Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, în premieră mondială la Gala de deschidere TIFF 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/parking-in-regia-lui-tudor-giurgiu-in-premiera-mondiala-la-gala-de-deschidere-tiff-2019/

Premiera de gală Parking – una dintre cele mai aşteptate ale anului – deschide cea de-a 18-a ediţie TIFF. Proiecţia va avea loc vineri, pe 31 mai, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Actorul Mihai Smarandache, scriitorul Marin Mălaicu-Hondrari, autorul bestseller-ului ,,Apropierea’’, care a inspirat scenariul filmului, precum şi alţi actori şi membri ai echipei filmului vor fi prezenţi la Gala de Deschidere programată de la ora 20:45.

Un articol de Petre Ivan|23 aprilie 2019

Cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existența lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă, de familie.

Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări, pe care publicul din România o va urmări în premieră la TIFF, pe ecranul gigant din Piața Unirii Open Air.

Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională precum Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, dar și actori români: Carmen Florescu, Valentin Popescu, Emilian Oprea, Fülöp Erzsébet, Paul Cimpoieru.

În rolul principal, iubitorii de teatru și film îl vor recunoaște pe Mihai Smarandache, unul dintre cei mai apreciați actori ai Teatrului Odeon din București, premiat în numeroase festivaluri de teatru pentru performațele sale de pe scenă (Festivalul de Teatru Independent Undercloud – Cel mai bun actor, cu rolul din Menajeria de sticlă; Festivalul Comediei Românești – FestCO, pentru interpretarea din De vânzare).

Ca actor de film Mihai Smarandache s-a remarcat, printre altele, în lungmetrajul De ce eu? (2015) și serialul Hacker (2003), difuzat de TVR1. Partenera sa din film, Belén Cuesta, este una dintre cel mai bine cotate actrițe spaniole din noua generație. Rolul din Kiki, el amor se hace (r. Paco León, 2016) i-a adus o nominalizare la Premiile Goya, categoria Revelația anului, iar în 2017 a câștigat Premiul Feroz pentru Cea mai bună actriță în rol secundar în serialul Paquita Salas.

Un rol important are și Ariadna Gil, una dintre cele mai renumite și iubite actrițe spaniole de teatru și film. Au consacrat-o roluri în filme precum Lola, de Bigas Luna (debutul ei, în 1986), Amo tu cama rica (1991), Belle Époque, de Fernando Trueba (Premiul Goya pentru Ce mai bună actriță, 1993), Lágrimas Negras (1998), Soldados de Salamina (2003) sau Labirintul lui Faun (2006), în regia lui Guillermo del Toro, care i-a adus notorietate pe plan internațional. A jucat alături de Javier Bardem, Penelope Cruz, Viggo Mortensen și alți mari actori.

Parking este cel de-al patrulea lungmetraj din cariera de regizor a cineastului Tudor Giurgiu. Întâlnirea cu Marin Mălaicu Hondrari mi-a dat ocazia să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu un emigrant aflat la mii de kilometri depărtare de casă. De la dorința de a nu deranja, de a trece neobservat, până la frica de a te îmbolnăvi și a nu mai putea lucra, teama de eșec sau insucces. Am adoptat deopotrivă cu drag și sfială personajele lui și mă bucur că, în fine, aventura acestui poet bistrițean idealist și visător vede lumina ecranului.” (Tudor Giurgiu)

Imaginea filmului este semnată de Marius Panduru, răsplătit de-a lungul carierei cu șase Premii Gopo, pentru filme precum Restul e tăcere, Polițist, adjectiv sau Aferim!. Costumele poartă amprenta lui Fernando García, cunoscut pentru multi-premiatul La Isla Minima (2014), A Perfect Day (2015), sau Unit 7 (2012), iar muzica este creația lui Julio de la Rosa, unul dintre cei mai apreciați compozitori și muzicieni spanioli ai momentului, cunoscut pentru coloana sonoră a serialului La Peste, dar și pentru filme precum El hombre de las mil caras (2016) și La isla mínima (2014), cel din urmă aducându-i primul premiu Goya din carieră. Producători filmului sunt Bogdan Crăciun și Olmo Figueredo González-Quevedo.

