Noul format al Bucharest Music Film Festival a cucerit bucureștenii
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-format-al-bucharest-music-film-festival-a-cucerit-bucurestenii/

Ieri seară s-a încheiat cea de-a IX-a ediţie a Bucharest Music Film Festival, în ropote de aplauze, venite din partea publicului numeros, care a urmărit seară de seară concertele cuprinse în programul evenimentului. 

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2014

Timp de 10 zile, bucureștenii veniți în Piața George Enescu s-au delectat cu sunete magice și mișcări de dans, într-un spațiu elegant și rafinat și într-o atmosferă dinamică și boemă în același timp. Ediția din 2014 a Bucharest Music Film Festival, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, a diversificat programul de anul acesta, prezentând și formații din alte sfere ale muzicii, nu doar din cea clasică.

Mercury Quartet, un grup de patru tineri veniți din Marea Britanie, au adus în mijlocul Capitalei cele mai iubite piese ale trupei Queen, în aranjamentele violonistului Vlad Maistorovici.

Duminică, 22 iunie, Vunk le-a oferit celor aproape 4.000 de oameni din Piața George Enescu o ocazie unică de a asculta 12 dintre cele mai cunoscute piese ale trupei, în variantă simfonică, alături de Camerata Regală și Bucharest Jazz Orchestra, ansambluri dirijate de George Natsis, căruia îi aparțin și aranjamentele pentru concertul Vunk Simfonic.

De asemenea, în seara de joi, 26 iunie, Nicu Alifantis a prezentat proiectul Simfonicu, împreună cu Impromptu Orchestra și Jazzappella, concert care s-a bucurat de participarea unui număr mare de spectatori.

Orchestra Națională Radio, sub bagheta lui Tiberiu Soare, Symphactory Orchestra dirijată de Gabriel Bebeșelea și Filarmonica George Enescu, condusă de Constantin Adrian Grigore, au însuflețit scena, prin interpretarea excepțională a repertoriilor atent alese pentru această ediție a festivalului.

Pe toată durata evenimentului, Piața George Enescu a fost transformată într-o „sală de concerte“ în aer liber, în care sopranele Irina Baiant, Veronica Anușca și Cecilia Ganovici, mezzosoprana Ema Pascu, basbaritonul Zoltan Nagy și tenorul Teodor Ilincăi au cântat cu sufletul arii dintre cele mai apreciate opere muzicale.

Concertul de închidere a festivalului a fost susținut de orchestra Spirit of Vienna, care a adus polcile lui Johann Strauss și spiritul aristocrat al capitalei Austriei în „grădina muzicală” special amenajată de organizatori în Piața George Enescu. Departe de a fi o demonstrație sobră de muzică clasă, concertul vienezilor a fost un spectacol interactiv și de bun gust, presărat cu câteva secvențe umoristice, care au făcut deliciul publicului.

Ca și în edițiile anterioare, spectacolele live au fost urmate de proiecții ale câtorva dintre cele mai semnificative opere clasice și concerte, susținute pe marile scene ale lumii. Documentarele respective au fost introduse de organizatori în programul festivalului cu scop pur educativ. Nelipsite au fost și orele de dans, în cadrul cărora dansatori profesioniști ai Academiei de Dans Mihai Petre au fascinat publicul prin mișcările lor uluitoare și au animat atmosfera din Piața George Enescu, dansând împreună cu toți cei care s-au lăsat cuceriți de ritmurile îmbietoare.

castigatori BMF

În ultima zi a Bucharest Music Film Festival 2014, s-au desemnat cei 6 câștigători ai tombolei organizate în cadrul festivalului.

În urma extragerilor, care au avut loc pe scenă, în timpul concertului susținut de Orchestra Spirit of Vienna, s-au acordat șase premii, constând într-o excursie la Istanbul și aparate video și audio.

Cele mai multe dintre concertele desfășurate pe scena Bucharest Music Film Festival au putut fi vizionate și online, în transmisiune directă, pe canalul Youtube al ARCUB.

Seria evenimentelor outdoor se va încheia cu unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de jazz din Capitală, care, începând cu acest an, se redenumește, devenind Bucharest Jazz Festival. Astfel, în perioada 2-6 iulie, același spațiu din Piața George Enescu va găzdui un număr impresionant de vedete ale muzicii jazz.

Ediția din acesst an se deschide marți, 1 iulie, ora 18:00, la Hanul Gabroveni, cu vernisajul expoziției de afiș polonez de jazz. În premieră pentru Bucharest Jazz Festival, până duminică 6 iulie, în același spațiu, se vor defășura și alte manifestări conexe, precum: lansări de carte și disc de jazz, sesiuni de autografe, dezbateri și colocvii sau proiecții de film.

Foto:  Bucharest Music Film Festival

 

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.