Omul care a vazut moartea. O cronică de la omul care a văzut piesa
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-care-a-vazut-moartea-o-cronica-de-la-omul-care-a-vazut-piesa/

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

Un articol de Teodora Gheorghe|9 octombrie 2013

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

„Doamne, multe ţi se întâmplă în câţiva ani de viaţă, în prima jumătate a vieţii şi, repede, stearpă, mai trece vremea, în jumătatea a doua!” scria Victor Eftimiu, creatorul acestei drame excepţionale, al cărei ecou străbate decenii de interpretări magistrale (îi voi reaminti pe Florin Zamfirescu şi pe Ştefan Bănică senior, în rolul vagabondului).

Astfel am putea privi desfăşurarea celor două ore de poveste, în pântecul călduros al sălii mici din TNB. Piesa Omul care a vazut moartea începe captivant, ca un mers la trap de-a lungul destinului însemnat al lui Alexandru Filimon (Costel Constantin), care visează să devină primarul oraşului, cu preţul salvării unui om.

Manipulare şi senzualitate, în Omul care a vazut moartea

Mai apoi, spre jumătatea ei, se aleargă la galop către destinaţia imprevizibiliă a vagabondului (Lari Giorgescu), devenit peste noapte un maestru al manipulării.

Dialoguri vii şi poante spumoase, exclamaţii subtile cu subînţeles – iată doar câteva din ingredientele poveştii unde fiecare moare câte puţin şi viaţa este o şaradă tristă. Prestanţa lui Costel Constantin, o alegere remarcabilă, este completată perfect de versatilitatea lui Lari Giorgescu şi de senzualitatea reţinută a Florentinei Ţilea.

Marius Bodochi jonglează cu măştile umane pe care le schimbă aproape imperceptibil, antrenându-şi personajul într-un duel memorabil cu duşmanul său.

omul care a vazut moartea

Lari Giorgescu şi Costel Constantin, în spectacolul Omul care a vazut moartea, de la TNB

Ar părea că avem de-a face cu un comic de situaţie, numai că încurcăturile sunt premeditate şi excelent ţesute în planul acţiunii. Diferenţa dintre aparenţă şi esenţă frapează prin maniera surprinzătoare în care se conturează, atunci când credeai că ai descifrat misterul psihologic al personajelor.

Noi intrigi apar mereu să răstoarne revelaţiile anterioare. Înecatul este când confuz şi disperat, când elocvent şi abil, reuşind să demaşte subterfugiile celorlalţi.

Scenografia realizată de Corina Grămoşteanu se remarcă printr-un decor clasic şi utilizarea unei scene rotative, sugerând două lumi scindate de ipocrizie şi un fals dinamism. Spectatorii trăiesc emoţia mulţimii invizibile care scandează.

Decizia lui papa de a candida la primărie pare a fi în mâinile cetăţenilor, însă, în realitate, ei nu există, fiind simple ecouri ale ambiţiei lui Filimon. Liliacul de la fereastră simbolizează o inocenţă apusă demult. Pe un perete, un ceas cu pendulă anunţă un timp al adevărului – momentul când în tihna familiei Filimon se strecoară un element neaşteptat, menit să răstoarne ordinea prestabilită.

Dan Tudor semnează regia unui spectacol jucat cu pasiune nestăvilită şi umor inteligent. În Omul care a vazut moartea, actorii din generaţia de aur a teatrului nostru se întâlnesc cu tinerele talente, pentru a da savoare uneia dintre cele mai frumoase creaţii din dramaturgia română.

INFO

Teatrul Naţional Bucureşti

Omul care a văzut moartea
de Victor Eftimiu

Data reprezentaţiilor:

– 11 octombrie, ora 20:00
– 12 octombrie, ora 20:00
– 17 octombrie, ora 20:00
– 18 octombrie, ora 20:00

Regia: Dan Tudor
Scenografie: Corina Grămoşteanu
Muzică: Gabriel Basarabescu

Durata spectacolului: 2 ore şi 20 minute
Preţ bilete: 40 lei; 20 lei

Distribuţia:
Alexandru Filimon: Costel Constantin
Raluca Filimon: Ilinca Tomoroveanu
Adela Mărculescu
Domnul Leon: Marius Bodochi
Alice Filimon: Florentina Ţilea
George: Răzvan Oprea
Vagabondul: Lari Giorgescu
Servitoarea: Tatiana Oprea

Rating: ●●●●●

Fotografii din Omul care a vazut moartea: Augustin Bucur, TNB

 

05
/12
/17

Luni, 11 decembrie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc o întâlnire deschisă cu regizorul Tompa Gábor, cu tema „Artistul față cu lumea globalizată”, în cadrul Întâlnirilor Yorick.

05
/12
/17

Actori ai Teatrului Mic - Mihaela Rădescu, Andreea Grămoşteanu, Virgil Aioanei, Viorel Cojanu, Marian Olteanu, Gabi Costin - vor susţine spectacole-lectură în licee bucureştene, în cadrul proiectului "Teatrul din Manual", primul fiind programat luni, la Liceul Bilingv "Miguel de Cervantes", un text după piesa lui Caragiale "O scrisoare pierdută".

04
/12
/17

Expoziţia „Frida Kahlo and Diego Rivera: Polish Context” a fost deschisă la ZAMEK Culture Centre din Poznan în încercarea de a da de urma tabloului „The Wounded Table” văzut ultima dată în 1955, la Varşovia.

04
/12
/17

Scriitorul american Christopher Bollen este marele câștigător din 2017 al Bad Sex in Fiction Award, un trofeu literar insolit, care recompensează cea mai proastă scenă de sex tipărită într-un roman publicat în anul în curs. Romancierul american a fost recompensat pentru volumul său "The Destroyers", ce conține un paragraf în care protagonistul își compară organele genitale cu "un triunghi de biliard"

03
/12
/17

ANCHETĂ Vă prezentăm cinci dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari - scurtmetrajele lor stau deja mărturie - să tot auzim de ei în anii următori: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

01
/12
/17

CRONICĂ DE FILM Intrat în cinematografe de 1 decembrie, „Mariţa”, de Cristi Iftime, este cel mai reuşit debut românesc lansat în 2017 în săli. Un film despre stările şi emoţiile pe care le declanşează atmosfera unică dintr-o familie, fie una chiar şi destrămată şi reunită doar pentru o seară de Crăciun.

30
/11
/17

La 99 de ani de la Marea Unire, vă propunem să ne întoarcem în timp, în acele zile ale lui 1918, când primul Război Mondial se sfârșea, așa cum le-a consemnat cea mai importantă femeie din istoria României – regina Maria, regina României Mari.

30
/11
/17

Lungmetrajul "The Post", regizat de Steven Spielberg, cu Tom Hanks și Meryl Streep în rolurile principale, a devenit unul dintre favoriții actualului sezon al premiilor cinematografice americane, după ce a fost desemnat marți seară cel mai bun film al anului 2017 de National Board of Review, o prestigioasă asociație de cineaști și producători de film, ce a fost înființată în 1909

30
/11
/17

A 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, manifestare devenită o tradiție a UNATC 'I.L.Caragiale' și a României, va debuta pe 5 decembrie, la Sala ATELIER din cadrul UNATC București, str. Matei Voievod 75-77.