Oliviu Crâznic, scriitor: „Să numeşti genul gotic literatură «de nişă» este bizar”
https://www.ziarulmetropolis.ro/oliviu-craznic-scriitor-sa-numesti-genul-gotic-literatura-de-nisa-este-bizar/

Oliviu Crâznic (35 de ani) este autor de literatură fantasy şi SF, despre care spune că n-ar trebui considerată „de nişă”, deoarece multe opere din genul respectiv au devenit best-seller-uri. A debutat acum trei ani cu romanul gotic „…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul”, premiat de Societatea Europeană de Science Fiction şi Fantasy.

Un articol de Teodora Gheorghe|25 noiembrie 2013

Oliviu Crâznic (35 de ani) este autor de literatură fantasy și SF, despre care spune că n-ar trebui considerată „de nișă”, deoarece multe opere din genul respectiv au devenit best seller-uri. A debutat acum trei ani cu romanul gotic „…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul”, premiat de Societatea Europeană de Science Fiction și Fantasy.

Scrie povești și nuvele fantasy (după cele opt ore petrecute zilnic la birou, pe post de consilier juridic) și spune că există edituri românești care oferă contracte serioase, chiar dacă acestea sunt puține. În viitor, speră ca textele sale să stea la baza unui scenariu de film.

Eşti printre puţinii scriitori români care abordează genul gotic. Ce te-a atras în direcţia asta?

Interesul meu pentru modul de viaţă medieval şi pentru valorile medievale, faptul că am crescut într-un orăşel de munte bântuit de legende şi, desigur, lecturile mele în domeniu, muzica pe care o ascult şi filmele care mă pasionează, toate acestea reflectând, probabil, o fire aplecată spre meditaţie, melancolie şi mister.

Ai debutat cu romanul „…Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul” care s-a bucurat de un real succes, fiind distins cu Premiul Societăţii Europene de Science Fiction şi Fantasy. Ce a însemnat pentru tine acest premiu?

În primul rând, acest „Encouragement Award” reprezintă încrederea principalilor specialişti şi a principalelor organizaţii româneşti în domeniu, deoarece premiul se acordă în baza unei candidaturi susţinute de delegaţia ţării noastre la Eurocon.

M-am bucurat foarte mult să aflu că am fost sprijinit de oameni pe care îi respect şi pe care îi admir, oameni cu care am lucrat şi cărora am reuşit să le câştig încrederea. Este un premiu obţinut de fapt de întreaga literatură SF&F românească, prin colaborarea unor oameni dedicaţi, şi le mulţumesc încă o dată tuturor celor care au propus şi/sau susţinut numele meu.

Dacă te-ai putea întâlni în realitate cu unul din personajele din romanul tău, care ar fi acela?

Majoritatea personajelor din romanul meu sunt create printr-un amestec de trăsături de caracter aparţinând mie ori cunoscuţilor mei, cu trăsături de caracter ale unor personaje istorice.

Aşadar se poate spune că m-am întâlnit deja cu majoritatea personajelor mele. Iar personajul preferat este inspirat în întregime din realitate – o prietenă apropiată a acceptat să îmi „pozeze” pentru „Adrianna de Valois”, pentru că aveam nevoie de un personaj-motivaţional sută la sută credibil.

Povestirea ta „Lenore Arras” a apărut în colecţia de povestiri fantastice „Dublu tăiş”. Care a fost sursa ta de inspiraţie?

Iniţial, „Lenore Arras” a apărut în „Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia Nr. 3”, alături de o povestire semnată George R.R. Martin („In The Lost Lands”), cele două făcând pereche reprezentativă pentru subspecia literară „dark fantasy”.

În „Dublu tăiş”, am republicat povestea alături de o poveste-soră semnată de Cătălina Fometici, intitulată „Chipul întunecat al visului” şi având ca temă tot licantropia. Sursa de inspiraţie a fost în mare parte aceeaşi ca şi în cazul „Coşmarului” – adăugându-se, pe lângă temele întâlnite în roman, aceea a copiilor distruşi de autosuficienţa şi vanitatea părinţilor. O temă, din păcate, comună Evului Mediu şi zilelor noastre.

De ce ne simţim atraşi de lucrurile care ne sperie?

Nu pot răspunde în numele altora, dar eu nu mă simt atras de lucrurile care mă sperie. Eu mă simt atras de reacţia potrivită atunci când ne aflăm în faţa lucrurilor care ne sperie.

Crezi în fantome?

Ţinând cont de ceea ce ştim în acest moment, existenţa fantomelor este improbabilă. Totuşi, Universul este încă departe de a-şi fi dezvăluit toate tainele. Prin urmare, consider că fenomenele zise „supranaturale” trebuie studiate în continuare, nu ignorate, ridiculizate ori acceptate orbeşte.

