„Now You See Me: Jaful perfect 2” a cucerit box office-ul românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/now-you-see-me-jaful-perfect-2-a-cucerit-box-office-ul-romanesc/

Imprevizibilul spectacol de magie susţinut în mulţime, trucurile de iluzionism antrenante şi o misiune peste ocean a celor patru călăreţi au reuşit să hipnotizeze publicul şi să plaseze filmul „Now You See Me: Jaful perfect 2” pe locul întâi la box office-ul românesc în primul weekend, cu 54.735 de spectatori şi încasări de 1.029.253 de lei.

Un articol de Liliana Matei|22 iunie 2016

 
Lider detaşat de casă în weekendul de premieră, cea de-a două parte a filmului fenomen lansat în 2013 a fost urmat în clasamentul naţional de „Warcraf. Începutul” cu 24.052 spectatori şi 530.726 de lei, respectiv de animaţia „În căutarea lui Dory” care a adunat 22.444 de spectatori şi încasări de 431.220 de lei.

„Now You See Me: Jaful perfect 2” îi readuce în centrul scenei pe actorii Mark Ruffalo, Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Dave Franco şi Morgan Freeman, completând impunătoarea distribuţie cu reprezentaţiile noilor veniţi Lizzy Caplan şi Daniel Radcliffe.

La doar un an după ce au păcălit FBI-ul şi au câştigat admiraţia publicului cu cele mai spectaculoase trucuri de magie, echipa celor patru călăreţi se pregăteşte de o nouă performanţă inegalabilă cu scopul de a demonstra cruzimea unui periculos magnat din industria tehnologică.

Inamicul lor, Walter Mabry (Daniel Radcliffe), ameninţă să le distrugă renumele, iar singura lor şansă este să rămână cu un pas înaintea tuturor şi să realizeze cea mai mare iluzie a tuturor timpurilor. Aflaţi în continuă competiţie şi opoziţie, Mark Ruffalo şi Morgan Freeman vor ridica ştafeta încercând să se încurce reciproc.

Distribuit de Freeman Entertainment, filmul „Now You See Me: Jaful perfect 2” poate fi urmărit încă din 17 iunie în cinematografele din toată ţara.

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.