Ofelia Popii – De la Faust la Q.E.D.
https://www.ziarulmetropolis.ro/ofelia-popii-de-la-faust-la-q-e-d/

Doi dintre cei mai apreciaţi actori ai momentului în teatrul românesc, Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, se întâlnesc pentru prima dată într-o producţie – nu una de teatru, ci una de film: „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Filmul intră în cinematografe din 10 octombrie, după ce a circulat prin marile festivaluri şi a adunat câteva premii importante.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2014

În drama cu accente policier, Sorin Leoveanu este un matematician a cărui decizie de a trimite lucrări importante unei universități americane, fără aprobarea Partidului, duce la un șir de acțiuni ce îi implică pe Elena (Ofelia Popii), care aşteaptă un paşaport ca să poată pleca la soţul fugit în Franţa, și Voican (Florin Piersic Jr.), un ofițer pornit pe urmele celor doi.

Roluri importante au și Virgil Ogășanu, tatăl Elenei, și Dorian Boguță, colegul matematicianului.

Publicația americană „Variety” a remarcat transformarea impresionantă a lui Florin Piersic Jr., dar și jocul subtil și puternic al celor doi: „Leoveanu și Popii sunt cunoscuți mai degrabă din teatru decât din film, însă sunt actorii ideali pentru rol și jocul lor nu are nici un pic de teatralitate”.

Ofelia Popii

Una dintre puținele actrițe din România cu două premii UNITER în portofoliu – pentru rolul Mefisto din „Faust”, montat de Silviu Purcărete, și one-woman show-ul „Felii” – Ofelia Popii este la primul ei rol central într-un lungmetraj de cinema.

Actriță la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, a jucat în zeci de spectacole, sub direcția unor regizori ca Andrei Șerban, Tompa Gabor, Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Radu Alexandru Nica sau Mihai Măniuțiu. În cinema, a apărut în „Rocker” (Marian Crișan, 2013) și „Undeva la Palilula” (Silviu Purcărete, 2012).

„În 1984, când se petrece acțiunea, aveam 6 ani, eram mai mică decât fiul meu din film. Nu adunam pietre ca el, dar toamna îmi făceam provizii de castane pe pervaz, care dispăreau una câte una în timp ce înaintam în iarnă. Tatăl meu lucra la un centru de calcul, ca și Elena din film, și-mi amintesc și-acum calculatorul acela imens” – Ofelia Popii

Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu

Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu

Sorin Leoveanu

Angajat la Teatrul Național din Craiova din 1999, Sorin Leoveanu are în portofoliu peste 20 de spectacole și trei premii UNITER pentru interpretare, cel mai recent câștigat în 2012, cu rolul Caligula din spectacolul lui Laszlo Bocsardi.

A apărut în filmele: „Undeva la Palilula”, „Sur la frontière” (regia Bogdan Ștefan, 2007) și „Capul de zimbru” (Lucian Pintilie, 2005).

Cât privește rolul de matematician, a fost „salvat” la partea practică de profesorul și activistul Nicușor Dan, fost olimpic la această materie.

„N-am fost niciodată nici prieten, nici admirator al matematicii. Pur și simplu nu am fost născut pentru asta! Luam maxim 5 sau 6 la școală. Și e îngrozitor să trebuiască să reții formule matematice dar, din fericire, cinematografia îți oferă destule soluții pentru asta” – Sorin Leoveanu.

„Q.E.D.”

„Q.E.D.” este scris și regizat de Andrei Gruzsniczki, aflat la al doilea lungmetraj după „Cealaltă Irina” (2009). Filmată de Vivi Drăgan Vasile, este prima producție românească realizată pe peliculă alb-negru de la „Moromeţii” (1988) încoace.

Filmul a obținut Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Roma și cel pentru scenografie la Festival of Central and Eastern Film din Wiesbaden – goEAST, și a fost proiectat la New Directors/ New Films (New York), Göteborg, Vilnius, Karlovy Vary sau TIFF.

Un film captivant despre compromis, prietenie și trădare, „Q.E.D.” îi are în distribuție și pe Virgil Ogășanu, Tora Vasilescu, Dorian Boguță, Marc Titieni, Paul Ipate, Lucian Ifrim, Medeea Marinescu, Alina Berzunțeanu şi Mihai Călin.

