Sâmbătă seară, la mall-ul din Băneasa, la Sala Epika (aproape plină), a avut loc o întâlnire de gală pentru filmul românesc: între Marcel Iureş şi Irina Margareta Nistor.
Un articol de Andrei Crăciun|18 septembrie 2017
Publicul a putut să îl asculte pe actor vorbind despre viața sa pe scenă și pe platourile de filmare. Toate acestea, ca un preludiu la filmul „Octav” (de Serge Ioan Celebidachi), care va avea premiera la începutul lui octombrie, și în care Marcel Iureș are rolul principal.
La orele 18.15 trecute fix, onorând cum se cuvine sfertul academic, intră pe scenă Irina Margareta Nistor, îndrăgita voce a filmelor de odinioară, de pe casetele video. Te aștepți să spună din clipă în clipă Du-te la naiba! Dar nu spune.
Doamna poartă o rochie splendidă, pe jumătate sobră. Îl întâmpină emoționată pe marele nostru actor Marcel Iureș, îmbrăcat casual.
Cei doi purced a vorbi despre artă, dragoste și, mai ales, frumos. Irina Margareta Nistor vădește talent gazetăresc și îl descoase pe domnul Iureș ca nimeni alta. Îl ia din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.
Așa aflăm că micul Marcel a fost dus la cinematograf de către părinții săi la frageda vârstă de cinci ani. A văzut Godzilla, la Craiova, și i-a fost tare frică. Nici n-a mai dormit de frica monstrului de pe marele ecran. A fost teribil!
De ce n-a fost Marcel Iureș șef de promoție
Se face pasul către cariera de actor de film a domnului Iureș. Care a debutat, în 1978 (uite că se fac patruzeci de ani la anul!, se miră el), cu Vis de ianuarie. Îl interpreta pe Franz Liszt, muzicianul. Era tânăr Marcel Iureș (e născut în 1951) și purta plete, aidoma compozitorului…
Aceste plete – susține acum actorul – l-au costat șefia de promoție la Teatru (era în anul patru când s-a filmat). I-au scăzut nota la purtare și uite așa… Erau alte vremuri, mai dureroase, nu se intră prea mult în detalii.
Filmul a fost regizat de Nicolae Oprițescu, care studiase la Paris, și care avea să se întoarcă în întunecații ani `80 în Franța, revenind după Revoluție în țara natală. Iar acum, constată Marcel Iureș, alintându-se, sunt amândoi moși (Oprițescu are șaptezeci de ani) și vorbesc despre viața lor mai mult la timpul trecut.
În film, Iureș cânta la pian (știa să cânte de acasă, dar a luat și lecții special cu un profesor), a rămas meloman până în ziua de azi (doar trăiește cu o pianistă în casă, afirmă zâmbind).
Îi place să asculte muzică folclorică de calitate. Actorul s-a născut în Băilești, județul Dolj, în ziua de 2 august. Așadar, un oltean în zodia leului. Marcel Iureș e mândru de cele realizate în viață și în operă.
Marcel, George, Nicole, Mimi, Costa, Bruce
De la acel film de debut trecem aproape douăzeci de ani și îl vedem pe actor la Hollywood, în 1997, în The Peacemaker. Film mare, făcut de Mimi Leder. Cu George Clooney și Nicole Kidman. Marcel Iureș le zice tuturor starurilor pe numele mic, după modelul american. Deci: alde George, Nicole, Mimi.
Seara continuă în aceeași notă. Se revăd secvențe din filmele și serialele TV cu Marcel Iureș, în care a avut roluri mai mari sau mai mici.
Pentru actorul român, Costa Gavras e Costa, cum și Bruce Willis e Bruce (strașnic au băut într-o noapte, a dat Bruce de băut). Din fiecare experiență cu marile vedete, Marcel Iureș a avut de învățat.
În cariera de peste hotare a jucat îndeosebi personaje din spațiul ex-iugoslav (așa era moda după războaiele din Balcani), a jucat spioni în seriale prin Marea Britanie, a apărut în Pirații din Caraibe… Au fost timpuri frumoase, ce să mai!
Marcel Iureș n-a rămas la Hollywood, fiindcă nu era de acord să trăiască într-o sală de așteptare. Nu putea rămâne în America, avea destinul său aici, la București. Fondase deja Teatrul Act (la anul, Act aniversează douăzeci de ani…).
Artistul și-a amintit de vremurile când zbura cu avionul (nu mai zboară, a suferit o spaimă mare), despre cum a constatat cu bucurie că nu te poți rătăci în Manhattan decât dacă ești tâmpit, de cum a vrut să vadă teatru la New York și oamenii de film au ridicat sprânceană, de nasul fals purtat în Amen (regizat de Costa Gavras), multe!…
Urmează „Octav”
Din destăinuire în destăinuire, se creează intimitate cu publicul, care aproape că îi spune și el pe numele mic artistului: trăim așadar o seară cu Marcel (de altfel, pe bilete scrie în limba engleză că participăm la An evening with Marc…).
Pasul nu este însă făcut, iar la întrebări, actorul primește retorice care încep uneori, atât de românește, cu tradiționalul Maestre…
Seara stă să se încheie, urmează filmul Octav, în care Marcel Iureș va juca alături de Victor Rebengiuc. A fost o mare provocare, pentru că Octav este un personaj în etate de peste optzeci de ani (de altfel, a constatat Iureș, de la patruzeci și șase de ani încoace joacă numai bătrâni). Dar a fost foarte, foarte frumos!, conchide artistul.
De altfel, a fost o seară a superlativelor. Marcel Iureș vorbind despre industria americană și britanică de film a folosit, foarte des, cuvintele: frumos, superb, extraordinar, fantastic, formidabil, colosal, incredibil.
La filmările la Octav a stat într-o cofetărie, se culca și se trezea în miros de bezele. Așa că și la noi era frumos, era superb, era extraordinar, era fantastic, era formidabil, era colosal, era incredibil. Și toate acestea se întâmplau la Câmpulung Muscel.
Cu puțin înainte de sfârșitul serii, marele actor s-a arătat reținut în a aprecia tinerii confrați români, despre care consideră că se comportă ca și cum ar fi mereu candidați la teatru, nu actori veritabili. El le-a atras atenția că nu intră în scenă având conștiința că sunt cineva. Domnului Iureș nu îi place teatrul când e făcut de nimeni. Și le dă sfat să lupte un pic mai mult.
Și așa, totul s-a încheiat, desigur, cu o mare de aplauze furtunoase.
Nu suportă o comparație cinematografia din România cu cea din SUA. Aici avem puțin peste 600 de cinematografe în țară. Primul meu film în SUA, „The Peacemaker”, a fost vizionat în peste 12.000 de săli. Este o minune că avem regizori români care fac filme în România cu bugete infime, cum este și cazul filmului „Octav”, și totuși reușesc să fie nominalizați și să câștige premii la festivaluri internaționale. (Marcel Iureș)
