Opera Națională București deschide stagiunea 2016–2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-deschide-stagiunea-2016-2017/

Opera Naţională Bucureşti deschide stagiunea 2016–2017 cu două spectacole-eveniment. Aflaţi care sunt acestea!

Un articol de Liliana Matei|12 octombrie 2016

Vineri, 14 octombrie 2016, ora 19.00, Gala Extraordinară de Operă va fi dirijată de Marcello Mottadelli, noul coordonator muzical al Operei Naționale București. Scenografia acestui spectacol este semnată de creatoarea Doina Levintza. Alături de artiștii consacrați ai Operei Naționale București, Silvia Sorina Munteanu, Oana Andra, Irina Iordăchescu, Iulia Isaev, Iordache Basalic, Liviu Indricău vor evolua și personalități lirice ale scenelor internaționale: Ildikó Komlósi, Nino Machaidze, Liliana Mattei Ciucă, Ambrogio Maestri, Vladimir Galouzine, Alexandru Badea. În program se vor regăsi partituri celebre, arii și duete din repertoriul clasic universal.

Duminică, 16 octombrie 2016, ora 19.00, are loc Gala Extraordinară de Balet, sub bagheta dirijorului Pietro Salvaggio. Această gală prezintă publicului artiști consacrați ale unora dintre cele mai renumite scene la nivel mondial: Aurélie Dupont și Alessio Carbone (Opéra National de Paris), Nicoletta Manni și Timofej Andrijashenko (Teatro alla Scala din Milano), Lauren Cuthbertson și Federico Bonelli (The Royal Ballet), Esther Jurado și Sergio Bernal (Ballet Nacional de España), Joaquín De Luz (New York City Ballet), Natascha Mair și Davide Dato (Wiener Staatsballett).

Opera Națională București va fi reprezentată de soliștii: Adina Tudor, Cristina Dijmaru, Bogdan Cănilă, Ada Gonzalez, Ovidiu Matei Iancu, Andra Ionete, Robert Enache, Mihaela Soare, Valentin Stoica, Bianca Stoicheciu, Akane Ichii, Yvonne Slingerland Cosialls, Rin Okuno, Vlad Toader, Cristian Preda, Sergiu Dan, Takaya Ryou, Alessandro Audisio. Alături de aceștia vor evolua Orchestra Operei Naționale București, Corul Operei Naționale București, Corul de Copii al Operei Naționale București și Ansamblul de Balet al Operei Naționale București.

Conceptul artistic al celor două spectacole–eveniment aparține coregrafului Renato Zanella, coordonator al baletului Operei Naționale București.

Pentru mai multe detalii privind achiziționarea biletelor și programul integral al celor două gale puteți accesa www.operanb.ro, https://www.facebook.com/opera.bucharest/, https://twitter.com/OperaBucharest

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.