OVIDIU – Exilatul de la Pontul Euxin. Ne auzim la Metropolis!
https://www.ziarulmetropolis.ro/ovidiu-exilatul-de-la-pontul-euxin-ne-auzim-la-metropolis/

Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România, în parteneriat cu Teatrul Metropolis din Bucureşti, organizează luni, 13 noiembrie 2017, de la ora 11.00, în Cafeneaua radiofonică de la Teatrul Metropolis, str. Mihai Eminescu, nr.89 – audiţia cu public, în avanpremieră, a spectacolului: OVIDIU – Exilatul de la Pontul Euxin – o biografie poetică dedicată împlinirii a 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso.

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2017

Scenariul- după TRISTELE  şi PONTICELE – Emil Boroghină. Traducerea: Teodor Naum. În rolul lui OVIDIU – Emil Boroghină. Dă glas unor gânduri din zilele noastre – Ilinca Tomoroveanu. Scenariul radiofonic şi regia artistică: Gavriil Pinte.

Spectacolul se va difuza în premieră, marţi, 21 noiembrie 2017, de la ora 19.00, la Radio România  Cultural, în cadrul proiectului Biografii, memorii.

În 2017 se împlinesc 2000 de ani de la moartea „poetului iubirilor gingaşe”, exilat la Pontul Euxin.  Pe malul Mării Negre, Ovidiu – considerat primul nostru poet –  avea să-și scrie ultimele opere, Tristele și Ponticele. Tot aici avea să moară.

Reputatul om de teatru Emil Boroghină  a realizat un recital, scenariul său fiind alcătuit exclusiv din poeme cuprinse în aceste ultime opere; poeme-epistole expediate de poet la Roma, unor prieteni și soției sale.

Regizorul Gavriil Pinte a conceput un spectacol radiofonic, pornind de la scenariul alcătuit de Emil Boroghină, adaptându-l şi completându-l cu informații despre Ovidiu, despre exilul său, despre contextul istoric și geografic.

Personalitatea, fantezia creatoare, umorul fin, perfecțiunea formală a stilului poetului, sunt conturate prin rostirea strălucită a lui Emil Boroghină, susținută de universul sonor gândit de regizorul Gavriil Pinte, împreună cu  echipa de creație, într-un spectacol tulburător.

Asistenţa tehnică: Mariana Epure de la Radio România Oltenia Craiova. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.

Redactor şi coordonator al proiectului Biografii, memorii: Magda Duţu.

Ne auzim la Metropolis!

Foto: Ovidiu – facebook

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

Începând de astăzi, 21 octombrie 2014, „Omul cu mârţoaga” de George Ciprian, una din ultimele premiere ale fostei Săli Amfiteatru, poate fi văzută pe scena sălii Atelier a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, de la ora 19.30.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

21
/10
/14

Între 3 și 9 noiembrie 2014, Bucureștiul devine scena principală a teatrului independent românesc. Timp de o săptămână, Festivalul Național de Teatru Independent va prezenta cele mai bune producții independente din țară, workshop-uri inedite și conferințe.

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Teatrul de Artă Bucureşti prezintă, în premieră, spectacolul “MOARTEA PENTRU PATRIE”. Dragoste, trădare, violență, inocență și uitare. Destinele locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc se întrepătrund într-o disperată luptă pentru supraviețuire urbană. Un spectacol în distribuţia: Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

20
/10
/14

Producătorii Ridley Scott şi Lynda Obst lucrează la o miniserie de televiziune, bazată pe cartea "The Hot Zone" a lui Richard Preston, publicată în 1994, despre izbucnirea epidemiilor de febră hemoragică, inclusiv cea provocată de virusul Ebola. Potrivit The Hollywood Reporter, serialul va fi produs de studiourile de televiziune Fox, după un scenariu adaptat de Jeff Vintar.