Noi titluri semnate de mari scriitori, în „Biblioteca Polirom”
https://www.ziarulmetropolis.ro/noi-titluri-semnate-de-mari-scriitori-in-biblioteca-polirom/

Noi titluri semnate de nume de prim rang ale literaturii universale – clasici, laureaţi Nobel, voci actuale ale literaturii de pretutindeni – sînt aduse şi cititorilor români, în traduceri de excepţie, apărute sau în curs de apariţie în prestigioasa colecţie „Biblioteca Polirom”.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2021

Cititorii pot găsi deja în librării (și pe librăriile online) Povestiri bizare de Olga Tokarczuk, laureata Premiului Nobel în anul 2018; noul roman al lui Jonathan Coe, Middle England, laureat Costa Book Award 2019; Cine a ucis-o pe Bambi? de Monika Fagerholm, roman distins cu Nordic Council Literature Prize 2020; Găsește-mă, de André Aciman, continuarea bestsellerului Strigă-mă pe numele tău.

În curînd, pe rafturile de literatură universală se vor găsi: pentru prima dată în limba română Discursurile din Suedia de Albert Camus, laureatul Premiului Nobel în anul 1957; Jurnalul din anul Nobelului de José Saramago, laureatul Premiului Nobel în anul 1998; Intervenții 2. Urme de Michel Houellebecq – articole, interviuri, prefeţe, scrisori, esenţa gîndirii şi cheia operei sale; Lucrurile omenești de Karine Tuil – Prix Interallié 2019 • Prix Goncourt des Lycéens 2019.

 

În librării

Olga Tokarczuk, Povestiri bizare

Traducere din limba polonă de Cristina Godun

În zece texte dense, pline de dinamism şi surprinzătoare de la premise pînă la final, imaginaţia neîngrădită ce caracterizează Povestirile bizare ale Olgăi Tokarczuk cucereşte nu doar prin subiecte ori prin atmosfera creată, ci şi prin forţa empatică ce le străbate. Pendulînd între fantastic, SF, straniu şi insolit, aceste povestiri reprezintă tot atîtea mostre de virtuozitate şi inventivitate artistică ale acestei remarcabile prozatoare.

Date despre autoare și alte volume publicate la Polirom, aici.

 

Jonathan Coe, Middle England

Traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu

Middle England este o analiză lucidă şi satirică a lumii britanice contemporane văzute prin ochii unui grup eterogen de personaje, povestea Angliei zilelor noastre, plină de nostalgie şi deziluzii, de confuzie şi de furie cu greu reţinută. Pe urmele Clubului putregaiurilor şi ale Cercului închis, noul roman al lui Jonathan Coe este unul al vremurilor stranii pe care le trăim.

Date despre autor și alte volume apărute la Polirom, aici.

 

Monika Fagerholm, Cine a ucis-o pe Bambi?

Traducere din limba suedeză şi note de Gabriella Eftimie

Cine a ucis-o pe Bambi? este un roman despre iubire, vinovăţie şi prietenie, plasat în decorul unui cartier de vile de pe malul unui lac nordic, într-o comunitate prosperă, unde secretele sînt muşamalizate şi uitate. „Un roman complex, caracterizat de o furie surdă. Avem de-a face cu o scriitoare extraordinară, care ştie să genereze o asemenea dezlănţuire lingvistică.” (Dagens Nyheter) Monika Fagerholm, prozatoare de limbă suedeză din Finlanda, s-a născut în 1961 la Helsinki. Mai multe detalii despre autoare, aici.

 

André Aciman, Găsește-mă

Traducere din limba engleză de Mihaela Ghiță

Găseşte-mă nu este o simplă continuare a poveştii din Strigă-mă pe numele tău. Este un roman de sine stătător, cu o mai amplă anvergură spaţio-temporală, în care Aciman explorează feluritele faţete şi vîrste ale iubirii cu aceeaşi fineţe a detaliilor şi aceeaşi tensiune emoţională ce l-au făcut cunoscut în întreaga lume. Mai multe detalii despre autor, aici.

 

În curînd, în librării

Albert Camus, Discursurile din Suedia

Traducere din limba franceză și note de Marina Vazaca

Sub acest titlu sînt reunite discursul rostit de Albert Camus la Stockholm după ceremonia decernării Premiului Nobel pentru Literatură și conferinţa susţinută în faţa studenţilor de la Universitatea din Uppsala în decembrie 1957. Cele două texte apar acum pentru prima dată în limba română. Primirea Premiului Nobel, pe care a considerat-o insuficient meritată și prematură, i-a impus scriitorului laureat un bilanț al activității sale subsumate unui crez artistic urmărit cu consecvență. În Discursurile din Suedia el revine asupra acestui crez, pe care îl exprimase sau îl făcuse subînțeles în opera sa. 

Date despre autor și alte volume apărute la Polirom, aici.

 

José Saramago, Jurnalul din anul Nobelului

Traducere din limba portugheză de Simina Popa

„Unele cărți au nevoie de o explicație, iar aceasta este una dintre ele. Lămurirea are mai degrabă de-a face cu împrejurările care permit ca azi, dragă cititorule, dragă cititoare, aceste pagini să ajungă în mîinile voastre, la douăzeci de ani după ce au fost scrise și la 17 ani după ce autorul anunțase că vor apărea în curînd, pentru că destinul cărților scrise este să ajungă la cititori, și nu să rămînă în uitarea pe care o reprezintă hard diskul computerului. Desigur, volumul apare așa cum l-a lăsat scris José Saramago. Și nu, nu ajunge tîrziu, Caietul apare în momentul în care este mai mare nevoie de el: veți înțelege la ce mă refer cînd veți înainta cu lectura. Douăzeci de ani mai tîrziu este momentul potrivit pentru anumite reflecții și confidențe.” (Pilar del Río)

Date despre autor și alte volume apărute la Polirom, aici.

