-->

O nouă premieră la Centrul Național al Dansului București
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-premiera-la-centrul-national-al-dansului-bucuresti/

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentaţie de la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB), Sergiu Diţă, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 şi 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

Un articol de Petre Ivan|29 aprilie 2024

Memetics este o arhivă a culturii digitale, un spațiu performativ de hyperlinkuri transferate în corp, asupra cărora autorul intervine prin acțiuni de remixare și re-contextualizare.

Generarea și răspândirea informației online, analogă fenomenului răspândirii virusurilor, schimbă percepția asupra realității și este transferată în modul de producție culturală. Pornind de la meme, spectacolul urmărește hibridizarea corpurilor, plasate între planul real și cel virtual, al avatarului. Ca tehnică, Memetics propune juxtapuneri de elemente transgresive, critice și post-ironice care estompează granița dintre public și privat. Spectacolul propune o viziune fragmentată a realității, de tip scrolling, cu elemente pop, trenduri, argou al internetului și imagini virale promovate în era Web 2.0. Biletele pentru reprezentațiile de la București s-au pus deja în vânzare și se găsesc aici.

Un coregraf tânăr, cu o voce puternică și recognoscibilă

Sergiu Diță este un coregraf tânăr, aflat în plină ascensiune, dar care și-a construit deja un limbaj coregrafic recognoscibil. În spectacolele sale, Sergiu Diță folosește tehnica „manifest-colaj-recitativ”, ce presupune expunerea critică a subiectului, colaj de citate, clișee socio-culturale și text. Cercetările lui implică procedee de reciclare, eșantionare și remixare. „Integrez cultura pop într-un mod maximalist în practica mea pentru a re-contextualiza și hibridiza imagini, mișcări și estetici deja cunoscute. Acest tip de accesibilitate prezentată într-o formă cu variațiuni oferă contexte pentru resetare culturală. Cultura pop este suport pentru colarea de formate diverse (la nivel muzical, de text, de mișcare și de prezentare a unui act artistic). De obicei, cultura pop este asociată cu industrialul, artificialul și cu mijloace capitaliste, dar eu o folosesc pentru a critica însăși producția culturală.” (Sergiu Diță)

O coproducție între două instituții de stat cu profiluri diferite

Spectacolul este realizat în coproducție cu Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe și reprezintă Marele Premiu al Festivalului-concurs DbutanT, organizat anul trecut de TAM și Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu CNDB și câștigat de Sergiu Diță. „Festivalul DbutanT s-a născut din dorința și nevoia acută de a investi în tânăra generație. Deja de 9 ani investim în ei și rezultatele nu încetează să ne uimească”. (Anna Maria Popa, manager TAM)

Memetics este un proiect important pentru ambele instituții coproducătoare, fiind una dintre puținele colaborări de acest gen care au loc în domeniul dansului contemporan. „TAM și CNDB au fost coproducătorii ediției DbutanT dedicată coregrafiei. Era clar că și coproducția ce va reprezenta marele premiu DbutanT va fi o colaborare strânsă și extrem de importantă pentru ambele instituții. Atât pentru publicul din cele două orașe, cât și pentru echipa artistică, acest spectacol reprezintă o provocare, dar și o mare realizare și motiv de mândrie.” (Anna Maria Popa)

Despre prezența lui Sergiu Diță în repertoriul CNDB și despre această colaborare între două instituții cu specific diferit, dar legate de dorința de a promova în permanență experimentul artistic, Vava Ștefănescu, managerul Centrului Național al Dansului, a declarat: „Sergiu Diță a bine-meritat premiul cel mare în cea mai recentă ediție a Festivalului DbutanT, organizat de Teatrul Andrei Mureșan, Sf. Gheorghe, cu piesa Manual. Acest premiu este pentru noi o dublă bucurie: mai întâi, suntem nerabdători să vedem o nouă lucrare a tânărului coregraf pe scenele noastre, apoi,  coproducția cu TAM este o dorință veche pentru CNDB. Pentru că sunt puține teatre în România care produc spectacole de dans contemporan, care înțeleg să includă în repertoriu spectacole coregrafice contemporane, și mai mult decât atât, se încumetă în mod programatic să ofere tinerilor la început de carieră șansa de a a avea toate mijloacele pentru un spectacol nou.”

Una dintre provocările spectacolului este adusă de faptul că echipa este mixtă, cu performeri din ambele orașe. Din distribuție fac parte Eva Danciu, Sofia Sitaru-Onofrei și Anca Stoica de la București, respectiv Oana Jipa și Fatma Mohamed, actrițe la TAM. Despre provocările acestei colaborări, coregraful Sergiu Diță a declarat: „Este provocator pentru mine să lucrez cu persoane care nu au același background artistic (actrițe și dansatoare) pentru că avem referințe și limbaje diferite, inclusiv la nivel corporal. De aceea, a fost necesar să îmi chestionez și să îmi recalibrez modul de lucru, să efectuez un mash-up lingvistic și să regândesc corpul între teatralitate, performativitate și compoziție coregrafică. În ceea ce privește spațiul, procesul a fost la fel de provocator, dar a ridicat întrebări referitoare la adaptabilitate și la cum se modulează o lucrare atunci când este transplantată. Conceptual, consider că acest mod de lucru și echipa artistică aleasă au ajutat la hibridizarea dorită în Memetics.”

În 2024, CNDB împlineşte 20 de ani de existență, fiind singura instituție  națională care are ca misiune principală  dezvoltarea culturii coregrafice din România și care funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională.

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]