Opera din Brașov pune în scenă un dublu spectacol de Paşte
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-din-brasov-pune-in-scena-un-dublu-spectacol-de-paste/

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 18.30, la Sala Operei, Opera din Braşov prezintă un spectacol de Paşte, într-o distribuţie de excepţie, cu spectacolele „Cavalleria Rusticana“ şi „Paiaţe“.

Un articol de Andrada Văsii|22 aprilie 2013

Sâmbătă, 27 aprilie, ora 18.30, la Sala Operei, Opera din Brașov prezintă un spectacol de Paște, într-o distribuţie de excepție, cu operele „Cavalleria Rusticana“ şi „Paiațe“.

Cu puţin înaintea unei  sărbători atât de preţuită de români, Opera Braşov vă invită la o seară plină de spectacol. Astfel, spectatorii vor putea urmări „Cavalleria Rusticana“ şi „Paiaţe“, două titluri într-un singur spectacol. Autorii acestora sunt Pietro Mascagni şi Ruggiero Leoncavallo, doi compozitori exponenţi ai Verismului – ultima epoca romantică italiană.  Operele antemenționate sunt două  lucrări celebre care figurează în repertoriul curent al teatrelor de gen, mereu jucate în această formulă.

Povestea spectacolelor

Acțiunea din „Cavalleria Rusticana“ se petrece chiar în ziua de Paşte, la sfârşitul anilor 1890. Este principalul motiv pentru care a fost aleasă, acum, pentru un spectacol înaintea acestei mari sărbători religioase. Opera lui Mascagni, într-un singur act, are o temă, o idee comună: drama – care a fost şi va rămâne un crâmpei din viaţa reală.

Ce femeie îndură uşor chinul de a fi părăsită de bărbatul iubit, pentru o alta mai frumoasă, mai ademenitoare! Nici Santuzza din „Cavalleria Rusticana“, nu-l poate lăsa Lolei pe Turiddu. Îl pierde însă pentru totdeauna, în braţele morţii.

În „Paiaţe“ , Leoncavallo a dorit şi a reuşit să ofere spectatorilor o frântură din viaţa artiştilor care, dincolo de scenă, se confruntă cu  dureri şi  bucurii, aceleaşi cu ale publicului său.

Distribuția

„Cavalleria Rusticana“ şi „Paiaţe“,două titluri într-un singur spectacol cu invitați speciali –  dirijor: Giuseppe Carannante venit din  patria muzicii și tenorul Alfredo  Pascu de la  Teatrul de Operetă „Ion Dacian“ din București, alături de  artiștii Operei Brașov: Ioana  Margarit, Gabriela  Hazarian, Sonia Hazarian, Valentin Marele în „Cavalleria  Rusticana“.

Acestora li se alătură și : Ștefan  Ignat ( Opera Națională – București ), Alfredo Pascu, alături de  artiștii Operei Brașov: Anda Pop, Valentin Marele,  Adrian Mărcan, Liviu Iftene – în „Paiațe“.

Info:

Dirijor: Giuseppe Carannante

Regia: Cristian Mihailescu

Coregrafia: Nermina Damian

Preţ bilete: 20 lei și 10 lei pentru studenți, elevi și pensionari.

Biletele se vând  la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380

Program: marţi –vineri orele: 10.00 -17.00.

Foto credit: Opera din Brașov

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

10
/12
/19

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu, va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012).

08
/12
/19

VUNK a lansat videoclipul baladei de dragoste 5,3. Cântecul este extras de pe cel mai nou album al formației, „Domnul Portocaliu și Mașina Timpului“.

08
/12
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 8 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Peer Gynt” de Edvard Grieg și „Carmina Burana” de Carl Orff, coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, costumele, decorul și luminile au fost create de către Mario De Carlo, asistent scenografie Andreea Koch. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare, Corul Operei Naționale București a fost pregătit de către Daniel Jinga, iar Corul de copii de către Smaranda Morgovan.

08
/12
/19

Un eveniment de prim rang în lumea muzicii: ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc, desfăşurată la Ateneul Român din Bucureşti, și care iniţiate de soprana Mariana Nicolesco s-au impus din nou ca un revelator extraordinar al comorii de peste 10.000 de lieduri româneşti, fondate pe vechiul cântec de dor.

05
/12
/19

Două ansambluri de muzică contemporană aduc publicului colinde contemporane, dar și o selecție de colinde tradiționale mai puțin cunoscute transpuse într-un limbaj muzical actual, înainte de Sărbători, pe scena Teatrelli. Concertul este programat pentru 10 decembrie, de la ora 19 și reunește ansamblul SonoMania și pe artiștii Maria Balabaș, Mihai Balabaș, Călin Torsan și Marina Pingulescu.

05
/12
/19

Opera Națională București prezintă joi, 5 decembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.