„Pelé”. Rei do Futebol
https://www.ziarulmetropolis.ro/pele-rei-do-futebol/

CRONICĂ DE FILM Documentarele biografice mainstream nu prea au cum să ofere surprize formale. Au cam aceeaşi structură, iar diferenţele sunt marcate de personalitatea adusă în prim-plan. Produs şi lansat recent de Netflix, „Pelé” este un film cât se poate de convenţional. Însă e greu de criticat prea aspru: ni-l prezintă pe marele Pelé, aşa că patosul e mai uşor de trecut cu vederea.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 martie 2021

Fiecare documentar biografic mainstream se poate ascunde în spatele personajului său. E greu să acuzi regizorul unui astfel de film că nu a încercat să fie inovator sau cel puţin să nu fie comercial, pentru că potenţialul răspuns e simplu: mult mai importante sunt personalitatea aleasă ca subiect şi claritatea vieţii sale pusă într-o naraţiune coerentă. Cu atât mai mult atunci când e vorba de un idol al maselor, de o legendă precum Pelé – toată lumea trebuie să poată înţelege şi chiar să fie emoţionată de povestea sa.

Aşa că nu e de mirare că documentarul „Pelé”, realizat de regizorii Ben Nicholas şi David Tryhorn pentru Netflix, are o structură dramaturgică clasică, de film hollywoodian, cu răsturnări de situaţie, ceva suspans şi apoi happy-end: de la copilul sărac care lustruia pantofi pentru a-şi întreţine familia, la momentul de încununare internaţională prin câştigarea Cupei Mondiale din Mexic din 1970, folosit ca punct culminant.

Şi întregul parcurs dintre cele două puncte, conceput ca un lung flashback, e presărat cu invitabilele ups & downs care dau dramatism şi ne fac să înţelegem că nu e vorba de o viaţă oarecare, ci de un destin excepţional, care implicit reflectă şi o parte a istoriei secolului XX, în special a Braziliei (mentalităţi, transformări sociale şi politice, evoluţia fotbalului).

Nicholas şi Tryhorn pun la bătaie un arsenal regizoral previzibil, dar eficient. Filmul nu este despre prezentul lui Pelé, deşi îl vedem şi acum, la 80 de ani, mergând doar cu ajutorul unui cadru metalic, atunci când vine la interviul din faţa camerei, sau chiar în scaun cu rotile, pentru un prânz cu colegii săi de altădată.

Documentarul este despre trecutul şi cariera marelui sportiv şi simbol al emancipării şi gloriei postbelice a Braziliei, de la intrarea în fotbalul mare şi Campionatul Mondial din Suedia din 1958, când Pelé a atras atenţia întregii lumi la doar 18 ani, şi până la finala istorică din Mexic în faţa Italiei şi apoi retragerea, trecând prin evoluţia celebrităţii sale colosale (la care a contribuit şi apariţia televiziunii) şi pasivitatea – care i-a fost imputată de unii – faţă de regimul militar dictatorial al generalului Médici, instalat în anii `60.

Povestea inspiraţională, pe alocuri chiar sentimentală, pe care o construieşte montajul adună fragmente de interviuri din prezent cu Pelé şi cu apropiaţi sau alte figuri publice (sora sa, colegi de altădată, jurnalişti, artişti şi foşti oameni politici, inclusiv un ex-preşedinte), dar mai ales numeroase imagini de arhivă (care reflectă şi trecerea de la alb-negru la color în televiziune şi cinema), care au întotdeauna încărcătură emoţională.

De altfel, dacă e ceva ce scapă de rigiditatea regiei lui Nicholas şi Tryhorn (deşi ei par să fie conştienţi de acest efect puternic, pur cinematografic), atunci este expresivitatea extraordinară a chipului lui Pelé pe care o redau înregistrările de arhivă. Chiar dacă nu e părăsit mai niciodată de zâmbetul celebru, generos, chipul este un seismograf al stărilor fotbalistului în cele mai importante momente ale carierei şi maturizării sale.

E o plăcere să îi observi vitalitatea, bucuria, dar şi o anumită mirare când, în prima tinereţe, cu o figură încă de copil, este încununat neoficial regele fotbalului brazilian şi mondial. Mai târziu, sunt revelatoare gravitatea din timpul întâlnirilor cu liderul autoritar (şi criminal) al ţării şi din episoadele de cumpănă, dar şi uşoara stânjeneală în faţa asaltului mediatic la care a fost întotdeauna supus.

Deşi simţi la fiecare pas strategiile de seducţie deloc subtile ale filmului, e greu să nu cedezi până la urmă în faţa bonomiei lui Pelé, dar şi a talentului său unic, fabulos, pe care imaginile vechi ni-l reamintesc din plin.

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.