Nu ratați ultimul spectacol al atelierului Dance Yourself!
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-ratati-ultimul-spectacol-al-atelierului-dance-yourself/

Atelierul de dans contemporan pentru adolescenţi Dance Yourself a ajuns la final, rezultatul fiind două spectacole cu un scenariu inspirat din orele şi zilele de lucru petrecute împreună şi coregrafii originale realizate de cursanţii atelierului, alături de trainerul lor, Oana Răsuceanu.

Un articol de Liliana Matei|4 noiembrie 2017

Primul din cele două spectacole a fost găzduit de Centrul de Teatru Educațional Replika, pe 3 noiembrie, cel de-al doilea fiind programat pentru astăzi, 4 noiembrie, de la orele 19.00, la Make a Point (Șoseaua Morarilor nr. 1, în incinta Postăvăriei Române) – spațiu de cultură independent.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Detalii pe pagina de Facebook.

Dance Yourself– atelier de dans contemporan pentru adolescenți este organizat de Asociația Culturală Control N și a avut loc în perioada 9-15 octombrie, într-unul dintre cele mai noi și mai ofertante spații dedicate dansului contemporan din București – Centrul Independent Coregrafic Linotip, unde atelierul s-a încheiat cu un prim performance susținut pe 16 octombrie.

Atelierul a oferit grupului de participanți un training intensiv în sfera dansului contemporan, îmbinând armonios elementele teoretice cu lucrul practic. Obiectivul principal al Dance Yourself a fost de a oferi șansa unei experiențe de lucru profesioniste, în zona dansului contemporan, unui număr de 15 adolescenți din Bucuresti, selecționați din liceele bucureștene. Îndrumați de Oana Răsuceanu, în calitate de trainer și coregraf, cursanții și-au creat propria poveste din mișcări, interacționând cu poveștile personale ale colegilor de atelier. Viața lor de zi cu zi, cu ritmul și energia specifice fiecăruia dintre ei, a reprezentat imboldul construcției artistice și cercetării atelierului, dându-le șansa exprimării libere și originale a unor mișcări coregrafice ghidate, dar nu impuse.

Participarea la atelier a fost gratuită pentru toți cursanții.

Dance Yourself este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ de către Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti ARCUB.

Oana Răsuceanu a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” – Facultatea de Film, secţia Comunicare audio-vizuală (scenaristică şi critică de film) şi S.N.S.P.A – Facultatea de Relații Publice şi Comunicare David Ogilvy în 2006.

A absolvit un master în Artă Coregrafică la UNATC în 2007. A derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist/ dramaturg, regizor și coregraf, fiind în continuare activă în aceste domenii. Printre spectacolele realizate de ea până în acest moment se află DORIAN (spectacol de dans contemporan, produs de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de AFCN și Ministerul Culturii prin programul Acces; selecționat în cadrul Festivalului Național de Teatru – FNT2017), Telefonul din colțul străzii (după texte de Cristian Popescu – spectacol de teatru-dans integrat în modulul educațional cu același titlu, implementat în 6 licee din București în noiembrie 2015, cu sprijinul ArCub, parte din proiectul Ești București!), Dear Diary (spectacol de master în artă coregrafică, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București). Spectacolul DORIAN, creat de Oana alături de o echipă de artiști din domenii precum film, arhitectură, muzică, poate fi văzut în această toamnă la Teatrul Odeon din București și în diferite orașe din țară precum Cluj (la Teatrul Maghiar de Stat), Târgu Mureș (la Teatrul Național din Târgu Mureș), Buzău (la Teatrul „George Ciprian”), Tulcea (la Teatrul „Jean Bart”) și Sibiu (la Teatrul GONG).

Începând cu 2009, în calitate de trainer, Oana a derulat o serie de ateliere de dans contemporan și scenaristică, dedicate adolescenților. Din 2009 este membru-fondator, președinte și trainer al Asociației Culturale Control N.

Dance Yourself – atelier de dans contemporan este organizat de Asociația Culturală Control N și este un proiect cultural finanțat în cadrul Programului cultural București Oraș participativ. Atelierul este implementat cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), având susținerea partenerilor LINOTIP – Centru Coregrafic Independent, Centrul de Teatru Educațional Replika și Make a Point.

Mai multe informații pe www.controln.ro și pe fb.me/DanceYourselfAtelier.

Foto: Adi Marineci

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.