O rescriere convingătoare şi emoţionantă a poveştii lui Cain şi Abel, semnată de o autoare multipremiată, publicată în cincisprezece ţări
Un articol de Liliana Matei|18 aprilie 2022
O rescriere convingătoare şi emoţionantă a poveştii lui Cain şi Abel, semnată de o autoare multipremiată, publicată în cincisprezece ţări
Un articol de Liliana Matei|18 aprilie 2022
Una dintre cele mai așteptate traduceri ale acestui început de an, Numele celălalt. Septologie I-II – primul roman în ediție românească al lui Jon Fosse, cel mai jucat dramaturg european în viață – se află de scurt timp în librăriile fizice și online din întreaga țară. Cartea a apărut în traducere din limba norvegiană, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.
În iarna și primăvara anului 2022, Editura Humanitas Fiction așază pe rafturile cititorilor săi peste 20 de titluri dintre cele mai frumoase ficțiuni din literaturile lumii, toate selectate de Denisa Comănescu: bestselleruri internaționale de neratat și apariții editoriale de excepție din colecția „Raftul Denisei“, proiecte de portofoliu și noi cărți din seriile de autori străini, precum și reeditări mult așteptate.
Editura Humanitas Fiction ne invită să descoperim cea mai nouă carte semnată de scriitoarea Isabel Allende. Lansat simultan în limbile spaniolă, engleză şi română pe 25 ianuarie 2022, romanul „Violeta” surprinde 100 de ani de istorie, din 1920, când gripa spaniolă ajunge pe continentul sud-american, până în 2020, când pandemia de Coronavirus răvăşeşte întreaga lume.
În proza scurtă rigoarea și libertatea se întâlnesc de multe ori în chip fericit. Uneori, reușita atinge cele mai înalte niveluri, iar literatura ajunge în noi teritorii și cucerește milioane de cititori. Este și cazul unor scriitori renumiți, de diverse origini, care au publicat proză scurtă, accesibilă și în limba română.
Editura Humanitas Fiction a publicat, la sfârșitul anului trecut, volumul „Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă, 1940–1964” de Clarice Lispector (traducere, tabel cronologic și postfață de Anca Milu‑Vaidesegan), primul din cele două volume care constituie integrala prozei scurte a autoarei braziliene, născută în Ucraina, în 1920.