O vara foarte instabila – premieră mondială la Festivalul de la Varşovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-vara-foarte-instabila-premiera-mondiala-la-festivalul-de-la-varsovia/

Filmul O vara foarte instabila, în regia Ancăi Damian, a avut ieri premiera mondială în cadrul celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, fiind selectat în competiţia oficială a acestuia.

Un articol de Andrada Văsii|13 octombrie 2013

Filmul O vara foarte instabila, în regia Ancăi Damian, a avut ieri premiera mondială în cadrul celei de-a 29-a ediţii a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, fiind selectat în competiția oficială a acestuia.

Este a doua oară când Anca Damian are un film prezent in competiția acestui festival, după „Crulic – Drumul spre dincolo“.

Stefan Laudyn, directorul festivalului, a declarat: „Mă bucur în mod special că am ocazia să mă reîntâlnesc cu cu regizori ai căror filme au fost prezente în competițiile anilor anterior – și aici mă refer la regizorul italian Uberto Pasolini cu Still Life, film care va deschide festivalul nostru, regizorul român Anca Damian cu filmul A Very Unsettled Summer/O vara foarte instabila și regizorul estonian IImar Raag, cu Love Is Blind”, notează Cinemaeuropa.org.

Festivalul Internațional de Film de la Varșovia va avea loc între 11-20 octombrie. Proiecțiile filmului românesc sunt programate în datele de 14, 17 și 18 octombrie, în prezența regizorului Anca Damian și a actrițelor Ana Ularu și Diana Cavaliotti. Pentru Marele Premiu vor concura 15 titluri din 13 țări.

O poveste de dragoste, în filmul O vara foarte instabila

Filmul vine după marele succes al titlului Crulic – Drumul spre dincolo (2011), care a strâns peste 25 premii si un număr impresionant de participări internaţionale la festivaluri de film de prim rang, cum ar fi Locarno, BFI London Film Festival, Pusan sau Annecy. Crulic a fost lansat pe marile ecrane în România şi în ţări precum Polonia, Republica Cehă, Slovenia, Franţa, Italia, Germania, Spania, Belgia, Ungaria, Estonia, Argentina sau Canada.

Filmul vorbit aproape integral în limba engleză spune povestea lui Daniel, un scoțian care, dintr-un joc de-a ficțiunea, e prins între doua femei, între dragoste și pasiune.

O vara foarte instabila Anca Damian - regizor

Anca Damian, regizorul filmului O vara foarte instabila

Ziua foarte călduroasă și perturbațiile atmosferice violente din timpul nopții marchează fundalul acestei povești urbane, plasată într-un oraș continental. Un film despre viața pe care o trăim chiar în acest moment.

În rolurile principale sunt actorii: Ana Ularu (Hârtia va fi albastră, Periferic, The Borgias, Sunt o babă comunistă, Serena) , Jamie Sives (Urzeala tronurilor, Clash of the Titans, Valhala Rising, Wilber Wants to Kill Himself, Triage), Diana Cavaliotti (Amintiri din Epoca de Aur, Intâlniri încrucisate, Restul e tăcere), Kim Bodnia (Pusher, Love Is All You Need).

Citiţi şi: Un nou film de Anca Damian, la cinema

O vara foarte instabila este o coproducţie Romania/Cehia/Suedia/Marea Britanie fiind produs de Aparte Film (România) şi Maur Film (Cehia), în coproducție cu Filmgate şi Film I Vast (Suedia), Faction North (Marea Britanie), Studio Video Art (Romania), Abis Studio, Sharf Studio cu sprijinul Ministerului Culturii din România și Cehia, cu sprijinul financiar al GoodYear şi cu participarea HBO Romania, BBC și DR Broadcasting.

Info:

Premiera filmului va avea loc în data de 1 noiembrie în cinematografele din întreaga ţară.

Foto credit: O vara foarte instabila

 

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.