O fotografie „selfie” semnată de Sabina Ulubeanu, expusă la Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-fotografie-selfie-semnata-de-sabina-ulubeanu-expusa-la-viena/

Un autoportret alb-negru al compozitoarei şi fotografei Sabina Ulubeanu, co-director artistic al Festivalului de Arte Noi InnerSound, este expus alături de 50 de lucrări ale unor artişti din toată lumea care activează în spaţiul austriac, la una dintre cele mai cunoscute galerii de artă din Viena, West46, în cadrul Bienalei Eyes On. Expoziţia este deschisă până la 7 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2014

Compozitoarea și fotografa Sabina Ulubeanu se află printre cei 50 de artiști internaționali ale căror fotografii autoportret sunt expuse până pe 7 noiembrie în galeria West46 din Viena, în cadrul Bienalei de fotografie Eyes On.

Autoportretul alb-negru realizat de artista româncă a fost selectat din peste 300 de înscrieri și este prezentat în cadrul Lunii europene a fotografiei, aflată la a șasea ediție, manifestare ce are loc în orașele Viena, Berlin, Atena, Bratislava, Budapesta, Liubliana, Luxembourg și Paris.

Tehnologia ca ispită

Expoziția de autoportrete își propune să reamintească publicului că, „în euforia generală a selfie-urilor realizate cu telefonul mobil, s-a pierdut din vedere faptul că, de-a lungul secolelor, nenumărați artiști au creat autoporSabina-Ulubeanutrete valoroase”. Fotografia digitală oferă un alt grad de accesibilitate și a transformat „selfie”-ul într-un etalon al culturii contemporane.

„Tehnologia actuală acționează ca o ispita atunci cand vorbim despre selfie-uri. Momente împrăștiate, uneori pline de farmec” –  Sabina Ulubeanu.

270 dintre cele 300 de fotografii înscrise în concurs pentru Bienala de fotografie Eyes On pot fi văzute într-o galerie online, în timp ce doar 50 au fost expuse în format clasic, în galeria West46 din Viena. Juriul a fost format din personalități marcante ale scenei fotografice austriece.

Compozitoarea și fotografa Sabina Ulubeanu s-a născut in anul 1979 în București. Compozițiile sale au fost interpretate în Europa și SUA și premiate la concursuri naționale și internaționale, iar fotografiile sale au fost expuse în expoziții personale și de grup în București, Viena, Lisabona, Haga etc.

Din 2012, Sabina Ulubeanu este co-director artistic al Festivalului Internațional de Arte Noi InnerSound, eveniment ce se desfășoară anual la București.

Foto: Sabina Ulubeanu, selfie – Innersound, West46

26
/08
/22

Asociația pentru cultură și arte Arbor vă invită la expoziția „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, care reînvie emoția unor destine tragice, mărturiile deportaților și ale victimelor regimului totalitar din stânga Prutului, în perioada sovietică. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Centrul de Excelență Institutul Pro Memoria al Universității de Stat din Moldova și Ambasada Republicii Moldova în România.

25
/08
/22

În perioada 26 - 31 august 2022, în continuarea proiectului (burn)OUT, artistele Irina Marinescu, Andreea Novac, Eza (Alina Ușurelu), psihoterapeuta Mihaela Vechiu, sociologa Fidelie Kalambayi și artista portugheză Gabriela Conçalves invită publicul la prezentarea cercetării artistice pe tema recuperării pe care au inițiat-o în cadrul proiectului Recovery (Recuperare) și la o serie de trei ateliere de creaţie rezultate în urma acestei cercetări.

24
/08
/22

Cea de-a treia ediție Romanian Jewelry Week, organizată de Assamblage, va avea loc în perioada 5 - 9 octombrie 2022 la Biblioteca Națională a României și în alte cinci locații conexe din București. Evenimentul propune timp de cinci zile un format efervescent de târguri, expoziții, conferințe, tururi ghidate și multe alte evenimente surpriză dedicate iubitorilor de bijuterie.

24
/08
/22

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.