Miercuri, 19 aprilie, ora 12:00, la CREART (Teatrelli) vor fi anunţate noile direcţii, pentru 2023, ale Proiectului ”COOLsound – online despre scena independentă românească / COOLsound – online about the Romanian independent stage”, proiect de susţinere a tinerilor artişti liber profesionişti.
Un articol de Petre Ivan|12 aprilie 2023
Una dintre noile direcții de dezvoltare ale COOLsound este promovarea reprezentanților așa-numitei Generații Z, viiitori artiști, absolvenți ai facultaților de arte, sau încă masteranzi ori doctoranzi, aflați la început de carieră sau care încă își caută drumul.
Evenimentul îi va aduce împreună pe inițiatorii proiectului, pe principalii parteneri și pe unii dintre artiștii participanți în proiect de-a lungul anilor 2021-2022, printre care actorul Alex Ștefănescu, violoncelistul Cornelius Zirbo și dansatorul şi coregraful Arcadie Rusu. Vor fi prezenți şi alţi artişti care vor vorbi despre impactul pandemiei asupra carierei și evoluţiei lor, precum și despre repoziționările personale generate de această criză prelungită.
Proiectul COOLsound – online despre scena independentă românească, realizat de Pro Contemporania cu sprijinul JTI, partener The Culture Club – care promovează, începând din anul 2021, producţii artistice online semnate de muzicieni, actori, dansatori sau performeri români, în cea mai mare parte tineri, aflaţi în plină activitate – a intrat în al treilea an de susținere a artiștilor liber profesioniști din România.
COOLsound îşi doreşte să se transforme într-un instrument de referință, un dicționar online al scenei independente din România. După primii doi ani, platforma prezintă aproape 50 de artiști care, în momentul intrării în proiect, nu erau angajaţi ai unei instituţii publice de profil din România şi, inerent, erau puternic afectați de trecerea prin pandemia Covid 19 şi de efectele acesteia asupra artelor spectacolului. Acești creatori au traversat în pandemie situații limită, deoarece artiştii au fost primii scoși din “teren” şi au fost reintroduși ultimii. Perioada anilor 2020-2021, prin definirea activităților artistice ca ne-esențiale, a proiectat categoria socio-profesională a artistului într-o zonă vizibil defavorizată. Activitățile din domeniul artelor spectacolului – inclusiv cele independente – au fost oprite, veniturile artiștilor fără contracte de muncă pe perioadă nedeterminată dispărând pur și simplu. Dintre aceștia, nu puțini sunt artiștii care, deși colaborau cu instituții de cultură importante şi-au pierdut angajamentele, iar odată cu reluarea activității, în vara anului 2021, au reapărut doar într-o proporție limitată, revenindu-și parțial în 2022. Deși statul român a găsit unele soluții, criza a rămas majoră. Această situație nu i-a împiedicat să devină premianţi ai unor prestigioase concursuri internaţionale sau să fie implicaţi în proiecte culturale de anvergură în țară si în afara granițelor.
COOLsound – online despre scena independentă românească / COOLsound – online about the Romanian independent stage este un proiect bilingv lansat în anul 2021 şi continuat în 2022 şi 2023 pe www.coolsound.ro, care conține producţii reprezentative pentru artiştii implicați, filmate profesional și reunite pe canalul youtube procontemporania și platforma www.COOLsound.ro.
Proiectul cuprinde fișe bilingve cu conținut video, foto și text integral în română și engleză, având în centru un moment artistic solo și un interviu – declarație, prezentări multimedia complexe, veritabile cărți de vizită ale artiștilor, accesibile prin portalul www.COOLsound.ro.
Filmările s-au desfășurat în sălile CreART, ArCuB, la Universitatea Națională de Muzică din București și la Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, producţiile fiind semnate de Virgil Oprina – director de imagine / montaj. Spaţiul online al platformei a fost creat de Andrei Crăciun. La realizarea proiectului a contribuit în calitate de coordonator Oltea Şerban-Pârâu. Consultant artistic al proiectului este Ovidiu Miculescu, iar din partea JTI s-a implicat nemijlocit în finalizarea platformei Gilda Lazăr, director Corporate Affairs și Comunicare.