Număr record de vizitatori, la Art Safari 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/numar-record-de-vizitatori-la-art-safari-2019/

Au fost peste 38.000 de vizitatori în acest an la Art Safari Bucureşti, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

Un articol de Liliana Matei|9 octombrie 2019

38.151 de persoane au vizitat Pavilionul de Artă București – Art Safari, ediția a 6-a, eveniment unic ca amploare, concept și structură dedicat artei, susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo Arte, care a avut loc în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2019, la Palatul Oscar Maugsch BCR. Numărul de vizitatori din 2019 a fost cu 11% mai mare față de ediția precedentă din mai 2018, când Pavilionul a fost vizitat de 33.946 de persoane.

2.500 de copii au vizitat Art Safari, dintre care 1.500 au participat și la atelierele de creație din cadrul programului educațional Art Safari Kids, Art Safari București fiind o experiență pentru toată familia. La evenimentul de deschidere din seara de joi, 26 septembrie, au participat 2.800 de invitați. Pentru prima dată, Art Safari București a putut fi vizitat și noaptea, în cadrul unor tururi ghidate organizate.

„Art Safari București este primul și singurul eveniment dedicat artei din România unde vizitatorii așteaptă pe o distanță de peste 1 km să intre în spațiu, pentru a se bucura de capodoperele expuse. Încă o dată, cu ocazia ediției 2019 Art Safari, Bucureștiul s-a dovedit a fi nu doar locul unde bate inima culturală a României, ci și o veritabilă capitală culturală europeană. Le mulțumim tuturor celor care au creat experiența Art Safari 2019”, a declarat Ioana Ciocan, Director General Art Safari București.

Art Safari 2019 a fost conceput sub forma unui muzeu temporar, care a găzduit pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați opere de artă românească de patrimoniu, artă supercontemporană, artă contemporană internațională și instalații de artă, dar și un program de conferințe pe teme dedicate artei – Art Talks. Operele, asigurate pentru o valoare totală de aproximativ 15 milioane de euro, au provenit din importante muzee românești și străine, dar și din importante colecții private naționale și internaționale, iar o parte dintre lucrările de artă supercontemporană și instalații au fost create special pentru a fi expuse la Art Safari 2019.

Cea mai valoroasă lucrare provenită din colecțiile private de artă, expusă în cadrul Art Safari 2019, a fost nudul „În Iatac”, o pictură semnată de Nicolae Tonitza, asigurată pentru suma de 350.000 de euro, care a fost achiziționată în anul 2011 de un colecționar din București.

Dintre lucrările de artă contemporană expuse în cadrul Pavilionului, prețul cel mai mare – 132.000 de dolari – l-a avut lucrarea „Carnival in Ruin”, semnată de Shen Shubin, un artist de 41 de ani, care activează și vinde în China, țară cu o piață de artă anuală evaluată la circa 50 de miliarde de euro. Printre cele mai vechi opere expuse în cadrul Art Safari 2019 a fost o marmură elenistică, reprezentându-l pe zeul Charon cu câinele Cerber, care datează din secolul al 3-lea î.Hr.

Pavilionul Muzeal „Tonitza și geniul copilăriei” a fost curatoriat de Zoltán Soós și a găzduit capodopere de Nicolae Tonitza, provenite de la prestigioase muzee și colecții private din România, dar și din Europa, Tonitza fiind colecționat și în afara granițelor. Echipa curatorială a Pavilionul Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură” a fost compusă din Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană (curator), Celia Ghyka (cercetare curatorială) și Sandra Demetrescu (asistent curator). Pavilionul Supercontemporan „Young Blood. Arta timpului tău” a fost curatoriat de Mihai Zgondoiu, iar Pavilionul Internațional „Made in China” a fost curatoriat de Ji Zhongpeng și a găzduit lucrări de artă chineză contemporană, expuse pentru prima dată în Europa.

Conceptul arhitectural al muzeului temporar Art Safari, a aparținut arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.

Ambasadorii Art Safari 2019 au fost vedete, antreprenori, precum și celebrități în social media: Ioan Cocan (co-fondator al companiei Tremend), Ada Condeescu (actriță), Cristian Șimonca (blogger), Avi Cicirean (fondator Brand Minds) și Cristian Preotu (fondatorul Grupului Le Manoir).

Printre partenerii evenimentului s-a numărat: George, primul banking inteligent, PiatraOnline, Kinder (Ferrero), Glo, Carioca, Policolor, Salvați Copiii, Tremend, Dedeman, Zexe Braserie, Rezident, Lazy Boy, 5 to go, Metrorex, Westiment, Le Manoir, Comtesse du Barry, Group, Arhart și Iris. Mai multe detalii pe site-ul www.artsafari.ro.

Pavilionul de Artă București – Art Safari se desfăoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și CNR UNESCO și este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare din România. Art Safari a înregistrat 125.000 de vizitatori în primele cinci ediții. Mai multe detalii: www.artsafari.ro.

01
/03
/17

Povestea mărţişorului a supravieţuit în diferite forme până în prezent, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la cel virtual. Mărţişor, Mărţişug sau Marţ era consemnat de etnologii începutului de secol XX ca obicei de 1 martie, prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii păstrau obiceiul în fiecare început de primăvară, ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului.

27
/02
/17

O schiţă realizată de Rembrandt, care reprezintă un câine, a fost autentificată după ce timp de 250 de ani a fost atribuită unui pictor german specializat în tablouri cu animale. Descoperirea a fost descrisă drept ”o senzaţie” de reprezentanţii Muzeului Herzog Anton Ulrich, din Braunschweig, unde schiţa a fost expusă timp de mai multe decenii şi era prezentată ca o lucrare a artistului Johann Melchior Roos.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

13
/02
/17

Deschiderea ediției din acest an a Carnavalului de la Veneția (11-28 februarie) a fost marcată de un show acvatic spectaculos, la care au participat, ca în fiecare an, numeroși vizitatori. Show-ul inaugural, pus în scenă pe Canalul Cannaregio, a celebrat sâmbătă seara temele frumuseții, mării și vanității, printr-o paradă a creaturilor marine.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

21
/12
/16

Tabloul "Țărăncuțe" ("De la fântână") de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat, marți seară, la prețul de 320.000 de euro, la licitația de iarnă a Artmark, devenind cea mai bine vândută lucrare din acest an. Printre vedetele serii s-au mai numărat "Intimitate" de Nicolae Tonitza, "Car cu boi la amiază" de Nicolae Grigorescu, "Pod" de Adrian Ghenie sau "Pieta" de Corneliu Baba.

19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris