Olimpia Melinte, premiată de Uniunea Actorilor din Spania
https://www.ziarulmetropolis.ro/olimpia-melinte-premiata-de-uniunea-actorilor-din-spania/

Actriţa Olimpia Melinte a primit premiul pentru revelaţia anului – pentru dublul rol din coproducţia româno-spaniolă „Canibal”, de Manuel Martín Cuenca – la gala Uniunii Actorilor din Spania, care a avut loc luni, la Teatro Arteria Coliseum din Madrid.

Un articol de Petre Ivan|11 martie 2014

Actriţa Olimpia Melinte a primit premiul pentru revelaţia anului – pentru dublul rol din coproducţia româno-spaniolă „Canibal”, de Manuel Martín Cuenca – la gala Uniunii Actorilor din Spania, care a avut loc luni, la Teatro Arteria Coliseum din Madrid.

La aceeaşi categorie au mai fost nominalizate actriţele Arancha Martí, pentru rolul din „La gran familia española”, şi Beatriz Grimaldos, pentru interpretarea din filmul „La gaviota”, de Jaroslaw Bielski.

Partenerul Olimpiei Melinte din filmul „Canibal”, Antonio de la Torre, a primit, de asemenea, recunoaşterea industriei de film spaniole, câştigând trofeul pentru cel mai bun actor în rol principal, la cea de-a XXIII-a ediţie a Premios de la Unión de Actores.

Olimpia Melinte, nominalizată şi la premiile Goya 2014 – Oscarurile industriei cinematografice spaniole -, se bucură de un enorm succes în Spania, precum şi de aprecierea colegilor săi de breaslă din peninsulă.

„Pentru un actor, fiecare recunoaştere este importantă, fie că vine din partea unor profesionişti, sub forma unui premiu, sau din partea unor fani, sub forma unui mesaj lăsat pe Facebook sau pe Twitter. Sper ca filmul să fie bine primit şi în România şi să fie îmbrăţişat cu cel puţin la fel de mult entuziasm ca în Spania”, spune Melinte.

Olimpia Melinte

Olimpia Melinte  are 27 de ani şi este din Iaşi. Pentru a interpreta rolurile surorilor gemene din filmul lui Cuenca, actriţa s-a îngrăşat 10 kilograme

Lungmetrajul „Canibal” – care va putea fi urmărit în premieră în România la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de anul acesta – spune povestea lui Carlos, un om singuratic, ciudat, iubit, însă, de toţi locuitorii oraşului Granada.

Ceea ce puţini ştiu despre el este că nu se poate hrăni decât cu femei faţă de care nu se poate ataşa emoţional. Toate aceste lucruri se schimbă în ziua în care o întâlneşte pe Nina, o româncă aflată în căutarea surorii sale gemene.


Olimpia Melinte va putea fi văzută pe marile ecrane din România în comedia „Selfie” şi în „Planşa”, proaspăt nominalizat la Festivalul Internaţional al Filmului de Dragoste de la Mons, Belgia, iar în toamnă, în cel mai recent film al lui Dan Chişu, „Bucureşti Non-stop”.

Filmul „Canibal” va fi lansat în România în luna iunie a acestui an.

Foto cu Olimpia Melinte – Cinemagia

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.