O expoziţie dedicată geniului lui Leonardo da Vinci, între 19 august şi 29 septembrie, în Capitală
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-expozitie-dedicata-geniului-lui-leonardo-da-vinci-intre-19-august-si-29-septembrie-in-capitala/

O expoziţie dedicată personalităţii de geniu şi operei lui Leonardo da Vinci, care cuprinde 30 de picturi reproduse la dimensiunile originale şi peste 40 de maşinării, va putea fi vizitată, în perioada 19 august – 29 septembrie, la Centrul Comercial Sun Plaza din Capitală.

Un articol de Corina Vladov|20 august 2013

O expoziţie dedicată personalităţii de geniu şi operei lui Leonardo da Vinci, care cuprinde 30 de picturi reproduse la dimensiunile originale şi peste 40 de maşinării, va putea fi vizitată, în perioada 19 august – 29 septembrie, la Centrul Comercial Sun Plaza din Capitală.

Expoziţia explorează legendele şi miturile care învăluie viaţa artistului şi subliniază influenţa considerabilă pe care moştenirea lui Leonardo da Vinci o are asupra omului modern şi a felului în care acesta îşi desfăşoară viaţa.

Expoziţia prezintă aproape 30 de picturi, reproduse la dimensiunile originale, realizate de faimosul pictor, arhitect, sculptor, muzician, poet, chimist, anatomist, fizician, literat şi inginer renascentist şi peste 40 de maşinării care au deschis noi orizonturi în domenii cheie precum mecanică, hidraulică, zbor şi arta războiului.

Printre reproducerile expuse se regăsesc „Cina cea de Taină” (1495-1498) şi „Mona Lisa” (cca. 1503-1506), două dintre tablourile reprezentative pentru perioada Renaşterii şi cele mai controversate lucrări ale lui Leonardo, „Adoraţia Magilor” (1481), tablou rămas neterminat din cauza unor condiţii financiare impuse lui Leonardo de călugării de la mănăstirea San Donato a Scopeto, aceştia fiind cei care au comandat lucrarea, „Fecioara între stânci” (1483-1486), prima versiune şi cea de-a doua, vehiculându-se că există şi o a treia, şi „Madona cu garoafa” (1478-1480), operă creată de Leonardo înainte de a împlini 20 de ani.

Un inventator nemuritor

Maşinăriile tridimensionale prezentate în cadrul expoziţiei sunt reproduceri fidele care urmăresc schiţele originale din Codexuri, caietele în care Leonardo îşi însemna toate descoperirile şi ideile şi care îl însoţeau în permanenţă. Cele mai multe dintre instalaţii sunt interactive, dând posibilitatea vizitatorului de a cerceta îndeaproape ideile revoluţionare ale celui care avea să-şi pună pentru totdeauna amprenta asupra existenţei umane.

Multe dintre invenţiile desenate de acesta nu au putut fi puse în practică la vremea la care au fost închipuite, din lipsa materialelor şi a tehnologiilor de producţie necesare.

Leonardo da Vinci a fost mânat de o dorinţă nemărginită de cunoaştere, care l-a ghidat de-a lungul vieţii şi i-a modelat felul de a fi. Un perfecţionist înnăscut, inventatorul considera văzul ca fiind principala cale de cunoaştere reală şi completă a fenomenelor înconjurătoare.

Marea temă a studiilor sale este „saper vedere” (a şti să vezi, în limba italiană). De aici decurge natural faptul că şi-a folosit creativitatea şi inventivitatea în domeniile care foloseau în special reprezentarea grafică – pictura, sculptura, arhitectura, ingineria -, lăsând posterităţii numeroase schiţe şi desene.

Cunoscut atât datorită invenţiilor sale, precum maşina, submarinul, bicicleta, costumul de scafandru, scara rulantă, cricul, arcul, elicopterul, planorul, paraşuta, tancul, tunul, catapulta şi multe altele, precum şi datorită studiilor de anatomie care au dus la descoperirea unor detalii fascinante despre simetria corpului uman, cel mai reprezentativ desen în acest sens fiind „Omul Vitruvian”, Leonardo da Vinci este, fără îndoială, o personalitate înaintea vremurilor sale şi un geniu universal, notează Mediafax.

Modul de gândire şi descoperirile sale continuă să uimească şi în prezent, după mai bine de 500 de ani.

Expoziţia adusă în România de Sun Plaza Shopping Center a fost vizitată până în prezent de peste 4 milioane de oameni, din Europa, SUA şi Asia. Intrarea este liberă.

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

26
/08
/19

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.