-->

O incursiune în lumea copiilor nevăzători printr-un spectacol de teatru, în premieră la Sibiu!
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-incursiune-in-lumea-copiilor-nevazatori-printr-un-spectacol-de-teatru-in-premiera-la-sibiu/

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu şi Centrul de Teatru Educaţional „Replika” din Bucureşti prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Poveşti invizibile” cu Eliza Păuna şi Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentaţii în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 şi sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

Un articol de Liliana Matei|6 septembrie 2023

„Povești invizibile” este spectacolul unei călătorii-învățare, care ne provoacă să ne imaginăm multiple posibilități de a atinge lumea din jurul nostru: cu buricele degetelor care se mișcă lent pe contururi, cu tălpi care încearcă să urce cât mai sus, cu genunchi care nu stau la locul lor, cu urechi care se lipesc de zgomote. Într-o zi ca oricare alta, o fetiță care nu vede ca alți copii, și mama ei, care vede multe pericole peste tot, înlocuiesc temele cu un joc pentru urechi și degete. Cele două traversează împreună păduri, șosele și chiar canalele de sub oraș. Oare unde vor ajunge până la urmă?

„Povești invizibile” este un spectacol inspirat din lumea copiilor nevăzători. Copiii și părinții văzători sunt invitați să aleagă dacă vor să vadă „totul deodată”, adică să se uite ca spectatorii obișnuiți, sau vor să-și antreneze urechile și degetele și să parcurgă poveștile „bucată cu bucată”. Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 7 ani.

POVEȘTI INVIZIBILE

de MIHAELA MICHAILOV; Direcția de scenă: SELMA DRAGOȘ; În distribuție: ELIZA PĂUNA și MIHAELA RĂDESCU; Voce: MIHAI DIMA; Spațiul și instalația tactilă: GABI ALBU; Muzica: ALEXEI ȚURCAN; Operator sunet: CLAUDIU RUSU COSTEA; Light design: DRAGOȘ PETRIȘOR; Un concept de ELIZA PĂUNA.

Accesul publicului la acest spectacol se face gratuit, în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face direct la sediul Agenției de Bilete a Teatrului „Gong” din str. Al. Odobescu 4, sau prin e-mail la ticketing(@)teatrulgong.ro. Vă rugăm să specificați numele dvs. și numărul de locuri necesar. Rezervările expiră cu 15 minute înainte de începerea reprezentației, iar confirmarea locurilor se face doar prin mesaj scris.

Spectacolul face parte din proiectul „Povești invizibile. În lumea copiilor nevăzători”, un proiect de intervenție culturală și educație participativă, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în cadrul căruia au avut loc ateliere cu elevi și profesori din mai multe școli pentru copii nevăzători din țară și interviuri cu părinți. Spectacolul este o coproducție între Teatrul GONG din Sibiu și Centrul de Teatru Educațional Replika din București.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

07
/02
/25

Joi, 13 februarie 2025, de la 19.00, melomanii sunt invitați la Sala Radio, la „ITALIAN MOOD”, concert prezentat de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru. Invitat special al serii este saxofonistul italian Stefano di Battista, artist de talie mondială, ce se va afla pentru prima oară alături de Big Band-ul Radio România.

05
/02
/25

EVENIMENT. Muzee cunoscute din Londra, Viena sau Milano au pregătit întoarceri spectaculoase în modernitate și reflecții asupra unor capitole decisive din istoria artei. Ziarul Metropolis vă propune câteva dintre cele mai atrăgătoare expoziții programate în Europa anul acesta.

04
/02
/25

Maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu, propune pentru seria de concerte de la Sala Palatului, adusă la standarde acustice performante, 27 de evenimente de excepție susținute de 16 orchestre de prestigiu din România și din întreaga lume.

26
/01
/25

NOUTATE Încă netradusă în limba română, cea mai recentă carte a tânărului scriitor francez care a cucerit scena literară este un sfârșit și un început: sfârșitul seriei care l-a consacrat și începutul unui alt drum în ficțiune.

26
/01
/25

În acest an, UNATC sărbătorește 75 ani de existență în formula actuală și 191 de ani de la înființarea primei forme instituționalizate de învățământ teatral în cadrul Școlii Filarmonice din București.

22
/01
/25

Opt dintre cele mai apreciate lungmetraje de ficţiune nordice recente, premiate la mari festivaluri, un documentar despre Roy Andersson, filmul-cult al lui Nicolas Winding Refn, „Pusher”, proaspăt restaurat, o invitată specială din Islanda şi două proiecții pentru copii fac parte din programul secţiunii de cinema a primei ediţii a Nordic Festival.

22
/01
/25

Lansarea volumului „Tatăl. Psihanaliza paternității astăzi” de Daniela Luca, publicat la Editura Litera, bestseller Gaudeamus 2024, recent apărut în colecția Perspektiv, coordonată de Cosmin Perța, va avea loc sâmbătă, 25 ianuarie, ora 18.00, la Cărturești Modul Editura, în strada Academiei.

22
/01
/25

Între 2 februarie – 8 martie 2025, Analia Selis prezintă publicului din România turneul național „ARGENTINISSIMO, RĂDĂCINI“, un eveniment conceput în jurul tango-ului și folclorului latino-american. Programul  turneului cuprinde recitaluri în formulă de trio și concerte simfonice, derulate în peste 15 orașe din România: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov. La București, Analia va prezenta două recitaluri la Teatrul „Godot”, pe 2 februarie și 8 martie 2025. 

21
/01
/25

Institutul Cultural Român organizează miercuri, 22 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala Mare din sediul central (Aleea Alexandru nr. 38), o dezbatere despre importanța jurnalismului cultural în societatea contemporană, cu titlul „Pledoarie pentru jurnalismul cultural”.