PELE, povestea eroului de la periferia oraşului Sao Paolo
https://www.ziarulmetropolis.ro/pele-povestea-eroului-de-la-periferia-orasului-sao-paolo/

A dat peste 1200 de goluri, intrând în Cartea Recordurilor, a condus Brazilia spre victorie în trei Cupe Mondiale şi a devenit un simbol al ţării şi al culturii sale. La TVR 1, vineri, 9 noiembrie, de la 21.10, vedem filmul autobiografic PELE.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2018

Vineri, 9 noiembrie, de la ora 21.10, TVR 1 a programat un film american care ne prezintă formarea şi devenirea lui Pele, poate cel mai mare nume din istoria fotbalului mondial – PELE, în regia lui Jeff Zimbalist, cu: Kevin de Paula, Vincent D’Onofrio, Mariana Nunes, Leonardo Lima Carvalho.

Deşi lansarea a fost programată iniţial chiar la deschiderea Cupei Mondiale FIFA în 2014 , filmul autobiografic PELE (PELE – SUA) a avut premiera doar în anul 2016, nefiind finalizat în 2014.

A dat peste 1200 de goluri, intrând în Cartea Recordurilor, a condus Brazilia spre victorie în trei Cupe Mondiale şi a devenit un simbol al ţării şi al culturii sale. Însă toate acestea păreau improbabile la începutul anilor 1950, când puştiul Pelé trăia într-o familie atât de săracă din periferia oraşului Sao Paolo încât nu-şi permitea să-şi cumpere nici măcar o minge.

Jocul său electrizant pe străzile de cartier şi ambiţia de a deveni fotbalist, ca tatăl său, l-au dus la selecţia în naţionala Braziliei şi la prima sa victorie într-o Cupă Mondială, în 1958, când avea doar 17 ani. Un moment extraordinar pentru cariera sa şi pentru fotbalul brazilian, rămas antologic în istoria sportului.

Filmul PELE este despre începuturi timide, umile, este despre prietenie, este despre a crede în noi, de a ne asuma riscuri. Ne arată că, pentru a reuşi, nu contează dacă ai toate condiţiile, resursele, oportunităţile din lume. Dacă ţii la ceva, dacă îţi găseşti acea pasiune, ţine-te de ea şi munceşte pentru ea zi şi noapte, iar rezultatele vor veni de la sine.

A.R. Rahman, compozitorul, producătorul şi multi-instrumentalistul de origine indiană, care a primit de-a lungul carierei, printre altele, două premii Oscar, două Grammy-uri, un BAFTA şi un Golden Gobe, este cel care semnează muzica pentru acest film, ca de altfel şi pentru nu mai puţin celebrul Slumdog Millionaire (2008).

În grila de toamnă, TVR 1 a început difuzarea unor filme şi seriale care aduc în prim plan evenimente şi personaje care au schimbat cursul istoriei, au influenţat decisiv viitorul omenirii sau au devenit modele pentru o lume întreagă. Seara de vineri a fiecărei săptămâni le este dedicată.

 

Foto: PELE – facebook

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.