Pelicula românească „TIMEBOX” – cel mai bun film documentar la Festivalului Internațional de Film Documentar Jihlava 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/pelicula-romaneasca-timebox-cel-mai-bun-film-documentar-la-festivalului-international-de-film-documentar-jihlava-2018/

Filmul documentar de lungmetraj ”Timebox”, realizat de Nora Agapi, a luat Premiul pentru cel mai bun film documentar în competiţia “Between the Seas” a importantului Festival Internaţional de Film Documentar de la Jihlava, care a avut loc în perioada 25-30 octombrie 2018.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2018

Motivația juriului: “Am ales “Timebox” ca film câștigător pentru profunzimea cu care explorează puterea și greutatea memoriei, dar și datorită viziunii regizorale inovatoare și a puterii narative volatile. Filmul este profund personal, dar implicațiile filozofice și politice dezvoltate în film ridică întrebări care merg mai departe de povestea propriu zisă a filmului”.

Filmările făcute de Ioan Matei Agapi în orașul Iași, de-a lungul a 40 de ani, reprezintă acum cea mai mare arhivă personală din România filmată pe peliculă, care cuprinde imagini cu întâlnirile de partid și petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceaușescu și Ion Iliescu, dar șimulte imagini cu familia Agapi.

Iniţial am intenţionat să fac un film-portret despre tata, folosindu-mă de arhiva lui, ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iași de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spații nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neașteptată”, a mărturisit regizoarea Nora Agapi.

Filmul este regizat de Nora Agapi și produs de Monica Lăzurean-Gorgan și Nora Agapi, prin casa de producție Manifest Film.

“Timebox” poate fi vizionat pe 4 noiembrie, în București, în cadrul Festivalului “Culese din Balkani”, de la ora 20:30, la Cinema Muzeul Țăranului.

Despre regizoare:

Nora Agapi este director de imagine și regizor de film documentar. Este coregizor al filmului “Low Cost” si director de imagine pentru “Leaving Transylvania”, “Forest of Crocodiles”, “Pe Cărări Nebătute”/”Off The Bitten Track”, “Decoding Dacia”,“The Hunt for Transylvanian Gold”,“A Young Mind: the Making of a Filmmaker”.

Foto: TIMEBOX – facebook

11
/11
/13

Regizorul Andrei Gruzsniczki și actorii Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Florin Piersic Jr. vor lua parte la proiecția în premieră mondială a filmului „Quod Erat Demonstrandum” azi, la Festivalul Internațional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.