„Omul din Nazaret“, parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-din-nazaret-romanul-in-care-anthony-burgess-reconstituie-parcursul-lui-isus-intr-un-dialog-permanent-cu-scripturile/

În preajma Sărbătorilor Pascale, Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 4 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Omul din Nazaret de Anthony Burgess, recent apărut în colecţia Raftul Denisei în traducerea Danei Crăciun.

Un articol de Petre Ivan|2 aprilie 2018

Vor prezenta cartea Monica Broșteanu, traducător și exeget biblic, Tatiana Niculescu, scriitoare și George Volceanov, traducător, filolog, specialist în literatura engleză. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alătură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic.

Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par să submineze narațiunea canonică.

Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.

Marele artizan Burgess —la înălțime, ferm ancorat în Evanghelii și în istorie, dar surprinzând fără greș vorbirea oamenilor de rând și debordând de inventivitate îndrăzneață și de energie ficțională. – Library Journal

La prăfuita margine de răsărit a Imperiului Roman, un popor asuprit își așteaptă mân-tuitorul profețit de Scripturi. Venirea lui ar împlini însă profeția, văduvind astfel poporul de unul dintre resorturile cele mai importante ale definirii sale. Anthony Burgess redă convingător această dilemă căreia îi cade în cele din urmă victimă omul din Nazaret.

Isus plăsmuit de el este însă mult mai mult decât un personaj care își urmează conștiincios și resemnat destinul hotărât de o instanță mai înaltă, deviind, pe alocuri, de la narațiunea standard și reconturând parcursul mai aproape de omenesc decât de divin. Întreaga sa prezență este copleșitoare, de la fizicul impresionant, atletic, la vocea tunătoare prin care își manifestă atât bucuriile, cât și frustrările. Naratorul sceptic, neimplicat, la care recurge Burgess, are și el un rol important în felul în care Omul din Nazaret devine o reimaginare plină de vervă a tradiționalei istorii biblice.

Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917— 22 noiembrie 1993) continuă să incite și să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător și critic, viața și arta sa țin amândouă de paradox.

Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University și a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulți ani, mai întâi în Anglia și apoi în Malaysia și Brunei.

Fără să fie și romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică a devenit o carte-cult despre violența dusă la paroxism, consecințele reprimării tuturor instinctelor agresive și anularea posibilității de a alege. Pe lângă cele peste treizeci de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii și un libret de operă.

În colecția Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction au apărut: Portocala mecanică (ediție cartonată,2014), Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (2015), Moartea la Deptford (2015) și Omul din Nazaret (2018).

Foto: Omul din Nazaret – Humanitas

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.