,,Now You See Me 2: Jaful Perfect”, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/now-you-see-me-2-jaful-perfect-in-cinematografe/

În 2013, „Now You See Me – Jaful perfect” a fascinat lumea întreagă cu escapadele uimitoare ale celor patru călăreţi, un grup extrem de talentat de iluzionişti profesionişti. De vineri, 17 iunie, cei patru călăreţi se întorc, în „Now You See Me: Jaful perfect 2” cu o aventură formidabilă, ridicând iluzionismul la un cu totul alt nivel, care va cuprinde întreaga planetă.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2016

Cu o distribuţie extraordinară, care îi include pe Jesse Eisenberg, Mark Ruffalo, Woody Harrelson, Dave Franco, Morgan Freeman şi Michael Caine în rolurile pe care le-au avut şi în primul film, precum şi cu noii protagonişti Daniel Radcliffe, Lizzy Caplan, Sanaa Lathan şi Jay Chou, „Jaful perfect 2” oferă chimie, incitare şi mister la fel ca primul film, alături de o poveste inovatoare.

Morgan Freeman este de părere că noul film ,,este mai bun decât precedentul din punct de vedere al inventivităţii şi al emoţiei. Eu cred că primul film a fost inovator din punctul de vedere al poveştii”, spune el.

Era bine scris şi bine făcut din perspectiva magiei la scară largă. Nimeni nu a mai făcut trucuri majore într-un film de la „Magicianul” lui Orson Wells, din anii ’40. Deci este ceva nou pentru public. Dacă vrei să-i încânţi pe oameni, trebuie să le oferi mereu ceva nou. – Morgan Freeman

Acţiunea filmului îi prezintă pe protagonişti la doar un an după ce au păcălit FBI-ul şi au câştigat admiraţia publicului cu cele mai spectaculoase trucuri de magie, echipa se pregăteşte de o nouă performanţă inegalabilă cu scopul de a demonstra cruzimea unui periculos magnat din industria tehnologică.

Inamicul lor, Walter Mabry (Daniel Radcliffe), ameninţă să le distrugă renumele, iar singura lor şansă este să rămână cu un pas înaintea tuturor şi să pună în scenă cea mai mare iluzie a tuturor timpurilor. Aflaţi în continuă competiţie şi opoziţie, Mark Ruffalo şi Morgan Freeman vor ridica ştafeta încercând să se încurce reciproc.

Distribuit de Freeman Entertainment, filmul „Now You See Me: Jaful perfect 2” are premiera în cinematografele din România pe 17 iunie.

Foto: Now You See Me 2: Jaful Perfect – Freeman Entertainment

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.