„Păsări Călătoare / Birds of Passage” și „Amanda”, din primăvară în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/pasari-calatoare-birds-of-passage-si-amanda-din-primavara-in-cinematografele-din-romania/

Bad Unicorn a anunţat primele două filme pe care urmează să le distribuie în cinematografele din România în 2019: „Păsări Călătoare / Birds of Passage” (Columbia, r: Cristina Gallego, Ciro Guerra) şi „Amanda” (Franţa, r: Mikhaël Hers).

Un articol de Liliana Matei|25 ianuarie 2019

Păsări Călătoare / Birds of Passage (foto sus). Lansat internațional în cadrul secțiunii Quinzaine des réalisateurs a Festivalului de la Cannes, s-a aflat pe lista scurtă a filmelor nominalizate la Oscar pentru Cel mai bun film străin din acest an.

Cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Ciro Guerra (de data aceasta alături de soția și producătoarea sa, Cristina Gallego) continuă demersul început în 2015 în „Embrace of the Serpent” (film care i-a adus un premiu la Cannes și o nominalizare la Oscar), acela de a spune istoria și legendele triburilor din țara sa natală.

Acțiunea din „Păsări Călătoare” se petrece între anii 1960 și 1980, în Regiunea Guajira din nordul Columbiei, la granița cu Venezuela. Tribul Wayuu este organizat în jurul familiei, iar familia se ghidează după tradiții, vise și semne. Rapayet și clanul din care face parte sunt printre primii stăpâni ai traficului de marijuana. Atrași de bani și de putere, ei își abandonează ritualurile și credințele, închinându-se unor noi zei: lăcomia și crima. Se nasc primele carteluri de droguri, iar societatea este condusă după alte reguli.

Primit cu entuziasm atât de public cât și de presa internațională, „Păsări Călătoare / Birds of Passage” a avut un traseu festivalier impresionant, prezența lui în selecția unor festivaluri precum Cannes, Locarno (Piazza Grande), Chicago, London Film Festival sau Palm Springs fiind dublată de distribuția lui în peste 30 de teritorii din întreaga lume. În România, ”Păsări Călătoare” va avea premiera în cinematografe pe 15 martie.

Detalii pe pagina de Facebook.

Amanda. Prezentat în premieră și premiat cu trofeul „Magic Lantern” în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia, „Amanda”, cel de-al treilea film al lui Mikhaël Hers (Memory Lane, 2010; Ce sentiment de l’été, 2015) va fi lansat în cinematografele din România pe 10 mai. Avându-l în rolul principal pe Vincent Lacoste, unul dintre cele mai importante staruri ale cinematografiei franceze actuale (3 nominalizări la premiile César), filmul a avut un succes răsunător în fața publicului francez.

La 24 de ani, David (Vincent Lacoste) duce o viață boemă în Parisul zilelor noastre. Cursul lucrurilor se schimbă brusc în momentul în care sora lui moare într-un atentat terorist, iar David o ia în grijă pe Amanda, nepoata sa de 7 ani. Lăsând în urmă tragicul eveniment, cei doi construiesc o relație solară, plină de tandrețe, în care fiecare dintre ei învață să devină mai bun pe măsura trecerii timpului.

Amanda este un film profund emoționant, o ecranizare tandră și grațioasă, cu o interpretare incredibilă a lui Vincent Lacoste. Mikhaël Hers este unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale cinematografiei contemporane franceze.” (Screendaily)

Detalii pe pagina de Facebook.

Lansată în 2017, Bad Unicorn este o firmă de distribuție de film de autor. În portofoliul Bad Unicorn se mai regăsesc filmele: Despre trup și suflet / On Body and Soul, Tărâmul Binecuvântat / God’s Own Country, Pororoca, Atelierul / L’atelier, Dovlatov, Utøya – 22 iulie / Utøya: July 22, Vinovatul / The Guilty

Urmăriți BAD UNICORN pe Facebook YouTube Channel Instagram.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.