Orchestra Barocă a Uniunii Europene deschide Festivalul de Muzică Veche București
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-baroca-a-uniunii-europene-deschide-festivalul-de-muzica-veche-bucuresti/

Ediţia a zecea a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti va debuta la Sala Radio, în data de 20 octombrie, de la ora 19, cu „Inspired by Italy”, concert susţinut de Orchestra Barocă a Uniunii Europene (EUBO), condusă de dirijorul Lars Ulrik Mortensen. În program vor fi prezentate lucrări de Georg Friedrich Händel, Antonio Vivaldi şi Tomaso Albinoni.

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2015

Din anul 1985, an în care a fost fondată, și până în prezent, Orchestra Barocă a Uniunii Europene (EUBO) și-a dovedit în permanență calitățile unui ansamblu internațional unic. Ansamblul este format din cei mai talentați tineri muzicieni din Europa specializați în interpretarea muzicii vechi, exigent selecționați an de an.

În afara turneelor susținute anual în majoritatea țărilor europene, EUBO are în palmares un număr impresionant de albume audio, ultimele patru fiind înregistrate sub conducerea muzicală a lui Lars Ulrik Mortensen, dirijorul actual al ansamblului. Ansamblul a primit distincția de Ambasador Cultural al Uniunii Europene sub președinția lui José Manuel Barosso.

Ediția prezentă, una jubiliară, este cea mai amplă și mai complexă ediție de până acum a Festivalului și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Festivalul de Muzică Veche București va avea loc în perioada 20 octombrie – 28 noiembrie și va cuprinde un număr de 14 evenimente. Acestea se vor desfășura la Sala Radio, Palatul Bragadiru, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Țăranului Român, Biserica Anglicană și Foișorul de Foc, cu participarea artiștilor și formațiilor din peste zece țări.

Pe scenele Festivalului vor fi auzite instrumente precum harpa triplă și harpa gotică, lăuta, teorba, arhilăuta, chitara renascentistă, clavecinul, clavicordul, spineta și virginalul, viola de gamba, sopran, tenor, bas, vioara barocă, fidelul sau viola d’amore. În premieră absolută pentru România, Festivalul va găzdui un concert de viola organista, un instrument proiectat acum aproape 500 de ani de Leonardo da Vinci și adus la viață de pianistul polonez Sławomir Zubrzycki.

Din programul Festivalului mai fac parte concertele:

”Il giardino di Giulio Caccini” (Formația de muzică veche Faenza – Franța; 28 Octombrie 2015, Muzeul Național Cotroceni), ”The English Muse” (Emma Kirkby – soprană, Marea Britanie, Jakob Lindberg – lăută, Suedia; 1 Noiembrie 2015, Palatul Bragadiru), ”Early music strings” (Mini-stagiune de cinci concerte solo, 9 – 13 noiembrie 2015, Palatul Bragadiru, Biserica Anglicană), „Simply Bach” (Melinda Béres – vioară barocă, Raluca Enea -clavecin, 15 Noiembrie 2015, Muzeul Național Cotroceni), „Royal Fantasies – Consort music for three viols” (Formația de muzică veche „The Little Light Consort” – Elveția, 19 Noiembrie 2015, Muzeul Național Cotroceni), „Bazar” (Formația de muzică veche românească „Trei Parale” – București, 22 Noiembrie 2015, Muzeul Național Cotroceni), ”The sound of da Vinci” (Sławomir Zubrzycki – Polonia, Viola organista, 24 Noiembrie 2015, Palatul Bragadiru), „Bach by Night” (Formația Orchestra Barocă „Il Gardellino” – Belgia, 28 noiembrie, Sala Radio)

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărturești, Humanitas și benzinăriile OMV.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.