-->

Noul film al regizorului Radu Jude, elogiat de presa internațională
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-film-al-regizorului-radu-jude-elogiat-de-presa-internationala/

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, film ce a avut premiera mondială săptămâna aceasta, în competiţia oficială a Festivalului de la Karlovy Vary, este elogiat de presa internaţională de specialitate, care îl consideră „un semnal de alarmă inteligent”.

Un articol de Liliana Matei|7 iulie 2018

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Cu cel de-al şaselea lungmetraj, Radu Jude lansează, în viziunea Variety, „un atac caustic și foarte actual asupra negării Holocaustului în România și a miopiei referitoare la istorie”.

Compoziția extraordinară a lui Jude este surprinzătoare – un interogatoriu provocator, sarcastic și crucial între trecut și prezent, care escaladează spre un impas”.

Jocul actriței Ioana Iacob este „captivant și natural”. Sunt lăudate și imaginea semnată de Marius Panduru și costumele Iulianei Vîlsan, iar totul se combină cel mai bine într-o scenă „electrizantă”, în timpul unei furtuni.

Modul de filmare al lui Panduru este unul „bogat, având în vedere spontaneitatea lui, iar imaginile suprinse în timpul luptelor și problemelor de pe platou amintesc de Brecht, reminiscență a introspecției lui Truffaut în « La nuit américaine»”.

Ioana Iacob

Filmul este apogeul tuturor preocupărilor recente ale lui Jude privind tema și forma”, completează Variety.

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este „un semnal de alarmă inteligent”, într-o perioadă în care populismul este în creștere, „un film în urma vizionării căruia ești mai deștept, dar în mod semnificativ îngrozit”.

The Hollywood Reporter notează că meta-drama ambițioasă a regizorului român este „o abordare modernă îndrăzneață a unui masacru din timpul războiului”. „Tonul este unul ludic tipic lui Jude, care abordează un subiect spinos cu ironia-i obișnuită și cu atenție la umanitatea imperfectă”, mai scrie publicația americană, care găsește asemănări, de asemenea, cu Brecht, dar și cu Godard.

Screen International este de părere că Radu Jude aduce, după „Aferim!”, o „altă critică puternică țării sale”. Lungmetrajul este „o comedie-dramă îndrăzneață care pune laolaltă, cu pricepere, trecutul și prezentul și îi provoacă din nou pe compatrioții lui Jude să se confrunte cu aspecte incomode ale istoriei lor”.

Filmul, inclus în competiţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a prestigiosului eveniment din Cehia, care are loc în perioada 29 iunie – 7 iulie 2018, îi are în distribuție pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, coproducători – Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producție Hi Film, în coproducție cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franța), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center și Eurimages, cu sprijinul financiar al Dr. Oetker, Covalact, Farmacia DONA, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, EXIMTUR – Compania de călătorii, MediaCom. Vânzări internaționale Beta Cinema.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.

 

Detalii pe pagina oficială de Facebook.

Foto: Karlovy Vary IFF

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.