Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, în premieră la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/papagalul-mut-istorii-aproape-adevarate-despre-un-spion-aproape-uitat-in-premiera-la-tnb/

Unul din cei mai cunoscuţi regizori români de film, multi-premiatul Nae Caranfil, după trei decenii de la debutul său în cinematografie, se află, la acest final de 2018, în pragul unui îndrăzneţ demers teatral. Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, piesă în două acte de Nae Caranfil, este o poveste incredibilă, dar reală, având în centru una dintre cele mai enigmatice şi fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea. 

Un articol de Petre Ivan|9 decembrie 2018

Ne amintim că, la începutul carierei sale, regizorul a montat câteva spectacole pe scene din Bucureşti şi Piatra Neamţ, iar acum este la prima colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Invitat cu un proiect personal, semnează scenariul şi regia uneia dintre cele mai savuroase poveşti despre diplomaţie, politică, spionaj şi alcov, într-un melanj comic surprinzător.Papagalul mut

Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, piesă în două acte de Nae Caranfil, este o poveste incredibilă, dar reală, având în centru una dintre cele mai enigmatice şi fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea. Pe numele său adevărat Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Thimothée d’Eon de Beaumont, spionul travestit Charles d’Eon/ Lia de Beaumont, cunoscut în istorie drept Cavalerul d’Eon, a trăit jumătate din viaţă ca femeie.Mai exact, 33 de ani din viaţă i-a trăit travestit în femeie şi alţi 49 ca bărbat, derutând lumea, intrigând-o, seducând-o şi obţinând aproape întotdeuna avantaje personale cât se poate de substanţiale. Fiinţă ambivalentă, trădător uneori, alteori sălbatic, dar credincios regelui săuLudovic al XV-lea, el a intrat în legendă ca primul dintre agenţii secreţi ai istoriei Franţei.

Un spectacol cu personaje şi fapte istorice reale, plin de haz, farmec, îndrăzneală, despre intrigi politice şi amoroase, desfăşurate la una dintre cele mai extravagante curţi imperiale ale lumii, cea a Rusiei din timpul ţarinei Elisabeta I, fiică a lui Petru cel Mare și împărăteasă a Rusiei între 1741 – 1762.

La Sala Studio, în scenografia barocă a lui Dragoş Buhagiar, Nae Caranfil aduce în scenă o lume  pendulând într-un joc permanent şi periculos, între adevăr şi minciună.

În distribuţia spectacolului :

Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ – în rolurile principale, alături deMiruna Bilei, Raluca Petra, Mihai Calotă, Eduard Cîrlan, Magda Catone, Tomi Cristin, Marius Rizea, Alexandru Georgescu, Dragoş Stemate, Eduard Adam, Cosmin Dominte, Axel Moustache, Dragoş Dumitru, Mihai Munteniţă, Daniel Badale.

Coregrafia este semnată de Florin Fieroiu. 

Luptele scenice: Ionuţ Deliu.

Muzica live: Trio Mirea.

Claudiu Bleont , in Papagalul mut

Artist rafinat, pe care nu o dată publicul şi criticii l-au putut admira în dublă calitate, de scenarist şi regizor, în timp ce juriile de specialitate i-au răsplătit talentul la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, Nae Caranfil este autorul filmelor E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango, Dolce far nienteFilantropica, Restul e tăcereCloser to the Moon, 6,9 pe scara Richter, care i-au adus recunoaşterea internaţional încă de la debut, menţinută constant prin realizările ulterioare.

Premiera oficială a spectacolului: 12 decembrie. Următoarea reprezentaţie, ultima din 2018, este programată pe 13 decembrie. Spectacolul se reia joi, 10 ianuarie 2019. Toate aceste spectacole încep la ora 19.00, la Sala Studio.

Foto: Papagalul mut – Florin Ghioca

23
/06
/14

Acum doi ani, sub acoperișul Teatrului Bulandra (de la Izvor) lua naștere un spectacol-interogație, energic și emoționant, care a inaugurat un spațiu dedicat căutărilor teatrale: Sala Liviu Ciulei LABORATOR. Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20.00, „Arlechino moare?” sărbătorește doi ani de existență și vă așteaptă să-l (re)descoperiți.

23
/06
/14

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de decorare a Tamarei Buciuceanu-Botez cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru "remarcabilele interpretări artistice, dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale".

23
/06
/14

"Gaiţele", "Copii de aruncat", "Când Isadora dansa", "Căsătoria", "Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus" şi multe alte spectacole în perioada 23 - 29 iunie, pe scenele teatrelor din Capitală.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.

21
/06
/14

Scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu, director al postului Radio România Cultural în perioada 1996 - 2002, a murit vineri, la vârsta de 69 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

21
/06
/14

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL se desfăşoară în acest an, în mod excepţional, în Bucureşti, în perioada 12-17 august, păstrând atmosfera din Deltă şi ideea de a te îndepărta de “betoanele urbane” ca să vezi filme bune într-o atmosferă specială.

20
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Cel mai recent lungmetraj de ficțiune al surprinzător de prolificului regizor Radu Gabrea, „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, este ca o creatură împăiată: de la distanță pare un film promițător, dar, privit de aproape, lipsa naturaleții și a ritmului lasă o impresie pregnantă de dezamăgire.

19
/06
/14

Astăzi, începând cu ora 16.00 și până la ivitul zorilor, institutele și centrele culturale membre ale Clusterului EUNIC București și partenerii lor vă dau întâlnire la a opta ediție a Nopții Institutelor Culturale la București.

19
/06
/14

Tânăra și talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.