-->

„Orașul nostru” de Thornton Wilder, regia Alexandru Dabija, în premieră la Teatrul Excelsior
https://www.ziarulmetropolis.ro/orasul-nostru-de-thornton-wilder-regia-alexandru-dabija-in-premiera-la-teatrul-excelsior/

Teatrul EXCELSIOR prezintă, pe 9 şi 10 iunie, de la ora 19:00, premiera spectacolului Oraşul nostru de Thornton Wilder, regia Alexandru Dabija. Este prima colaborare a regizorului cu actorii Teatrului EXCELSIOR şi, totodată, prima sa punere în scenă a acestui text de referinţă al dramaturgiei mondiale. Ada Milea semnează muzica originală a spectacolului.

Un articol de Petre Ivan|25 mai 2023

Cum ar arăta viața noastră dacă am putea să o privim cu ochi de spectator? Dacă am avea șansa să retrăim un moment din trecut, care ar fi acela?

Scrisă în 1938 și distinsă cu Premiul Pulitzer în același an, piesa Orașul nostru urmărește viața de zi cu zi a locuitorilor unui orășel american, Grover’s Corners, pe parcursul a 12 ani – un bun prilej de a vorbi, cu umor și compasiune despre Viață, cu caruselul ei de întâmplări banale sau excepționale, cu preaplinul sau golul ei de sens.

În maniera sa inconfundabilă, cu umorul și inteligența care îi definesc amprenta regizorală, Alexandru Dabija a creat alături de actorii Teatrului EXCELSIOR un spectacol care aduce în prim-plan forța de semnificare a gestului și a cuvântului, dincolo de convențiile clasice ale teatrului sau decoruri sofisticate. Un oraș-spectacol, la granița fragilă dintre Aici și Dincolo, care surprinde oamenii și balansul lor tragicomic între acele acțiuni mereu repetabile și marile evenimente care par să dea sens existenței noastre efemere. Oamenii, acești mereu captivi între normalitatea ca standard de viață și fericirea ca deziderat absolut, risipesc prezentul alergând mereu între viitor și trecut. Orașul nostru este o invitație de a fi mai atenți la viață, de a aprecia micile bucurii și de a prețui fiecare clipă.

Alexandru Dabija: „Ideea acestei montări a apărut într-un context foarte favorabil. Am întâlnit la Teatrul EXCELSIOR o trupă minunată de actori, o trupă extraordinară pe care am descoperit-o – nu cu surpriză, pentru că știam că e o trupă bună! Știam că e o trupă bună, dar nu știam că e chiar atât de bună! E o trupă excelentă! (…) Am acceptat provocarea. Textul acesta, eu voiam să îl fac de foarte multă vreme. Cred că este unul dintre textele majore ale culturii teatrale contemporane. Este un text extrem de important și underrated”.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilet.ro și de la Casa de bilete.
Orașul nostru este cea de-a șasea producție a Teatrului EXCELSIOR din actuala stagiune.

Orașul nostru
de Thornton Wilder
traducerea Radu Lupan
Distribuția:
Regizorul tehnic unu – Iulia Samson
Regizorul tehnic doi – Bogdan Nechifor
Regizorul tehnic trei – Dan Pughineanu
Doamna Gibbs – Mihaela Trofimov
Doctorul Gibbs – Doru Bem
Doamna Webb – Oana Predescu
Domnul Webb – Mihai Mitrea
Emily Webb – Dana Marineci
George Gibbs – Mircea Alexandru Băluță
Rebecca Gibbs – Ana Udroiu
Wally Webb – Radu Micu
Profesorul Willard – Dan Clucinschi
Sam Craig – Ovidiu Ușvat
Joe Stoddard – Matei Arvunescu
Howie Newsome – Ion Bechet
Sergentul Warren – Robert Radoveneanu
Joe Crowell / Si Crowell – Alex Popa
Doamna Soames – Andreea Hristu
Simon Stimson – Dragoș Spahiu
Doamna Stimson – Annemary Ziegler
O femeie din cor – Elena Ghimpețeanu
Regia: Alexandru Dabija
Muzica originală: Ada Milea
Costume: Andrada Chiriac
Asistent regie: Vasea Blohat
Fotografii: Andrei Gîndac
Durata: 2h (cu pauză)
Recomandare de vârstă: 14+

Foto: Andrei Gîndac

24
/04
/26

Pe 23 aprilie, ziua lui Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții se lega de fiecare dată de prezența lui George Banu, una dintre marile personalități care au marcat destinul teatrului în ultima parte a secolului 20 și începutul secolului 21.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

23
/04
/26

Miercuri, 29 aprilie 2026, de la 19.00, celebrul violonist Alexandru Tomescu va cânta pe scena Sălii Radio. Alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului-invitat Fayçal Karoui, violonistul român va interpreta Bach: Concertul în mi major pentru vioară și orchestră.

21
/04
/26

În perioada 25 aprilie – 11 octombrie, orașul devine din nou promenadă urbană. „Străzi deschise - București”, cel mai amplu proiect cultural al Capitalei, organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, revine cu cea de-a șasea ediție.

21
/04
/26

Bucureștiul devine, din nou, un punct de convergență al marilor energii ale muzicii clasice: biletele pentru concertele simfonice și recitalurile camerale din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2026 au fost puse în vânzare, deschizând accesul publicului către una dintre cele mai relevante platforme de afirmare artistică ale momentului.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

15
/04
/26

Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan, sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unei corespondențe tulburătoare, a unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal.

15
/04
/26

După succesul cu spectacolul Aplauze pentru poet pe scenă… în Italia, la Roma, Milano şi Bologna, din 2024 şi Aplauze pentru poet pe scenă… în Spania, la Barcelona, Madrid și Valencia, din 2025, actrița Emilia Popescu și pianistul Cătălin Răducanu, ajung, pe 24 aprilie 2026, ora 17, într-o nouă formulă de spectacol, la Bari, în fermecătorul oraș-port din sudul Italiei, situat pe malul Mării Adriatice.

14
/04
/26

Cinema of Togetherness, cel de-al șaptelea sezon, se va desfășura din aprilie 2026 până în noiembrie 2027, pornind de la întrebarea: Ce voci și eforturi ștergem atunci când atribuim complexitatea deciziilor și semnificațiilor unei singure voințe și viziuni? Sezonul își propune să demonteze mitul autorului singular și autoritar și se uită la colective, duo-uri creative și la roluri invizibilizate, celebrând deopotrivă munca din spatele și din fața camerei.

14
/04
/26

Concertul de la Ateneul Român, pe 20 aprilie, de la ora 19:00, aduce publicului din București o întâlnire rară cu violonistul Liviu Prunaru, într-un recital solo, parte din Turneul Național Concertmaestro, ediția a II-a.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.

08
/04
/26

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București anunță o nouă premieră în cadrul Programului 9G la TNB, dedicat tinerilor artiști independenți: Yen de Anna Jordan, în regia lui Ciprian Chiricheș, scenografia Maria Constantin, cu Teodora Antal, Diana Pomparău, Sevi Stan și Mario Monțescu în distribuție. Premiera va avea loc duminică, 19 aprilie, ora 19.00, la Sala Mică.