Nou la Humanitas Junior – Povestea lui Cain, primul copil din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/nou-la-humanitas-junior-povestea-lui-cain-primul-copil-din-lume/

O rescriere convingătoare şi emoţionantă a poveştii lui Cain şi Abel, semnată de o autoare multipremiată, publicată în cincisprezece ţări

Un articol de Liliana Matei|18 aprilie 2022

Dacă ar trebui să-i dau un nume destinului meu, i-aş zice simplu: Abel. Fratele meu Abel.
Cel care ne povesteşte această versiune a începutului lumii, una dintre multele posibile, e Cain. S-a născut la scurtă vreme de la alungarea din Rai a lui Adam şi a Evei, iar chipul său luminos îi consolează pe cei doi pentru pierderea paradisului. După şapte ani vine pe lume Abel, şi totul se schimbă. Abel e blând, naiv şi se mulţumeşte cu ceea ce-i oferă pământul pe care îl munceşte cu dăruire. Mistuit de gelozie, Cain ridică mâna asupra lui, şi astfel, primul copil din lume devine primul ucigaş, iar fapta sa se propagă în timp precum cercurile pe care le face o piatră aruncată în apă.
Aşa începe epopeea lui Cain, pedepsit să trăiască veşnic, hăituit de propria faptă. Vreme de sute şi sute de ani, fuge fără oprire şi fără putinţa de a se ascunde de el însuşi, cunoaşte preţ de o străfulgerare iubirea, e martor neputincios la mersul lumii şi trăieşte într-o clipă cât alţii într-un veac. Pe măsură ce pământul se populează, Cain îşi vede trecutul oglindit în întâmplările prezentului şi, în vremea regelui Nimrod, la piciorul Turnului Babel, ajunge să stea de vorbă cu propriul urmaş, care poartă pe chip pecetea vechii crime.
O poveste despre iubire, iertare și destinul destinul omului prins fără scăpare în încleștarea dintre virtuți și slăbiciuni.
PAOLA CAPRIOLO (n. 1962) este romancieră şi traducătoare italiană. A absolvit Universitatea din Milano, cu o diplomă în filozofie. Şi‑a făcut debutul în literatură în 1988, cu volumul de proză scurtă La grande Eulalia, recompensat cu Premiul Giuseppe Berto. I‑au urmat aproape douăzeci de titluri, dintre care amintim Il nocchiero (1989), distins cu Premiul Rapallo Carige şi finalist la Premiul Campiello, Il doppio regno (1991), finalist la Premiul Grinzane Cavour, Barbara (1998), pentru care a primit Premio Nazionale Rhegium Julii, şi Una luce nerissima (2005), recompensat cu Premio Letterario Basilicata. Paola Capriolo a semnat, de asemenea, numeroase traduceri din limba germană din operele lui Goethe, Kafka, Thomas Mann etc. şi a scris mai multe cărţi pentru copii, foarte bine primite. Cărţile sale sunt publicate în peste cincisprezece ţări.
07
/01
/19

Cartea „Între prieteni“ (traducere din limba ebraică de Marlena Braeșter) a apărut la editura Humanitas fiction în anul 2013. Amos Oz a murit la Tel Aviv pe 28 decembrie 2018.

23
/12
/18

Romanele din seria Fantasy „Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat și anul acesta pe primul loc în preferințele publicului. Cele mai vândute titluri din portofoliul Grupulului Editorial ALL fac parte din domenii variate, de la literatură la dezvoltare personală și medicină.

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

Vă invităm să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari, Maria a României (n. 29 octombrie 1875 - d. 18 iulie 1938), așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.