Ţi-ar plăcea ca scrierile tale să reprezinte o sursă de inspiraţie pentru un film?

Bineînţeles. De altfel, sper că se va ajunge la un moment dat şi la aşa ceva. Au fost deja unele abordări ale problemei de către oameni din lumea filmului, dar, până în clipa de faţă, totul a rămas la nivel de discuţie. Cu puţin noroc, lucrurile vor avansa, mai devreme sau mai târziu, pentru că am de gând să insist în direcţia asta.

De ce sunt oare genurile SF, gotic şi fantasy considerate literatură „de nişă”?

În perioada comunistă, imaginaţia era blamată şi considerată o caracteristică a copilăriei şi a tinereţii, o lipsă de seriozitate. Presupun că unii critici plătesc încă tribut acestei concepţii. În România dinainte de comunism, ca şi peste tot în străinătate de-a lungul vremii, cele trei specii literare menţionate au fost tratate cu cel mai mare respect.

Conform oricărui tratat serios de istorie sau teorie literară, goticul este (şi) un curent literar, la fel ca romantismul sau clasicismul. Numeroase opere SF sau fantasy se înscriu fără probleme la categoria „best seller” – ba chiar se regăsesc printre cele mai bine vândute cărţi ale tuturor timpurilor. Să numeşti un curent literar sau un „best seller” literatură „de nişă” este, consider eu, cel puţin bizar.

Cum ar putea fi încurajaţi autorii români de SF şi fantasy să publice mai des?

Exact cum sunt încurajaţi şi autorii străini: prin promovare (de către edituri şi de către mass-media) şi prin acordarea drepturilor de autor. Cât timp nu poţi obţine bani din scris şi mai trebuie şi să îţi vinzi singur cărţile, toate acestea după cele (minimum) 8,5 ore de serviciu, e cam greu să scrii şi să publici des. Menţionez aici că există şi în România edituri serioase care oferă contracte profesioniste, doar că mai puţine şi este dificil să ajungi la acestea. Dar tot este bine că există.

În viaţa de zi cu zi nu eşti scriitor „full-time”. Cum se împacă activitatea literară cu meseria de consilier juridic?

Nu se prea împacă. Practic, faptul că trebuie să lucrez ca şi consilier juridic este o mare piedică în calea carierei mele de scriitor. A se vedea mai sus.

Ce surprize le pregăteşti cititorilor în viitorul apropiat?

Foarte multe, de aceea voi menţiona doar proiectele aflate într-un stadiu avansat.

Am de gând să mă ocup în continuare, împreună cu Ciprian Mitoceanu şi Cătălina Fometici, de seria noastră „Dublu tăiş”, dedicată poveştilor şi nuvelelor fantastice şi recomandate a fi citite vineri noaptea (momentan, sunt disponibile pe piaţă, prin intermediul elefant.ro, două volume în variantă „ebook”: „Spiriduşii albi. Casa corăbierului” şi, respectiv, „Vremea lupului”, care conţine şi nuveleta „Lenore Arras”, anterior menţionată).

Îmi doresc să public „Imperiul minciunilor” (nuvelă/roman scurt din seria „Ermengaarde Saga”, dedicată unei superbe şi controversate prinţese prinse într-un joc al trădărilor, războiului, nebuniei, crimelor şi pasiunii), îndată ce obţin un contract bun.

Sper să continue excelenta colaborare pe care o am cu Editura Nemira („CPSF”/„Almanahul Anticipaţia” – unde public constant atât povestiri şi nuvelete fantastice şi ştiinţifico-fantastice, cât şi articole dedicate teoriei şi istoriei literare), colaborare de care sunt foarte mândru.

Recomand cu această ocazie, în mod deosebit, „Almanahul Anticipaţia 2014”, care a fost lansat la Târgul de carte Gaudeamus şi în care am o nuveletă de care sunt foarte mulţumit – povestea unor legionari din viitorul îndepărtat, care, patrulând la marginea Universului pentru a opri o invazie extraterestră, se trezesc faţă în faţă cu o ameninţare străveche.

Voi scrie, probabil, noi articole despre literatură în revista bilingvă „EgoPHobia”, căreia îi mulţumesc pentru spaţiul oferit cu generozitate şi pentru traducerea textelor mele în limba engleză. Tot în „EgoPHobia” voi continua ciclul de POEme fantastice.

În fine, plănuiesc o nouă povestire pentru concursul „Helion” de anul viitor, deoarece una dintre ediţiile trecute m-a onorat cu un frumos premiu şi mi-aş dori să pot repeta performanţa.

Foto: Mihaela Nazarie



05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.