La baza scenariului semnat de Tudor Giurgiu și Marin Mălaicu-Hondrari stă cartea „Apropierea”, publicată în 2010 la editura Cartea Românească,  tradusă în Spania în 2015, cu titlul Cercanías (Ediciones Traspies), dar și precedentele cărți ale autorului, „Cartea tuturor intențiilor” (2008) și „Zborul femeii pe deasupra bărbatului” (2004).

Bilete pe: https://tiff.eventbook.ro/film/bilete-tiff-2019-gala-de-deschidere-parking-premiera

Parking va ajunge în cinematografele din toată țara din 14 iunie, fiind distribuit de Transilvania Film. Puteți urmări un teaser aici:

Un exemplu de antreprenoriat cinematografic românesc de succes, Parking este produs de Libra Film Productions, co-produs de La Claqueta, Tito Clint Movies, Cercanías la Película AIE (Spania) și Evolution Films, Studio Beep (Cehia), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Junta de Andalucia, Czech Film Fund, Canal Sur, TVR, HBO, Eurimages și al programului Creative Europe al Uniunii Europene.

Co-finanțatori: McDonald’s Romania, Focus Sat, Asociatia Victoria Film, Zenith Media, Henkel Romania (Persil), McCann Erickson, Happy Cinema, Publicis Groupe Media (Samsung), Initiative Media (Orange), Initiative Media (Lidl).

www.tiff.ro | FB: TransilvaniaIFF | Twitter: TIFFRomania | Instagram

Foto: Parking – facebook

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.

01
/11
/21

CRONICĂ DE FILM În „A Hero” (2021), noul său lungmetraj, câştigător ex-aequo al Grand Prix la Cannes, regizorul iranian Asghar Farhadi îşi recâştigă inspiraţia creatoare care l-a consacrat printre marii autori de cinema contemporani.

31
/10
/21

Nu se poate spune că regizorul Gaspar Noé a avut vreodată o viziune luminoasă asupra vieţii. Dimpotrivă – cinema-ul său s-a inspirat întotdeauna din cele mai tulburătoare pulsiuni umane, pe care le-a transformat într-un combustibil extrem de inflamabil. Însă „Vortex”, prezentat anul acesta la Cannes în afara competiţiei, este probabil cel mai întunecat film al său, oricât de ciudat ar suna asta.

30
/10
/21

Întâmplarea a făcut să văd în aceeaşi zi de la „Les Films de Cannes a Bucarest” două titluri din Rusia, ambele incluse în secţiunea Un Certain Regard a ediţiei din acest an a evenimentului de pe Croazetă - „Unclenching the Fists”, de Kira Kovalenko, şi House Arest”, de Aleksei Gherman Jr.

29
/10
/21

CRONICĂ DE FILM În a doua parte a relatărilor despre Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” vă propunem să descoperiţi filmul câştigător al Premiului Juriului pe Croazetă, fascinantul „Memoria” al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

27
/10
/21

CRONICĂ DE FILM Prima parte a unui „jurnal” despre ediţia din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes à Bucarest” - câteva observaţii despre surprizătorul documentar „Cow”, al britanicei Andrea Arnold.

27
/10
/21

După o lungă perioadă de așteptare, FILM MENU, revista de cultură cinematografică editată de studenții Facultății de Film din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” București, sub umbrela UNATC PRESS, își lansează cel de-al 29-lea număr. Evenimentul va avea loc la București, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 30 octombrie, la Cinemateca Eforie (strada Eforie 2) și include două proiecții conexe.

26
/10
/21

La Civil, filmul Teodorei Ana Mihai, care i-a adus anul acesta la Cannes Prix de l'Audace la secțiunea Un Certain Regard, se vede acum în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, la București, Cluj și Iași, iar de vineri, 29 octombrie, intră în cinematografele din toată țara.

26
/10
/21

Întâmplări fatale, criminali în serie, experimente cu urmări grave, vampiri și alte creaturi ale nopții sunt elementele cheie ale săptămânii filmelor de Halloween la Warner TV. Postul de televiziune propune unele dintre cele mai populare filme horror și SF, de la „From Hell” și „Halloween: H20” la maraton „Final Destination”, care pot fi vizionate până pe 31 octombrie.

25
/10
/21

În urma anunțării noilor reguli de siguranță sanitară, cea de-a 12-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest continuă să aducă filmele și evenimentele anunțate, modificându-și programul pentru a respecta noile restricții ce intră în vigoare de astăzi.