„Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)”, spectacolul-lectură în memoria lui Valentin Nicolau
https://www.ziarulmetropolis.ro/om-fara-om-oriunde-ma-duc-numai-de-mine-dau-spectacolul-lectura-in-memoria-lui-valentin-nicolau/

Miercuri, 13 ianuarie, de la ora 19:00, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu aduc un omagiu scriitorului şi fondatorului Editurii Nemira, Valentin Nicolau (1960 – 2015), prin prezentarea spectacolului-lectură ce are la bază textul său, în cadrul Secţiunii de spectacole-lectură „Virgil Flonda” .

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2021

Evenimentul coordonat de regizorul Bogdan Sărătean îi are în distribuție pe actorii Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani și Veronica Arizancu. „Dedicăm spectacolul-lectură cu piesa de teatru «Om fără om (oriunde mă duc, numai de mine dau)» al lui Valentin Nicolau, memoriei prietenului Teatrului Național «Radu Stanca», Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Valentin Nicolau. Precizez că spectacolul a mai fost prezentat ca spectacol-lectură în 2015 la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar că marele nostru prieten a plecat spre stele în 13 ianuarie 2015.” – Constantin Chiriac, Director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și Președinte al Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Lectura de miercuri, o metaforă cu iz mistic despre credință și suferință

Într-un bâlci al deșertăciunilor, într-un univers dantesc similar unui decor suprarealist al mizeriei și al cărnii în descompunere, o suită de personaje suferinde își caută propria umanitate. Cine cunoaște adevărul? Cine este cel care (se) amăgește? Încotro să cauți reperele și, mai ales, unde este Dumnezeu în toată această mascaradă a condiției umane? Piesa lui Valentin Nicolau este o parabolă, o metaforă cu iz mistic, despre credință și suferință, care interoghează nevoia intimă a omului de a se pierde într-un ideal absolut. Textul are la bază legenda Scăldătoarei Vitezda (Ierusalim) – lacul în care se pogoară un înger, iar primul om ce se scaldă în apa tulburată va fi vindecat. Opera transpune acțiunea la scară largă – toată lumea așteaptă o minune. Scena evenimentelor este una simbolică și universală, ancorată în realitatea imediată prin semnificații și interpretări. Problematica textului este una socială și, mai mult decât atât, una umană. Autorul creează o lume în care domnește boala și neputința, iar subiecții se hrănesc doar cu speranță, cu așteptarea vindecării. Legătura Om-Dumnezeu este cea pe care se clădește principala problematică a personajelor: își merită ei soarta, boala și moartea? Ne putem oare complace în concluzia că Dumnezeu e de vină pentru toate?

Valentin Nicolau (1960-2015) a fost scriitor, autor de dramă, proză, literatură pentru copii, poet, eseist, fondator al Editurii Nemira (1991) și al editurii pentru copii NEMI (2007). A avut o importantă activitate didactică (profesor asociat la Facultatea de Litere și Arte ULBS și profesor în cadrul UNATC) și în mass media. A fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (2002), membru al Consiliului de Administraţie al EBU (European Broadcasting Union). În 1999 și 2000 este nominalizat la premiul UNITER. În anul 2000 câștigă Marele Premiu pentru dramaturgie din partea Ministerului Culturii și Cultelor pentru piesa „Ca zăpada și cei doi”.

Lecturile sunt prezentate gratuit online de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, începând din iulie 2020, în fiecare miercuri, de la ora 19:00, pe paginile de Facebook FITS, TNRS și Secția Germană a TNRS și pe canalul de YouTube al TNRS. Săptămânal actorii Naționalului sibian animă texte ale celor mai cunoscuți dramaturgi ai momentului, dar și canonici, precum: Neil LaBute, Molière, Ion Luca Caragiale ori Eugène Labiche. Evenimentele FITS și TNRS sunt difuzate online gratuit și pe paginile de Facebook ale partenerilor: Turnul Sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Ora de Mediaș, Știri de Sibiu, Sibiu 100%, Mesagerul de Sibiu, Zile și Nopți, Sibiul în Imagini, Sibiul Azi, Sibiul Cultural, Centrul Cultural German, Forumul German Sibiu, Hermannstädter Zeitung, Forumul Cultural Austriac, Forum Hermannstadt.

PROGRAM SECȚIUNEA DE SPECTACOLE LECTURĂ „VIRGIL FLONDA”

IANUARIE 2021

Miercuri, 13 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – prima parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Miercuri, 20 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Om fără om (oriunde mă duc numai de mine dau)”, de Valentin Nicolau – a doua parte, cu Viorel Rață, Mihai Coman, Florin Coșuleț, Cristian Stanca, Pali Vecsei, Cătălin Neghină, Alexandru Malaicu, Raluca Iani, Veronica Arizancu, Bogdan Sărătean Spectacol-lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Miercuri, 27 ianuarie 2021

Ora 19:00

„Nu regret nimic”, de Székely Csaba – cu Cristian Stanca, Ioana Cosma, Liviu Vlad, Mihai Coman

Spectacol-lectură coordonat de actorul Mihai Coman

Foto: Costin Chesnoiu / TNRS

24
/09
/13

După ce a avut premiera mondială în această vară, la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, noul film al lui Igor Cobileanski, La limita de jos a cerului/ The Unsaved își continuă traseul prin festivaluri, în paralel cu lansarea lui în cinematografele din România.

24
/09
/13

Actorul Horaţiu Mălăele a declarat, marţi, pentru Mediafax, că regizorul Geo Saizescu - care a murit la vârsta de 80 de ani - a fost un "om frumos", adăugând că "plecarea" acestuia "face ca umorul românesc să-şi şteargă o lacrimă grea".

24
/09
/13

CRONICĂ DE FILM Pornit de la un scenariu original de Corneliu Porumboiu, pe care cineastul Igor Cobileanski l-a rescris şi adaptat contextului din Republica Moldova, „La limita de jos a cerului“ este un film revigorant, realizat în cea mai pură tradiţie neorealistă.

24
/09
/13

Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 80 de ani, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" din Bucureşti. Regizorul avusese o boală la plămâni.

23
/09
/13

Les Films de Cannes a Bucarest a pus în vânzare primele bilete. Grație cererii din anii trecuți și interesului stârnit deja de ediția de anul acesta, care adună cele mai provocatoare titluri din selecția Festivalului de la Cannes, o a treia sală a fost inclusă în program. Astfel, pe lângă cinematografele Studio și Elvira Popescu, vor […]

23
/09
/13

Comedia romantică „Fă-mi loc!“, cu Marius Manole şi Medeea Marinescu, în regia maestrului Radu Beligan, se joacă astăzi, 23 septembrie, de la ora 20.00, în cadrul Festivalului EuropaNova desfășurat la Bruxelles. „Fă-mi loc!”, după Anthony Michineau, este singurul spectacol regizat de Radu Beligan în teatrul independent.