Parfum exotic și sonorități de lăută cu Marcel Khalife, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/parfum-exotic-si-sonoritati-de-lauta-cu-marcel-khalife-la-sala-radio/

Vineri, 18 martie (19.00), Orchestra Naţională Radio vă invită la Sala Radio la un concert cu „parfum exotic”, cu patru invitaţi speciali din Liban: apreciatul compozitor şi interpret la lăută MARCEL KHALIFE, LUBNAN BAALBAKI, dirijor permanent al Filarmonicii din Liban, solista vocală de origine libaneză ABEER NEHME şi SALMAN BAALBAKI – la percuţie orientală.

Un articol de Petre Ivan|16 martie 2016

Creator al formației Al Mayadeen Ensemble, alături de care a lansat piese devenite celebre în întreaga lume, Marcel Khalife a fost numit în 2005 artist UNESCO pentru pace. Compozițiile sale sunt o deosebită combinație între muzica arabă tradițională și elemente ale culturii europene.

În concertul de la Sala Radio, artistul libanez va oferi publicului român câteva compoziții proprii: Suita Andaluză pentru lăută şi orchestră și Trei piese pentru voce și orchestră. În același eveniment veți asculta și Mozart: Simfonia nr. 40 în sol minor.

Evenimentul se va derula sub bagheta lui LUBNAN BAALBAKI, dirijor permanent al  Orchestrei Filarmonicii din Liban, artist care se bucură de un

Lubnan Baalbaki

Lubnan Baalbaki

parcurs profesional inedit și care a studiat muzica la Cluj-Napoca, sub îndrumarea maestrului Petre Sbârcea. A fondat Orchestra de Tineret din Beirut (Beirut Youth Orchestra), al cărei dirijor principal este și în prezent.

ABEER NEHME este o apreciată solistă vocală și muzicolog libanez. S-a făcut remarcată în mai multe genuri muzicale inspirate din tradiția țării natale, la confluența cu arta altor regiuni și continente: de la muzică tradițională libaneză, la jazz oriental, trecând prin muzică sacră bizantină sau influențe Tarab (specifice în Tanzania sau Kenya).

SALMAN BAALBAKI a început să studieze chitară clasică la Conservatorul Naţional de Muzică din Beirut pentru ca mai apoi să se dedice pasiunii sale: instrumentele orientale de percuţie.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe radioromaniacultural şi romania-muzical.

Foto: Marcel Khalife – orchestreradio.com.

29
/01
/15

Prima ediție din anul 2015 a Trialogurilor la ARCUB are loc joi, 12 februarie, începând cu ora 19.00, la Ceainăria ARCUB (Str. Batiște 14). Sub motto-ul „În dulcele stil... folk”, acest eveniment se bucură de prezența a trei dintre personalitățile cu adevărat marcante ale lumii muzicale românești: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis și Doru Ionescu.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

26
/01
/15

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, învins de cancerul la stomac, pancreas și ficat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital din Atena, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

26
/01
/15

Seria „Operă în concert” continuă la Sala Radio, după titluri rare ca Ora spaniolă de Ravel sau Ariadna la Naxos de Richard Strauss. „NORMA”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută mai ales graţie ariei "Casta diva" şi datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri, 30 ianuarie (19.00), la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui TIBERIU SOARE, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

21
/01
/15

Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate "hit-uri" ale repertoriului, vor fi ascultate în concertul prezentat miercuri, 28 ianuarie (19.00) de Orchestra de Cameră Radio. Seara muzicală de la Sala Radio va debuta cu celebra suită Anotimpurile, compusă în 1720 de Vivaldi, devenit atât de apreciată şi de cunoscută abia în secolul XX.

19
/01
/15

Violonista poloneză Patrycja Piekutowska, invitată specială în concertul de deschidere al stagiunii curente a Orchestrei Naţionale Radio, va cânta în evenimentul programat vineri, 23 ianuarie (19.00), la Sala Radio.

19
/01
/15

Nu sunt o adeptă a clasamentelor, mai ales de tipul „cel mai bun la nivel mondial este…”. În sport merge, dar în muzică: gândiţi-vă, dacă ar fi să alegem care este cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor, pe cine am alege – pe Bach, pe Beethoven, pe Mozart?

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.