„O scrisoare pierdută“ de Ziua Națională a României
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-scrisoare-pierduta-de-ziua-nationala-a-romaniei/

Mesajul Teatrului Naţional din Timişoara cu ocazia Zilei Naţionale a României va fi exprimat prin cuvintele lui I.L. Caragiale, marţi, 1 decembrie, de la ora 18.00, când Teatrul Naţional va prezenta în transmisiune directă din Sala Mare spectacolul „O scrisoare pierdută“, regia artistică Ada Lupu Hausvater.

Un articol de Petre Ivan|1 decembrie 2020

Spectacolul va putea fi vizionat în live streaming pe site-ul www.tntimisoara.com, pe pagina de facebook  / Teatrul Național Timișoara și pe You Tube.

Ziua Națională reprezintă, prin însăși semnificația sa, un moment de întâlnire. Este o zi când avem cu toții șansa de a recrea spiritul care a schimbat destinul țării noastre pentru totdeauna.  

România modernă a dat lumii savanți, politicieni și artiști care au modelat istoria și cultura universală. Doctorul Nicolae Paulescu, cel care a descoperit ceea ce astăzi numim insulină; marele om politic Nicolae Titulescu, președinte al Ligii Națiunilor, obligat la exil; Constantin Brâncuși și grația infinită, atotcuprinzătoare a sculpturilor lui; geniul lui George Enescu – uriaș compozitor, pianist, violonist și dirijor pe care Europa l-a iubit ca pe unul dintre marii săi artiști; Eugène Ionesco și oglinda conștiinței pe care teatrul lui o pune în fața lumii, pe toate continentele; spiritul înalt al unor filosofi ca Emil Cioran sau Constantin Noica; spiritul vizionar al medicului care a inventat vaccinul împotriva holerei, Ion Cantacuzino; Traian Vuia și numeroasele sale inovații aeronautice; dar și Ștefan Odobleja, întemeietorul psihociberneticii și al ciberneticii generalizate, marele gerontolog Ana Aslan sau Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, doi dintre cei mai importanți istorici ai religiilor pe plan mondial – sunt doar câteva dintre personalitățile îndreptățite la memoria noastră, doar câteva dintre geniile care au demonstrat prin realizările lor că o națiune se construiește în primul rând prin educație și prin cultură. Și că educația și cultura sunt valorile care au pus și care au păstrat România pe harta lumii. Ziua Națională reprezintă o reverență pentru toți acești oameni de știință, artiști, istorici sau politicieni, și un moment de mândrie pentru istoria care ne definește ca națiune.  

De aceea, pentru Teatrul Național din Timișoara, Ziua Națională a României este o sărbătoare care ne solidarizează în jurul valorilor esențiale ale umanității: responsabilitate, asumare, generozitate, civism.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.