Novecento: de la naştere până la viaţa eternă
https://www.ziarulmetropolis.ro/novecento-de-la-nastere-pana-la-viata-eterna/

Claudiu Bleonţ face în Novecento o demonstraţie de vigoare artistică, nici ridicolă, nici patetică. L-am văzut arzând pe întreaga durată a spectacolului. Veţi considera, probabil, că exagerez. Nu exagerez.

Un articol de Andrei Crăciun|13 martie 2014

„Novecento“ e destul de cunoscut. Poate că ați citit textul sau poate că ați văzut filmul  sau poate că ați mai văzut această piesă, cu alt actor. S-a tot jucat. Claudiu Bleonț nu e primul care s-a încumetat, cum nici ultimul nu va fi. Spectacolul său de la Teatrul de pe Lipscani merită însă câteva considerații. Iată-le.

Am văzut actori extraordinari fiind extraordinari fără ca măcar să se ridice de pe scaun. Există în orașul acesta cel puțin un om care merge cu greutate singur, dar joacă încă așa cum cei mai mulți nici curajul speranței nu-l au. Există cabotini, există actori exagerat de dramatici, decăzuți în ridicol, există actori cerșindu-și patetic gloria, există actori distruși de emoții baroce.

Claudiu Bleonț face în Novecento o demonstrație de vigoare artistică, nici ridicolă, nici patetică. M-am întâmplat la prima masă, în fața scenei. L-am văzut arzând pe întreaga durată a spectacolului. Veți considera, probabil, că exagerez. Nu exagerez.

Sunt tușe uneori prea groase în jocul său, o oarecare lejeritate a talentului sabotează gravitatea celor ce se spun, dar Claudiu Bleonț dă totul pe scenă. A făcut din Novecento o probă de rezistență și nu știu câți alții ar putea să îndure cu decență un asemenea maraton, deopotrivă fizic și textual.

America! America!

Alessandro Baricco a scris Novecento la începutul anilor `90, anume pentru un actor, anume pentru un regizor. Firește, s-a înșelat crezând că va fi posibil așa. Novecento e atât de bun încât, cum se întâmplă uneori, deși rar, cu binele, s-a răspândit pretutindeni.

Povestea este puternică: un pianist trăiește toată viața pe un vapor. Acolo, abandonat de o emigrantă, e găsit de un marinar, acolo învață, sau mai bine-spus i se dăruiește, ca un har, de ce să nu spunem, divin, pianul, vrea să coboare, dar nu poate să coboare, acolo, pe vapor, se va sfârși. Vaporul, SS Virginian, e un transatlantic. Merge înspre visul săracilor de la începutul secolului trecut: America! America!

Copilul este botezat Novecento, el va face o muzică așa cum nu s-a mai auzit înainte și nici nu se va mai fi auzit după el, el se va duela cu Ferdinand Joseph LaMoth, mai cunoscut drept Jelly Roll Morton, părintele fondator al jazzului. Poate că știți că jazzul a venit pe lume la periferie, în bordelurile din New Orelans, Louisiana. Novecento, pianistul, are tăria acestei sentințe: „Fac ceva și pe jazz“. O găsesc esențială.

Novecento, piesa, navighează adânc în oceanul curajului și lașității noastre. Textul lui Baricco spune despre viață și moarte cât un capitol întreg din Vechiul Testament, nu Ecleziastul, dar nici cu mult mai puțin.

Novecento este o poveste care se poate înțelege oriunde pentru că urmărește un om, de la naștere și până la viața eternă, până la legendă, până la adevăr.

Foto din Novecento – Facebook Claudiu Bleonţ

19
/06
/14

Festivalul Național de Teatru “Toma Caragiu” a propus într-o marți, la Ploiești, evitând cu eleganță cele trei ceasuri rele prevestite de mai de mult, premiera spectacolului “Chip de foc” (“Fireface”), după un text absolut nebun al dramaturgului german Marius von Mayenburg (42 de ani).

19
/06
/14

În zilele noastre în care rețele sociale dezvăluie pas cu pas fiecare amănunt din viața unui om, ne-a mai rămas un singur loc în care putem fi surprinși sau uimiți de oameni – sala de teatru. 

19
/06
/14

„A face (cuiva) capul calendar” este o expresie folosită adesea când ne întâlnim cu cineva care vorbește prea mult. De asemenea, este utilizată atunci când vrem să transmitem mesajul că suntem copleșiți de prea multe informații. Dar de ce „calendar”, și nu „almanah” sau „revistă”?

18
/06
/14

Se joacă pe scena Naționalului din București “Anonimul venețian”, spectacol-studiu coordonat de însuși Ion Caramitru. Doar doi actori – Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu, o splendidă ilustrație muzicală (de Vasile Manta) și, mai ales, indimenticabilul text al lui Giuseppe Berto (vă este cunoscut, poate, pentru “Il male oscuro”).

18
/06
/14

Într-o după-amiază de iunie am participat la repetițiile spectacolului „Distopie. Shakespeare. Remix“, care deschide proiectul numit Noua Generație de creatori – 9G, care se va desfășura la Sala Mică a Teatrului Național București, în datele de 20, 21 și 22 iunie, la ora 20.00.

18
/06
/14

Filmul My Name is Salt (Elveția / India 2013), povestea a mii de familii din India care trăiesc din sarea pe care o colectează în deșert, este câștigătorul Marelui Premiu al ediției a treia de Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

17
/06
/14

Festivalul Naţional de Teatru (25 octombrie – 2 noiembrie 2014) organizează în zilele de 18 şi 19 iulie a.c., la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala mică, o audiţie în vederea selecţiei pentru un workshop condus de Răzvan Mazilu - unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dansatori şi coregrafi.

17
/06
/14

În perioada 16-22 iunie are loc a doua ediție a Festivalului de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, eveniment cultural ce reunește 44 de producții teatrale radiofonice din 21 de țări participante. Audițiile spectacolelor au accesul gratuit și se desfășoară la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr 56. Despre conceptul festivalului ne vorbeşte Attila Vizauer (regizor), directorul Departamentului de teatru și divertisment al Societății Române de Radiodifuziune.