Foto: Ofelia Popii – Ancuta Iordachescu şi facebook.com/qedfilmul

02
/11
/17

Primele două lungmetraje ale lui Katell Quillévéré, „O otravă puternică” și „Suzanne”, au ajutat-o să pună bazele carierei sale de regizor de film ce trateaza orice subiect cu delicatețe și dăruire. Acest al treilea lungmetraj, „Reparându-i pe cei vii”, se bazează pe povestea romanului cu același nume al lui Maylis de Kerangal, și este adaptat de Quillévéré alături de scenaristul veteran Giles Taurand.

01
/11
/17

Duminică, 29 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, a avut loc proiecția filmului „Polina”, în cadrul Festivalului Național de Teatru. Co-regizat de Angelin Preljocaj și de Valérie Müller, filmul spune povestea unei fete care își trăiește viața prin dans.

01
/11
/17

Producţia celui de-al şaselea sezon al „House of Cards”, care va fi şi ultimul al acestui serial, a fost suspendată până la „noi ordine”, după ce, în urmă cu trei zile, Kevin Spacey, care joacă rolul principal, a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că l-a hărţuit sexual în urmă cu 30 de ani.

01
/11
/17

Cineama.ro vă invită vineri, 3 noiembrie 2017, orele 18:00, la sala Atrium a Institutului Francez, la o întâlnire cu regizorul Péter Forgács, care va introduce publicul român în practica sa artistică ce constă în folosirea filmărilor cineamatorilor ca material brut în instalații media și filme documentare de reorchestrare postmodernă a istoriei.

30
/10
/17

Kevin Spacey a recunoscut că este homosexual, după ce Anthony Rapp, actorul din ”Star Trek” şi ”Rent”, l-a acuzat că i-ar fi făcut avansuri sexuale pe vremea când Rapp avea doar 14 ani. Actorul distins cu două premii Oscar spune că această poveste i-a dat curajul să mărturisească alte lucruri despre viaţa lui personală...

27
/10
/17

ActiveWatch a prezentat la București, în avanpremieră, filmul SĂ NU MOR ÎN VIS, o călătorie documentară care recuperează istoria romă despre sănătate din perspectiva subiectivă a peste douăzeci de povestitori veritabili.

27
/10
/17

“Capace” intră pe marile ecrane din România începând de astazi, 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în fața publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puțin obișnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieșind din zona personajelor negative.

25
/10
/17

Apropierea, cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, produs de Libra Film și co-produs de Tito Clint Movies (Spania) și Evolution Films (Cehia), a câștigat o finanțare în valoare de 250.000 de euro din partea Eurimages, fondul cultural al Consiliului Europei pentru sprijinirea coproducțiilor cinematografice europene. Bugetul total al filmului este de 1,4 milioane de euro.

23
/10
/17

CRONICĂ DE FILM Conceput ca un film antispectacular, dedramatizat şi nonsenzaţional, dar asumat polemic, „Soldaţii. Poveste de Ferentari”, debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovic, poate rămâne, prin curajul său formal şi tematic, un reper în cinema-ul românesc.

23
/10
/17

Scurtmetrajul Offstage, scris și regizat de actorul Andrei Huțuleac, a câștigat sâmbătă seara Trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune în cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.

23
/10
/17

În data de 26 octombrie, de la ora 19:00, va avea loc lansarea platformei online www.cineama.ro, o colecție unică de filme de scurtmetraj digitizate de pe suport peliculă de 16 mm în perioada 1957-1989, documentare (etnografice, agricole, reportaje sportive, de protecția muncii), filme de ficțiune și de animație, precum și articole și interviuri cu cei mai activi cineamatori ai vremii.

23
/10
/17

„Bărbaţii sunt buni, dar femeile sunt magice.” – Catherine Deneuve. Îndrăgita actriță franceză a împlinit 74 de ani. În anull 2008, Deneuve a fost omagiată cu Premiul de Excelenta la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF.

22
/10
/17

Regizorul Wong Kar-wai a primit vineri în Franța, la Lyon (centru-est), Premiul Lumiere pentru întreaga carieră. La 59 de ani, el este primul regizor chinez care a primit acest premiu. ''Dedic această onoare care mi s-a făcut soției și muzei mele, Esther. Există fragmente din ea în fiecare dintre personajele feminine din filmele mele'', a spus regizorul după ce a primit premiul din mâinile actriței Isabelle Adjani.