 

Michel Houellebecq, Intervenții 2. Urme

Traducere din limba franceză și note de Alexandru Matei

Polemică, muşcătoare şi critică la adresa lumii contemporane, măcinate de individualism, consumerism şi autoritarisme  de tot felul, publicistica lui Michel Houellebecq, considerată de mulţi esenţa gîndirii şi cheia operei sale, vine să completeze portretul legendarului enfant terrible al literaturii franceze, punînd într-o lumină nouă o voce incomodă, foarte controversată, dar inconfundabilă prin incisivitatea şi sensibilitatea ei tulburătoare.

Date despre autor și alte volume apărute la Polirom, aici.

 

Karine Tuil, Lucrurile omenești

Traducere din limba franceză de Daniel Nicolescu

Prix Interallié 2019 • Prix Goncourt des Lycéens 2019

Lucrurile omenești pune în scenă viața unui cuplu de intelectuali francezi prestigioși, Jean și Claire Farel, el – jurnalist politic, ea – eseistă și luptătoare pentru drepturile femeilor. Cei doi au un fiu, Alexandre, student la o mare universitate americană. O acuzație de viol la adresa acestuia din urmă (victimă este Mila Wizman, fiica actualului partener de viață al lui Claire) basculează această construcție socială aparent perfectă, iar implacabilul mecanism judiciar amenință serios carierele și destinele celor implicați. Scenele procesului propriu-zis, Mila vs Alexandre, demontează fățărnicia membrilor unei caste ce se consideră intangibilă și încearcă, în același timp, să aducă lumină asupra zonei gri a „consimțămîntului” victimei în cazul unui viol.

Karine Tuil s-a născut în 1972 la Paris. După terminarea studiilor de drept, obține diploma de studii aprofundate la Université Paris II. O vreme profesează ca jurist, apoi se dedică scrisului. 

Colecția „Biblioteca Polirom” a fost lansată în anul 1998, numără în prezent cca 1.500 de titluri și este coordonată de Dan Croitoru.

01
/03
/14

Danuta Wałęsa, soţia fostului lider legendar al Solidarităţii Lech Wałęsa, autoarea cărţii autobiografice "Visuri şi taine", şi scriitorii Andrzej Stasiuk şi Olga Tokarczuk se numără printre invitaţii Salonului de Carte Bookfest 2014, care se va desfăşura între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

20
/02
/14

Vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la Librăria Bastilia, din Bucureşti, Adriana Babeţi împreună cu invitaţii săi vor readuce în atenţia publicului poveştile amazoanelor celebre din istorie, cu prilejul lansării volumului Amazoanele. O poveste, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

19
/02
/14

Astăzi, de la ora 16.00, la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, actorul Mircea Diaconu va citi fragmente din "La noi, când vine iarna", primul său roman, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom, în ediţie revăzută.

18
/02
/14

“Balcicul este Balcic, tocmai fiindcă peste Balcicul real, şi transfigurându-l, s-a aşezat un Balcic imaginar” – spune Lucian Boia în noua sa carte. Volumul va fi lansat joi, 20 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în prezenţa autorului.

18
/02
/14

Astăzi, de la ora 19.00, Librăria Humanitas Cişmigiu organizează prima întâlnire din acest an a Clubului Cărţile Denisei. Ediţia este dedicată scriitorului francez Eric Emmanuel Schmitt şi volumului de povestiri “Visatoarea din Ostende“ - bestseller Gaudeamus 2013. Participă: Radu Gabrea, Alice Năstase, Silvia Dumitrache şi actriţa Ilinca Goia.

16
/02
/14

Romanul Matei Brunul, cel mai recent titlu semnat de Lucian Dan Teodorovici şi una dintre cele mai premiate şi elogiate apariţii editoriale ale anului 2011, apărut în două ediţii la Polirom (2011, 2014), va fi tradus şi în Turcia. Ediţia în limba turcă va apărea în 2015, la Editura Dedalus.

12
/02
/14

Romanul „Dragoste” de Isabel Allende va fi lansat joi, 13 februarie, de la ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day. Marina Constantinescu şi Denisa Comănescu vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Allende, ]n timp ce companiamentul muzical va fi asigurat de Maxim Belciug la chitară clasică.

10
/02
/14

Volumul Metafizica detectivului Marlowe, semnat de publicistul, eseistul şi profesorul Mircea Mihaies, publicat la Editura Polirom (2008), a apărut recent la Editura Lexington Books din Statele Unite ale Americii, cu titlul The Metaphysics of Detective Marlowe: Style, Vision, Hard-Boiled Repartee, Thugs, and Death-Dealing Damsels in Raymond Chandler's Novels.

06
/02
/14

„Una dintre cărţile de memorialistică cele mai remarcabile şi mai frumoase din epoca modernă”, astfel cataloga Caroline Moorehead, biograf celebru şi jurnalist, Portretul unei familii turcesti. O poveste din Istanbului de altădată. Cartea scrisă de Irfan Orga a apărut în colecţia „Eseuri&Confesiuni” a Editurii Polirom.

05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.

05
/02
/14

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

01
/02
/14

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.