Pelicam și Greenpeace România lansează „Sunetele Pădurilor: Pădurea nu e un film mut” la Tulcea
https://www.ziarulmetropolis.ro/pelicam-si-greenpeace-romania-lanseaza-sunetele-padurilor-padurea-nu-e-un-film-mut-la-tulcea/

Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni Pelicam a ajuns la cea de-a şaptea ediţie şi va avea loc anul acesta între 21 şi 24 iunie la Tulcea.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2018

Cel mai important festival de gen din România revine cu o selecție proaspătă de documentare de mediu apreciate la festivaluri internaționale, dar și cu dezbateri, workshop-uri, concerte în cele cinci spații de desfășurare Pelicam.

Una dintre noutățile acestui an este colaborarea Pelicam – Greenpeace România, care lansează împreună în cadrul celei de-a șaptea ediții a festivalului o nouă melodie folosind sunetele pădurilor, parte din campania Pădurea nu e un film mut, care va putea fi urmărită pe http://www.pelicam.ro/sunetele-padurilor și pe www.uncut.ro.

Uncut.ro este o platformă a Greenpeace România, realizată în parteneriat cu Kinecto Isobar București, care pune la dispoziția publicului un mix ambiental de sunete reale înregistrate în pădurile virgine din România, reunite în albumul intitulat Uncut. Această platformă face parte din campania de păduri a Greenpeace România, al cărei scop este acela de a promova un viitor în care să avem păduri mai multe și mai bune decât cele de astăzi.

„Conform singurei estimări oficiale realizate în 2005, în România aveam minim 220.000 de hectare de păduri virgine. Pentru că de atunci autoritățile nu au făcut nimic pentru salvarea acestui patrimoniu, Greenpeace România a coordonat în 2017 un studiu la nivel național care a arătat că încă există 300.000 de hectare de potențiale păduri virgine. Pentru a le proteja este necesar ca fiecare pădure în parte să fie inventariată și înscrisă într-un registru numit Catalogul național al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România. Până atunci, cele mai valoroase ecosisteme ale României, casă a peste 13 000 de specii de plante și animale, sunt vulnerabile în fața indiferenței și lăcomiei. Uncut.ro este, așadar, un instrument prin care vrem să amintim atât cetățenilor, cât și autorităților, că este important să protejăm acest valoros patrimoniu național relevant la nivel european și mondial”, spune Ciprian Gălușcă, coordonatorul campaniei de păduri şi biodiversitate de la Greenpeace România.

Încurajăm muzicienii și artiștii să folosească mixul ambiental de sunete de pe uncut.ro pentru a duce mai departe mesajul campaniei. Coma și The Pixels, două dintre cele mai cunoscute trupe de pe scena alternativă românească, au realizat deja două piese folosind sunetele uncut.ro, urmând ca o nouă colaborare să fie anunțată în curând.

Ne bucurăm să organizăm pentru al șaptelea an Pelicam la Tulcea și că anul ăsta o să ne simțim ca în mijlocul pădurii. Vom asculta împreună Sunetele Pădurilor pe care le lansăm în spațiu cu prietenii de la Greenpeace România și după ce ne încântăm urechile, ne punem la treabă ochii și mintea pentru o selecție fresh de documentare despre mediu și oameni. Ne emoționăm, ne enervăm și ne bucurăm împreună în fața ecranului și ducem mai departe mesajul că oamenii trebuie să trăiască în armonie cu mediul”, spune, la rândul său, Benjamin Ribout, directorul festivalului Pelicam.

Pelicam are loc și în acest an în cele mai importante spații culturale din Tulcea: Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Artă, Casa Avramide, Piața Civică și campingul Pelicam pe malul lacului Ciuperca. Ne așteptăm ca și în acest an publicul tulcean să ni se alăture la proiecții, dezbateri, workshop-uri, concerte și alte evenimente surpriză.

Festivalul are loc între 21 și 24 iunie, dar pentru publicul din Tulcea Pelicam se întinde pe parcursul a două săptămâni, 11-24 iunie, și vine cât mai aproape de oameni. În parteneriat cu Cinemobilul, Pelicam pregătește o serie de proiecții în școlile din Tulcea, dar și în cartierele tulcene, unde oamenii pot viziona un documentar revigorant la ceas de seară, sub clar de lună, chiar lângă casa lor.

Unul dintre filmele pregătite pentru proiecțiile în cartiere este chiar România neîmblânzită, cel mai important documentar românesc de mediu din ultimii ani, lansat chiar în 2018, care prezintă frumusețea și sălbăticia biodiversității din țara noastră, dar și pericolele care o pândesc.

 

 

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

13
/11
/20

Abordări artistice neconvenționale, care deschid noi și surprinzătoare perspective asupra condiţiei umane, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională a BIEFF propun noi maniere de raportare asupra feminității și a corporalității, invitând totodată spectatorii să privească dincolo de aparențe, la limita dintre real și ireal.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

05
/11
/20

Cea de-a 7-a ediție a festivalului online de film documentar luna.doc se prelungește până pe 15 noiembrie pentru a da cât mai multor liceeni și profesori interesați șansa de a participa la proiecții de film și discuții pe marginea fenomenului știrilor false.

04
/11
/20

UrbanEye Film Festival 2020 începe astăzi și propune cinci zile de filme documentare, discuții și dezbateri despre orașe, comunități și locuitorii acestora.

04
/11
/20

Avea aproape 5 ani, iar Aurel Vlaicu a luat-o să o „daine” cu planorul construit în şura casei părinteşti. În cea de-a opta ediţie a emisiunii „Adevăruri despre trecut”, difuzată de TVR 1 miercuri, 4 noiembrie, ora 22.00, are în centrul său Aviaţia Militară Română.

02
/11
/20

Cea de-a 11-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest s-a încheiat aseară. Timp de 10 zile spectatorii s-au putut bucura de proiecțiile outdoor și drive-in dar și de programul online din Orange TV Go unde, pe lângă selecția ‘Best-of’ de filme premiate în anii trecuți la Cannes, spectatorii au avut ocazia să vizioneze filmele românești din Avanpremierele Toamnei.

Pagina 2 din 27512345...102030...Ultima »