O întâlnire cu scriitoarea Jeanette Winterson și marele Shakespeare
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-intalnire-cu-scriitoarea-jeanette-winterson-si-marele-shakespeare/

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 5 noiembrie, ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului „O paranteză în timp” a celebrei scriitoare britanice Jeanette Winterson, publicat în traducerea lui Vali Florescu, în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare.

Un articol de Liliana Matei|3 noiembrie 2016

Alături de Jeanette Winterson (foto), care va participa la eveniment prin Skype, vor vorbi  Mihaela Anghelescu Irimia, profesor la Catedra de limba si literatura engleză şi director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din Romania, reputatul regizorul Victor Ioan Frunză şi traducătoarea Vali Florescu. Moderatorul întâlnirii va fi criticul literar Andreea Răsuceanu.

După dezbatere, talentaţii actori Corina Moise şi Alexandru Ion vor interpreta pentru public un fragment din roman.

Accesul la eveniment este gratuit si se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.

Proiectul Hogarth Shakespeare a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări, la Editura Humanitas Fiction fiind coordonat de Denisa Comănescu. Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI. Alături de Jeanette Winterson, care a ales în romanul său „O paranteză în timp” să imagineze în contemporaneitate piesa „Poveste de iarnă”, ceilalti scriitori implicati în proiect şi piesele lui Shakespeare pe care le-au ales sunt: Howard Jacobson – Neguţătorul din Veneţia, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margeret Atwood – Furtuna, Tracy Chevalier – Othello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet.

„Una dintre cele mai puternice voci literare ale timpului nostru, Jeanette Winterson reuşeşte să rămână fidelă originalului shakespearian, dar în acelaşi timp să inoveze plină de curaj, cu umorul subtil care a devenit o marcă a scrisului său.“ (The Independent)

În „Poveste de iarnă”, regele Siciliei, Leontes, orbit de gelozie, își învinuiește soţia, pe Hermiona, de adulter, bănuind că îl înșală cu Polixene. În „O paranteză în timp”, curtea lui Leontes e înlocuită de pieţele financiare de astăzi, Leontes devine Leo, un manager lipsit de scrupule, iar Hermiona e MiMi, o cântăreaţă de succes. Leo o acuză pe MiMi că ar avea o aventură cu Xeno, prietenul său din adolescenţă, creator de jocuri pe calculator, seducător şi cu o sexualitate ambiguă.Din momentul naşterii Perditei, presupus fruct al adulterului, drumurile tuturor se vor despărţi, iar consecinţele faptelor părinţilor vor reverba asupra destinelor celor tineri, într-un carusel nebunesc de întâmplări. Drumul vieţii Perditei va deschide o paranteză în timp, una pe care numai dragostea părintească o va mai putea închide în chip fericit.

news-jeanette-winterson2

Născută în 1959, la Manchester, Jeanette Winterson este crescută de o familie de evanghelişti penticostali, în orăşelul Accrington din Lancashire. La 15 ani, adolescenta, pe care părinţii o destinaseră unei cariere de misionariat în Africa, îşi părăseşte căminul. Pentru a-şi putea continua studiile, lucrează ca vânzătoare de îngheţată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă a unui antreprenor de pompe funebre. Este admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde absolvă cursuri de literatură engleză. Stabilită la Londra, publică în 1985 prima carte, cu o pronunţată tentă autobiografică, Portocalele nu sunt singurele fructe (Oranges Are Not the Only Fruit; Humanitas Fiction, 2008), care îi aduce Whitbread First Novel Award. Romanul Pasiunea (The Passion; Humanitas, 2006) este distins în 1987 cu John Llewelyn Rhys Memorial Prize, iar Sexul cireşilor (Sexing the Cherry, 1989; Humanitas Fiction, 2009), cu E.M. Forster Award. Următoarele romane – printre care Scris pe trup (Written on the Body, 1992; Humanitas Fiction, 2008), The PowerBook (2000), Lighthousekeeping (2004), aflat în 2005 pe lista scurtă la Commonwealth Writers’ Prize, şi Stone Gods (2007) – confirmă extraordinara originalitate şi forţa literară ale autoarei. A mai scris nuvele, cărţi pentru copii şi scenarii de film. În 2011 a publicat o carte de memorii, Why Be Happy When You Could Be Normal. O paranteză în timp (The Gap of Time) apare în 2015 ca prim roman al Proiectului Hogarth Shakespeare.

08
/04
/19

Cartea „Istoria lui Mayta”, de Mario Vargas Llosa, traducere din limba spaniolă de Mihai Cantuniari, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în 2019.

04
/04
/19

Editura Humanitas a lansat recent volumul „Memoriile unui pașoptist-model. Amintiri politice și diplomatice, 1848–1903”, de Iancu Bălăceanu (Ediție de Georgeta Filitti), pe care vă invităm să-l descoperiți în colecția „Memorii/Jurnale”.

27
/03
/19

Dacă biblioteca ta este plină de povești care se petrec în spațiu, lupte intergalactice, personaje cu puteri supranaturale, animale fantastice, tărâmuri nevăzute și supereroi, atunci te numeri printre #DragoniiDeBibliotecă și nu poți lipsi la a opta ediție a singurului târg de carte creat exact pentru tine: Final Frontier!

25
/03
/19

“Între pasiune şi suferinţă asemănarea este atât de mare încât, de-a lungul timpului, oamenii au ajuns să le confunde şi să le boteze cu acelaşi cuvânt: patimă, a pătimi. O ironie filologică.” – Ana Blandiana . Astăzi, de Buna Vestire, una dintre cele mai graţioase şi puternice voci din poezia feminină românească împlineşte 77 de ani.

12
/03
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă invită miercuri, 13 martie, de la orele 19.00, la lansarea romanului „Hemingway și cu mine” de Paula McLain, o emoționantă reconstituire ficțională a iubirii dintre Ernest Hemingway și celebra corespondentă de război și scriitoare americană Martha Gellhorn.

07
/03
/19

METROPOLIS SPECIAL Din 8 martie o redescoperim pe Nina Cassian prin intermediul documentarului „Distanța dintre mine și mine”, semnat de Mona Nicoară și Dana Bunescu, ocazie cu care vă propunem o incursiune în viața poetei cu ajutorul notelor sale de jurnal.

06
/03
/19

CRONICĂ DE FILM „Distanța dintre mine și mine” (2018), de Mona Nicoară și Dana Bunescu, nu este important doar prin valoarea de document – Nina Cassian filmată în ultima perioadă a vieţii. Este un documentar ambițios prin montajul care pune în dialog memoria personală a scriitoarei și arhivele din timpul comunismului.

05
/03
/19

Oficial, este primăvară, iar cititorii își pot abandona hainele groase în dulapuri pentru a face loc sacoșelor din pânză încărcate cu cărți. Iată propunerile Grupului Editorial ART pentru noul sezon!