorațiunile din lemn, cu stilul unic de expunere a ideilor, cu rafinamentul culturii și jocul de culori al artei.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.