Oedipe vine de la Opera Naţională la Festivalul Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/oedipe-vine-de-la-opera-nationala-la-festivalul-enescu/

Oedipe de George Enescu va putea fi vizionat joi, 26 septembrie, de la ora 19.00, sub bagheta dirijorului Adrian Morar, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Un articol de Andrada Văsii|23 septembrie 2013

Oedipe, de George Enescu, va putea fi vizionat joi, 26 septembrie, de la ora 19.00, sub bagheta dirijorului Adrian Morar, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Prezentat în premieră în ediţia trecută a aceluiaşi Festival, spectacolul „Oedipe” în regia Andei Tăbăcaru-Hogea, scenografia Vioricăi Petrovici şi coregrafia lui Răzvan Mazilu, aduce pe scenă, pe muzica lui George Enescu, întreaga viaţă a lui Oedipe, de la naştere până la tragicul sfârşit.

Prezenţă activă pe scenele lirice din România, binecunoscut publicului meloman şi recunoscut de critica de specialitate, Adrian Morar, care va dirija spectacolul „Oedipe” pentru prima dată la Bucureşti, face parte dintre artiştii ai căror carieră se află în plină ascensiune.

Citiți și Neagu Djuvara: „Ascultând pentru prima oară «Oedipe» a lui Enescu, n-am înţeles nimic“

Adrian Morar declara: „În cariera mea am parcurs multe partituri generale de operă, dar pot să afirm cu toată convingerea că partitura generală a operei Oedipe este cu totul aparte. Enescu a transmis către realizatori o concepţie fermă despre modul în care doreşte să i se interpreteze opera. Muzicienii acestei instituţii, de pe scenă şi din fosă, înţeleg pe deplin mesajul lui Enescu şi avem siguranţa unei realizări de înalt profesionlism.”

Distribuţie de excepţie pentru Oedipe

Baritonul Ştefan Ignat, unul dintre cei mai apreciaţi solişti ai instituţiei, va interpreta rolul titular al operei: „După un deceniu de interpretare a rolului Oedipe, timp în care am colaborat cu numeroşi dirijori şi parteneri de scenă în şase producţii diferite ale acestei opere, pot afirma că este cel mai complex rol de bariton din întreaga mea carieră. Oedipe este un personaj al tuturor timpurilor, iar povestea este încâlcită, fantastică și zguduitoare”.

Ştefan Ignat a fost ovaţionat pe scenele lumii în rolul Oedipe la Cagliari – Italia, Illinois – SUA, unde, datorită acurateţii muzicale, casa de discuri Albany Records editează un CD cu această capodoperă enesciană. Repertoriul său este variat, incluzând printre altele: Wotan din „Aurul Rinului” de R.Wagner, Scarpia din „Tosca” de G. Puccini, Jago din „Otello”, Nabucco din opera omonimă, Germont din „Traviata” de G. Verdi. De asemenea, baritonul Ştefan Ignat este apreciat şi în presa de specialitate.

Oedipe

Spectacolul Oedipe va putea fi vizionat în cadrul Festivalului Enescu

Parcursul operei „Oedipe” de George Enescu la Opera Naţională Bucureşti este strâns legat de cel al festivalului care poartă numele marelui compozitor. Stagiunea 1958 – 1959 a fost marcată de premiera naţională a acestei opere, la două decenii de la cea mondială de la Paris (1936). Spectacolul a fost prezentat în cadrul primei ediţii a Festivalul Internaţional „George Enescu”, la 22 septembrie 1958.

Echipa de realizatori era una de excepţie (dirijor: Constantin Silvestri, regia: Jean Rânzescu, decoruri: Roland Laub, costume: Ofelia Tutoveanu, maestru de cor: Gheorghe Kulibin, coregrafia: Gelu Matei). Indiferent de montările de factură diferită ale acestei opere, lucrarea reprezintă una dintre mărcile prin care Opera Naţională Bucureşti s-a prezentat de-a lungul timpului, în semn de consideraţie pentru cel mai mare compozitor român, George Enescu.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

Foto credit: Opera Națională din București, spectacolul Oedipe

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.