Orchestra Română de Tineret, la Catedrala Sf. Iosif, pe 5 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-romana-de-tineret-la-catedrala-sf-iosif-pe-5-decembrie/

Orchestra Română de Tineret va susţine un concert sub bagheta dirijorului Diego Dini Ciacci în seara de 5 decembrie 2019, ora 19:30, la Catedrala Sf. Iosif  din Bucureşti, solist fiind concertmaestrul orchestrei, Radu Dunca, concertul fiind organizat de Ambasada Italiei la Bucureşti şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.

Un articol de Petre Ivan|3 decembrie 2019

Programul va cuprinde cele mai cunoscute și îndrăgite teme ale barocului italian, de la A. Vivaldi – Concertul pentru vioară şi orchestră de coarde “Iarna”, A. Marcello – Concertul pentru oboi şi orchestra de coarde în re minor, T. Albinoni – Concertul pentru oboi şi orchestra de coarde în re minor, L. Boccherini – Fandango pentru orchestră de coarde, D. Cimarosa – Concert pentru oboi şi orchestra de coarde, O. Respighi – Antiche arie e danze. Suita nr. 3.

Adevărați specialiști ai acestui minunat stil muzical, membrii Orchestrei Române de Tineret nu sunt la primul proiect de acest gen, anul trecut având o remarcabilă prezență dedicată muzicii italiene pe prestigioasa scenă Santa Cecilia din Roma.

Orchestra Română de Tineret

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic dedicat formării la cel mai înalt nivel profesional al tinerelor generații de muzicieni sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ și Lanto Communication. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.

În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori,compozitori și soliști de renume internațional precum: Cristian Macelaru, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Vladimir Cosma, Kristjan Järvi, Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional „George Enescu“ și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Ravello şi Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, „March Music Day“ de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Aix en Provence, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Grande Salle Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles, Elbphilharmonie din Hamburg, Rose Theater din Lincoln Center din New York ș.a..

Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului MusXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.

Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret îşi continuă călătoria în lumea muzicii de calitate şi a recunoaşterii internationale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist într-un mediu artistic exceptional.

Pentru  informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

Foto: Virgil Oprina

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.