Pablo Picasso, subiectul sezonului 2 al serialului „Genius”
https://www.ziarulmetropolis.ro/pablo-picasso-subiectul-sezonului-2-al-serialului-genius/

După ce primul sezon al serialului „Genius”, realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. „Genius” este serialul original cu cea mai mare audienţă din istorie a canalului de educaţie ştiinţifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

Un articol de Petre Ivan|22 iunie 2017

Pablo Picasso, care a murit în 1973 la vârsta de 91 de ani, a fost ales pentru profunzimea impactului său asupra artei și a percepției asupra a ceea ce reprezintă arta în epoca modernă.

De asemenea, legendarul artist spaniol corespunde profilului de figură istorică arhicunoscută, dar a cărei viață de familie este mai puțin cunoscută.

Viața lui Picasso oferă numeroase momente de răscruce, de la cele două războaie mondiale până la războiul civil din Spania, numeroase relații romantice și interacțiuni cu nume celebre ale timpului său. Din cercul său făceau parte persoane ca Ernest Hemingway, Coco Chanel, Henri Matisse, Marc Chagall, Gertrude Stein, Georges Braque și Jean Cocteau.

Primul sezon din „Genius”, realizat de Imagine TV și OddLot Entertainment, dedicat vieții lui Albert Einstein, interpretat de Geoffrey Rush la maturitate, s-a încheiat marți seară după zece episoade.

Echipa de scenariști pentru sezonul 2 al „Genius” a fost deja alcătuită, iar producția urmează să înceapă până la sfârșitul anului. Așa cum s-a întâmplat și în primul sezon, planul realizatorilor este să aleagă doi actori, unul care să-l joace pe Picasso tânăr și celălalt la maturitate.

Totuși, spre deosebire de sezonul dedicat lui Albert Einstein, care a avut ca sursă de inspirație cartea lui Walter Isaacson „Einstein: His Life and Universe”, până acum nu a fost ales un material biografic ca sursă pentru Picasso, notează Variety.

Foto: Pablo Picasso – facebook

26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.