O scrisoare a lui Mozart, vândută cu 217.000 de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-scrisoare-a-lui-mozart-vanduta-cu-217-000-de-dolari/

O scrisoare scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart unui prieten austriac, botanist de renume, a fost vândută în SUA pentru suma de 217.000 de dolari. În misiva de o pagină, scrisă în limba germană şi nedatată, dar compusă probabil în iulie sau în august 1786, Mozart (1756-1791) îi cere prietenului său Nikolaus Joseph von Jacquin să îi restituie trei partituri prin curier.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2015

„Vă cer să îmi trimiteți cvartetul în Sol minor, sonata în Mi bemol și noul trio în Sol”, scria Mozart.

Potrivit casei de licitații RR Auction, compozitorul se referea Cvartetul de pian nr. 1 în Sol minor, compus în 1785, la Sonata pentru vioară și pian în Mi bemol major, compusă în același an, și la Trio-ul pentru pian, vioară și violoncel în Sol major, finalizat la 8 iulie 1786, ceea ce sugerează faptul că scrisoarea a fost scrisă la scurt timp după aceea.

Cumpărătorul este un colecționar de Coasta de Est a Statelor Unite, au adăugat reprezentanții casei de licitații fără a oferi alte detalii.

Potrivit acestora, scrisorile lui Mozart, care a murit la doar 35 de ani la Viena, sunt întotdeauna foarte căutate de către colecționari.

Foto: scrisoare Mozart – facebook

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.