O idee veche de când lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-idee-veche-de-cand-lumea/

„Familie de artişti”, această piesă bizară, nu lipsită de geniul grotescului, scrisă de K. Kostzer şi A. Arias, devine, la Bucureşti, în regia lui Alexander Hausvater, un spectacol-manifest, cu atât mai mult cu cât Teatrul Nottara tocmai a devenit itinerant în urma unei legi care, înainte să salveze, închide.

Un articol de Andrei Crăciun|27 ianuarie 2016

“Familie de artiști” e, totodată, un spectacol mai degrabă melancolic despre destinul artelor, fie ele și prăbușite în kitsch, pe acest pământ încăput pe mâna contabililor. Înainte să se arunce în Sena, octogenar, un mare poet avangardist, poate nu întâmplător român, avea să constate că nu mai e loc de poezie în această lume. Așa e, nu mai e. Dar asta nu e o noutate.

“Familie de artiști” este, în definitiv, epilogul acestei idei vechi de când însuși timpul: nu mai e loc pe această lume pentru niciun fel de artist. Și dacă totuși aceștia mai apar și mai supraviețuiesc, acesta este doar un miracol. Sau, poate, mai degrabă doar o iluzie, fără de care, de asemenea, nu se poate trăi.

“Familie de artiști”, așadar. Un Buenos Aires în curs de modernizare, în care se dărâmă cartiere întregi pentru a lăsa loc autostrăzilor. Progresul! Ca o insulă, casa familiei Finochietto, unde încă se trăiește doar pentru artă. Se cântă, se pictează, se practică baletul, se spun poezii. Totul sub oblăduirea matriarhală a Mamitei (Florina Cercel încântată, ca de obicei, de propriul joc).

“Familie de artiști” devine, în contextul pribegiei celor de la Nottara, un spectacol încărcat de o miză socială acută. E o lume care stă să se sfârșească, și cine va supraviețui?

Regia domnului Hausvater intrigă, instigă, e curajoasă, poate încă prea curajoasă pentru România. În definitiv, nu se întâmplă în fiecare seară să vezi pe o scenă de teatru o tânără nud-nud. Apoi, interacțiunea cu publicul este încă (încă!) revoluționară în sălile de teatru românesc, atât de conservatoare. Există, iată, numeroși spectatori ultragiați că li se cere să participe, să intre în corpul spectacolului. Știu sigur. Am stat lângă ei. Îi privește.

Jocul actorilor este, de asemenea, poate prea afectat, prea teatral, într-un înțeles al unor decenii trecute. Aici aș putea lesne remarca o distanță între viziunea regizorului și  școala românească de teatru. Hausvater rămâne, totuși, dintr-o altă lume. Există o oarecare inadecvare pentru care și regizorul, și actorii au a se face vinovați. Există, firește, și posibilitatea ca singurul inadecvat să fiu eu, spectatorul oarecare.

Există, însă, cu siguranță, momente gratuite de kitsch, se insistă excesiv pe metafora constipației cronice și pe cea a hârtiei igienice, și nici traducerea textului nu este cea mai reușită. Cu toate acestea, “Familie de artiști” rămâne un spectacol foarte important, teribil de tragic și de actual, prin puterea ideii pe care o pune în scenă.

Am dreptul la o preferință, așa că aleg să îl remarc aici pe Gavril Pătru în rolul lui Pocho Finochietto, un poet sensibil la posibilitatea farmecelor altor domni. “Familie de artiști” ne arată o lume nebună, nebună, nebună, dar – la fel de bine – e posibil să fi văzut doar o altă oglindă.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.