Nu te voi uita niciodată, Tsukiko!
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-te-voi-uita-niciodata-tsukiko/

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunţe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranţă, psihologii sau poate chiar psihiatrii ştiu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

Un articol de Andrei Crăciun|18 august 2015

Contează că le scriu oamenilor imaginați de alți oameni scrisori lungi pe care nu le expediez niciodată, fiindcă nimeni nu le cunoaște personajelor adresa. Le scriu cu deplină sinceritate, mai ales că știu că – în definitiv – tot mie îmi scriu.

M-am îndrăgostit fulgerător, iremediabil, de Tsukiko, o fată de treizeci și șapte de ani care trăiește într-o carte scrisă de Hiromi Kawakami. Cartea acesata se numește „Vreme ciudată la Tokio” (ce titlu frumos!). Hiromi Kawakami este prima scriitoare japoneză pe care o citesc. E un regret cu care trebuie să învăț să trăiesc.

Tsukiko bea sake într-un bar-bistro. Așa îl reîntâlnește pe sensei, care bea și el sake în același bar-bistro. Senesei este fostul ei profesor de japoneză din liceu. Sunt, firește, câteva decenii între ei, ceea ce nu îi împiedică să bea împreună, să mănânce împreună, să compună împreună haik-uri, să se îndrăgostească, foarte omenește, să cunoască rătăciri și să-și spună cuvinte care rănesc și cuvinte care vindecă.

vreme-ciudata-la-tokio_1_fullsize

Nimic nu anunța, însă, această dragoste pe care am început să i-o port lui Tsukiko. În cartea aceasta pare că nimic nu se întâmplă. O femeie și un bărbat umblă din bar în bar și beau, iar scriitoarea descrie, pe larg, feluri de mâncare și obiceiuri din cultura japoneză și… Acesta nu e, totuși, un curs de civilizație orientală! Acesta este un roman. Așa se scrie un roman! Așa: nici nu îți dai seama când ești învăluit de poveste, când povestea începe să curgă în tine ca un sânge. Așa – cu această sumă de întâmplări mici, la fel cum e viața.

Tsukiko și dragostea ei pentru sensei au început să-mi curgă și mie prin vene, să îmi dea un alt sens, cum face fiecare carte mare. Și nu cred că aș mai putea trăi fără Tsukiko și fără acest bărbat care poartă tot timpul o servietă. Firește, servieta este – și nu vă devoalez cine-știe-ce secret – unul dintre cele mai importante personaje ale cărții.

Hiromi Kawakami scrie minunat despre singurătate, despre eșec, despre deznădejde, despre nefericire, despre o iubire cum mă tem că doar în cărți mai există, și tocmai de aceea mai citim cărți.

Din când în când, uite, Hiromi Kawakami redevine poetă și ne lasă cuvinte ca acestea: “Când știi că se întunecă repede, te poți pregăti sufletește pentru amurgul acela pripit, aducător de melancolie. Dar în perioada aceasta a anului, când lumina mai lungă a crepusculului te face să crezi că soarele acum stă să asfințească, dar el tot nu mai apune odată, mă simt de parcă mi-ar fugi pământul de sub picioare. Și imediat ce îmi dau seama că s-a întunecat, în suflet îmi crește o însingurare cruntă”.

Nu aflăm mai nimic fizic despre Tsukiko, dacă am vedea-o pe stradă nu am ști să o recunoaștem, îi aflăm doar geografia sentimentelor, continentele pe care sensei le explorează cu infinită răbdare, blândețe și înțelepciune, așa cum probabil că își doresc toate femeile să fie explorate.

Tsukiko e o femeie de care te îndrăgostești în același timp cu sensei, deși știi, la fel ca sensei, de la bun început că orice iubire cunoaște un sfârșit, deși știi că va veni sfârșitul și…

“Vreme ciudată la Tokio” e un miracol care nu știi când ți se întâmplă, dar ți se întâmplă, și atunci nu mai ai ce să faci, și atunci deschizi un fișier și scrii chiar așa:

“Dragă Tsukiko…”.



27
/02
/20

Fragmente esențiale dintr-o carte-monument „Balcanii. De la sfârșitul Bizanțului până azi”, de Mark Mazower (profesor de istorie la Columbia University).

25
/02
/20

Ernesto Sábato (1911-2011) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori argentinieni din secolul XX, dacă nu cel mai important. Alături de Borges și Cortázar, Sábato a dat o viață nouă literaturii sud-americane.

21
/02
/20

Marketingul face întâlnirea/interacțiunea dintre artiști și public posibilă. Este esențial, dat fiind că artele spectacolului nu există în lipsa receptării directe de către un public prezent în proximitate. Volumul combină fondul teoretic cu câteva studii de caz și opiniile unor personalități ale lumii culturale/profesioniști cu mulți ani de experiență. Printre ei: Emil Boroghină, Constantin Chiriac, Lucian Vărșăndan, Adrian Roman, Dan Bartha-Lazăr, Vava Ștefănescu, Gilda Lazăr, Marinela Țepuș, Tamara Susoi, Maria Sârbu și Simion Buia.

16
/02
/20

Pe 12 februarie s-au împlinit 126 de ani de la nașterea uneia dintre scriitoarele cele mai cunoscute ale României interbelice. Purtând un pseudonim pe care l-a dezagreat dar care a consacrat-o, Otilia Cazimir a fost o feministă a vremii ei, dar și iubita discretă a unui alt mare poet.

09
/02
/20

În „Fata cu Leica” (Editura Art, 2019), Helena Janeczek spune extraordinara poveste a fotografei Gerda Taro, prima femeie fotograf ucisă pe front și partenera legendarului Robert Capa. O carte de neratat!

09
/02
/20

Născut pe 9 februarie 1940, la Cape Town, scriitorul sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (2003), împlinește astăzi 80 de ani. Cartea pe care v-o propunem este primul său roman, „Ținuturi în crepuscul” (Editura Humanitas Fiction).

06
/02
/20

Vineri, 21 februarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lumea”, apărut de curând la Editura Polirom, în traducerea Biancăi Alecu.

05
/02
/20

Pentru că februarie este luna iubirii (veți constata atât pe 14 februarie, cât și pe 24), ne-am gândit ce carte s-ar putea dovedi perfectă atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni. Am optat pentru „Cele zece iubiri ale lui Nishino”, de Hiromi Kawakami (Polirom, 2015, traducere din japoneză de Florin Oprina).