„O spovedanie” în decembrie, 21
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-spovedanie-in-decembrie-21/

A fost iar decembrie, va trece în curând şi acest 2016 teribil pentru umanitate. A fost iar decembrie – luna cea mai absurdă din an.

Un articol de Diana Trăncuţă|29 decembrie 2016

Vine cu bucurii, da, dar și cu tristeți, cu oameni care se simt mai singuri ca niciodată, oameni care zac înghețați pe marile și luminoasele bulevarde ale orașului. Vine cu Moș Crăciun, da, dar și fără el; cu mâncare, dar și fără; se reprimă, cu ocazia asta, imaginea dezolantă a cozilor comuniste și, vitejește, se face coloană până la casa de marcat a unui supermarket sau a altuia. Decembrie vine inclusiv cu dezbateri (a se citi scandaluri) între credincioși și atei, care supun discuției publice nașterea lui Iisus, religia, biserica. E un freamăt al contrazicerii, al cuvintelor mari, despre viață și moarte și viața de după moarte, despre eroi și sânge vărsat, mai ales că întreaga filosofie se intersectează adesea și cu amintirea încă vie a sfârșitului de 89.

Despre credință și patimi post-comuniste a fost și seara de 21 decembrie, de la Godot. S-a jucat, în avanpremieră și sub regia lui Emanuel Pârvu, O spovedanie – piesă de teatru adaptată după scenariul unui film de Dan Chișu, Aniversarea, film pe care o să ni-l aducă 2017.

Până atunci însă îi putem vedea pe Emanuel Pârvu, în rolul unui ateu convins, dar cu motivații ascunse, pe Adrian Titieni, fratele pios al ateului, pe George Ivașcu, interpretând, ca arhetip al omului științei, un doctor în psihologie, iar la capătul opus, pe Alexandru Papadopol, în personajul unui preot. Completată de vocea lui Constantin Cojocaru (tatăl celor doi frați), povestea se concentrează pe dezbaterea – falsă, de altfel – dintre cei care cred în Dumnezeu și cei care-l reneagă.

Aflându-se pe patul de moarte, tatăl, fost securist, vrea iertarea păcatelor prin spovedanie. E ateu, dar e credincios – spune despre el fiul cel mare, partizanul dorinței lui, iar spectatorii râd; e un joc al aluziilor, o satiră la adresa nonșalanței cu care se vorbește azi despre oameni și credințele lor. Fiul cel mic, pe de altă parte, susține cu înverșunare că, în fața morții, e inutilă căința unui om care nici măcar nu crede că există un Dumnezeu. Ciocnirea de convingeri dintre cei doi frați e întreținută de ceilalți doi, preotul și psihologul, fiecare poziționându-se foarte clar de o parte și de alta a baricadei.

Întreaga discuție devine comică tocmai prin seriozitatea argumentelor în care, aparent, toți cred cu tărie, și care sunt apărate prin prisma propriilor trăiri. Iar în acest context, credința încetează să mai fie o chestiune intim asumată, fiind disecată de vorbele tuturor. Fiul cel mic vrea să ignore dorința tatălui, sub pretextul ateismului; în fața ostilităților pe care le întâmpină, se ridică dezgustul său față de biserică și preoții bogați și față de Dumnezeul care te bate. În sprijinul concepțiilor lui vin și afirmațiile psihologului – cinice, aproape batjocoritoare, mai ales la adresa preotului, pe care-l consideră un ultim și jenant resort al omului la capăt de viață. Fiul cel mare, propovăduitor al lui așa se face, nu renunță la ideea spovedaniei nicio clipă, se răzvrătește inclusiv împotriva fratelui său și îl amenință, creștinește, că-l înjură.

Mult mai profundă decât discordia religioasă este însă tema iertării, integrată absolut minunat în finalul piesei. Dispare hazul, e înlocuit de odiseea unei pierderi spirituale, revelată în ceea ce poate fi considerată spovedania supremă. Era 21 decembrie, începutul sfârșitului la București, în centrul orașului. E 21 decembrie, în centrul orașului, și de pe mica scenă se aude ecoul unei alte lupte între bine și rău, se caută o altă libertate.

Despre credință și patimi post-comuniste a fost și seara de 21 decembrie, de la Godot. S-a jucat, în avanpremieră și sub regia lui Emanuel Pârvu, O spovedanie – piesă de teatru adaptată după scenariul unui film de Dan Chișu, Aniversarea, film pe care o să ni-l aducă 2017.



19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Invitatul lunii aprilie la „Dialoguri fără mască” este regizorul Alexandru Dabija, un artist cu un traseu unic, un artist al căutărilor și al permanentelor reinventări, un artist care nu se teme de provocări, un artist care în ultimii ani s-a dedicat și actoriei de film, un regizor care a redimensionat zona basmului românesc, accesând o zonă de umor cu totul aparte.

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

13
/04
/23

După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu a avut de curând premiera The Power/Puterea (Amazon Prime), un serial de nouă episoade în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli’I Cravalho (Vaiana, Moana/Ralph rupe netu`) și Josh Charles (The Good Wife/Soția perfectă).