-->

„Parking”. Aventură spaniolă ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/parking-aventura-spaniola-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în deschiderea TIFF, „Parking”, filmat în Spania şi inspirat din romanul „Apropierea” al lui Marin Mălaicu-Hondrari, este o poveste de dragoste asumat melodramatică şi probabil cel mai aşezat film al regizorului Tudor Giurgiu.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 iunie 2019

În acest al patrulea său lungmetraj de ficțiune, Giurgiu, care a scris scenariul împreună cu Mălaicu-Hondrari, se întoarce din nou în trecutul recent, așa cum a făcut și în „Despre oameni și melci” (2012) și „De ce eu?” (2015).

De această dată, suntem la începutul anilor 2000 (la fel ca în lungmetrajul despre procurorul Panait), când imigrația românilor spre Vestul Europei era mult mai grea, iar viața lor acolo – ceva mai riscantă decât este astăzi, când libertatea de călătorie a devenit un drept și când numărul românilor plecați a ajuns la câteva milioane.

Însă aspectele sociale și economice ale imigrației sunt lăsate în plan secund, deși influențează cursul narațiunii în câteva momente decisive.

Giurgiu este interesat în special de povestea de iubire dintre un român cu aspirații de poet, Adrian (Mihai Smarandache), care lucrează ca paznic de noapte într-o parcare periferică din Cordoba, unde și locuiește într-o rulotă, și Maria (Belén Cuesta), o cântăreață pe care o întâlnește în timp ce, la rugămintea șefului său spaniol, care, alături de soție (Ariadna Gil), îi e și un fel de prieten (Luis Bermejo), livrează o mașină într-un alt oraș.

Este o poveste de dragoste puternic romantizată, aproape ca o fantezie  – un bărbat și o femeie, ambii căsătoriți dar cu vieți deloc satisfăcătoare, se întâlnesc și trăiesc o iubire pasională, redată inclusiv printr-o scenă de sex filmată într-un mod cât se poate de glamour, într-o tradiție veche a cinema-ului mainstream.

Perspectiva este cea a misteriosului protagonist (primim puține informații despre ce a lăsat în urmă în România), a cărui viață de marginal în Spania pare să capete un sens, o sclipire, odată ce o cunoaște pe atrăgătoarea cântăreață.

Mihai Smarandache și Belén Cuesta sunt foarte buni (întreaga distribuție este, de altfel, extrem de bine condusă – probabil cel mai mare atu al filmuluu), iar atracția dintre personajele lor este credibilă, exprimată printr-o mizanscenă clasică, nespectaculoasă, dar justă. O cameră de filmat care stă aproape de personaje (de chipurile și gesturile lor), fără a cerși atenție, și un decupaj cu alternanțe dese și rapide de cadre, cu unele intercalări filmate în Super 8mm, pentru secvențe aparent de amintire sau de vis ale protagonistului.

Nu este o regie inventivă, dar are meritul că lasă narațiunea să curgă firesc. Mult mai prezentă, pe alocuri chiar stridentă, este, în schimb, coloana sonoră – pare că „Parking” are atât de multă muzică originală pe cât nu a avut întregul cinema românesc post-2000. Fiecare moment, mai mult sau mai puțin încărcat dramaturgic, este întărit de bucăți muzicale, destul de previzibil alese și care lasă pe alocuri senzația de prea mult, de unde și un impact emoțional scăzut.

În schimb, surprinzătoare – dat fiind faptul că povestea se derulează în Spania, pe care o asociem luminii, căldurii, culorilor vii – este alegerea de a filma foarte mult noaptea, opțiune determinată parțial, bineînțeles, și de locul de muncă al lui Adrian. Însă întregul decor – o parcare marginală sustrasă parcă orașului și în afara căruia protagonistul ezită să se aventureze – și această dominanță a întunericului exprimă tocmai precaritatea situației lui Adrian, nesiguranța în care își trăiește viața de imigrant.

„Parking” nu e lipsit de câteva stridențe în dialog care ar fi putut lipsi – de la o glumă facilă dintr-o scenă de început în care trei hoți români i se prezintă lui Adrian ca fiind din Teleorman și până la unele clișee culturale și gastronomice despre România.

Chiar dacă nu este un film de festival sau un film care să inoveze, „Parking” este o melodramă onestă și bine ținută în mână. Un film făcut cu gândul la un public mai larg. Și, probabil, cel mai bun titlu din filmografia lui Giurgiu.

„Parking” va intra în cinematografe la 14 iunie, fiind distribuit de Transilvania Film.

27
/05
/25

Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24.

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.