Noul Concurs Internaţional de Canto al Operei Naţionale Bucureşti va avea loc în luna iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-concurs-international-de-canto-al-operei-nationale-bucuresti-va-avea-loc-in-luna-iunie/

În perioada 13-16 iunie 2013, Opera bucureşteană organizează cea dintâi ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Marele Premiu al Operei Naţionale Bucureşti”.

Un articol de Andrada Văsii|11 aprilie 2013

În perioada 13-16 iunie 2013, Opera bucureşteană organizează cea dintâi ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Marele Premiu al Operei Naţionale Bucureşti”.

Această competiţie înlocuieşte Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice” și se înscrie, prin noul său concept, pe linia concursurilor de canto recunoscute de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică, cu sediul la Geneva.

Obiectivele concursului

Obiectivele Concursului sunt descoperirea şi promovarea tinerelor talente din ţară şi din străinătate, atragerea acestora către Opera bucureşteană şi promovarea imaginii instituţiei pe plan internaţional, în contextul identificării valorilor naționale și a potențialului organizatoric și instituțional.

Anul acesta, Concursul este dedicat personalității lui Giuseppe Verdi, fiind inclus în seria de manifestări consacrate bicentenarului naşterii compozitorului.

Concursul se adresează tinerilor solişti vocali români şi străini, cu vârsta cuprinsă între 19-33 de ani pentru voci feminine, respectiv 20-34 de ani pentru voci bărbăteşti.

Premiile oferite constau atât în recompense de ordin financiar (Premiul I este în valoare de 6.000 Euro), cât şi în asigurarea unor oportunităţi de a interpreta roluri principale în spectacole ale Operei Naţionale Bucureşti şi nu numai.

Juriul competiţiei este alcătuit din personalități emblematice ale lumii muzicale naționale și internaționale, îndeosebi manageri de teatre lirice, directori de casting și impresari.

Info:

Înscrierile se fac via email, completând un formular de înscriere şi trimiţându-l împreună cu documentele necesare la adresa [email protected] până cel târziu în data de 18 mai 2013.

Publicul poate participa, pe bază de bilete, la oricare dintre etapele concursului.

 

Foto credit: ONB, spectacolul ,,Un Ballo in Maschera”

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.