Noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, va fi lansat duminică, 24 mai, ora 15.00, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului Internaţional al Cărţii Bookfest 2015. „Eco reconstruieşte, urmărind întîmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)
Un articol de Petre Ivan|12 mai 2015
În anii ’90, un om de afaceri dubios strînge un grup de ziarişti pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puţin informării publicului, cît şantajului şi discreditărilor.
Unul dintre redactori, cu vizibile tendinţe paranoice, se învîrte printr-un Milano halucinant (în imaginaţia lui) şi reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuţi de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini.
O atmosferă de conspiraţie învăluie totul, sînt invocate Operaţiunea Gladio, loja masonică Propaganda Due, asasinatul papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc.
Apoi, pe cea mai strîmtă şi mai rău famată străduţă din Milano, e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagonişti – un scriitor-fantomă falit şi o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-şi ajuta familia – se naşte o firavă poveste de dragoste.
Mai multe, în noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, apărut în „Biblioteca Polirom”, traducere din limba italiană și note de Ștefania Mincu.
Despre Umberto Eco
Umberto Eco (n. 1932) este, în anii ’60, unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane devenite în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică şi teorie literară şi numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse.
Foto: Umberto Eco, Numărul zero – Polirom