Oana Pellea este “diriginta clasei”, într-un nou serial de comedie
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-este-diriginta-clasei-intr-un-nou-serial-de-comedie/

Joi, 13 septembrie, de la ora 21.30, debutează la PRO TV “Triplusec”, un nou serial de comedie, având-o în distribuţie pe Oana Pellea, care interpretează rolul dirigintei la reuniunea (de 15 ani a) fostei clase a XII-a G.

Un articol de Petre Ivan|10 septembrie 2018

În anul de graţie 2018 are loc reuniunea fostei clase a XII-a G. Faţă în faţă cu visurile lor, dar şi cu provocările vieţii, o gaşcă de millenials descoperă că, atunci când eşti cu ochii după fericire, cel mai important e să vezi partea plină a paharului de… triplusec.

Nu au fost cei mai populari în liceu, nu au fost premianţi, sunt diferiţi, însă ceva i-a ţinut împreună. Cei şase foşti colegi, interpretaţi de Diana Roman, Cosmin Natanticu, Aida Economu, Paul Diaconescu, Andrei Cojanu şi Andrei V. Ciopec, sunt prieteni buni.

Viaţa le-a despărţit drumurile la terminarea liceului, însă se reîntâlnesc după 15 ani la o reuniune de clasă. Diriginta (Oana Pellea) aduce la reuniune o cutie de carton, “Cutia cu Visuri”, care conţine bileţelele pe care fiecare elev şi-a scris la finalul clasei a 12-a visul, aspiraţiile, ce vrea să facă în viaţă, în carieră.

Cu detaşare, cu umor, uneori cu un pic de cruzime, diriginta împarte foştii ei elevi în două categorii: vis împlinit şi vis ratat. Cei şase eroi se califică fără menajamente la visuri ratate.

Cu toate nereuşitele şi neîmplinirile fiecăruia, împreună se simt invincibili şi sunt supereroi în propriul lor film de acţiune, iar prietenia lor devine cel mai important şi mai frumos lucru care li se întâmplă.

Fiecare aventură în care pornesc împreună din dorinţa de a se ajuta să îşi împlinească măcar acum, în al doisprezecelea ceas, visurile din liceu, sfârşeşte în dezastre comice. O victimă involuntară este chiar diriginta lor.

Din distribuţie fac parte: Oana Pellea, Cosmin Natanticu, Diana Roman şi Aida Economu.

Foto: Oana Pellea în „Triplusec” – facebook

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.